Inundatii extrem de violente!

Imagine Wikipedia - Imagine marita

Recent, britanicii au descoperit ce i-a separat pe ei de continentul principal Europa: o inundatie catastrofala! Si nu doar una, ci doua! Cercetari detaliate efectuate asupra fundului Canalului Manecii au scos la iveala valea unui rau antic care odinioara colecta apele Tamisei, raului Somme, Rinului din Moesia si ale raului Scheldt – rauri care se varsa astazi in Marea Nordului. [1,2]

Imagini de mare rezolutie de pe fundul marii nu au aratat doar albia raului antic ci si semne clare ale unui potop la scara mare (megainundatie) – semne cum ar fi insule aplatizate, alungite si cu forma hidrodinamica de pana la 10 km lungime si 4 km latime, plus santuri de aproximativ 200 m latime, 2-3 m adancime si 10-15 km lungime [1].

In timpul inundatiei a fost dislocata o cantitate de 1 x 10⁶ m³ s^-1  de apa rezultata din topirea ghetarilor dintr-un lac proglaciar localizat in Marea Nordului de astazi. Conform calendarului evolutionist, se crede ca prima inundatie a avut loc cu aproximativ 425.000 de ani in urma, in timpul Erei Glaciare. Din punctul meu de vedere, totusi, primul eveniment de eroziune il constituie retragerea apelor de la potopul din vremea lui Noe [3] (cu 4.500 de ani in urma, Geneza 8) care a taiat un canion adanc prin portiunea de pamant care atunci unea Europa si insulele britanice, o creasta structurala cunoscuta sub denumirea de anticlinalul Weald- Artois, facut aproape in intregime din creta.

Mai apoi, la sfarsitul ultimului episod de inghet masiv (oamenii de stiinta evolutionisti cred ca a avut loc cu 20.000 de ani in urma) un alt lac si mai mare format din apa rezultata din topirea ghetarilor a format nordul canionului care se crede ca a fost indiguit cu morene sau de alte stavilare. La un moment dat barajul a cedat si un potop chiar mai mare decat cel precedent a curatat toate ramasitele crestei structurale, creand Canalul Manecii asa cum il stim noi astazi [1,2]. 

Istoria se repeta

Imagine Wikipedia - Labirintul din Antarctica

 Acest superpotop nou acceptat este ultimul dintr-o serie de mai multe si a inceput sa-si faca loc in cercurile stiintifice cu mai mult de 80 de ani in urma, cand Harlen J. Bretz a propus ideea ca Canalele Scabland din Statul Washington au fost create de o inundatie puternica [4]. Bretz a fost luat in deradere iar ideea sa a fost respinsa in totalitate timp de aproape 50 de ani. Azi, inundatia produsa de Lacul Missoula este o explicatie larg acceptata si chiar sunt unii care cred ca acest eveniment a fost unul ciclic! [5]

Apoi mai este inundatia produsa de Lacul Agassiz: un lac glaciar gigant care s-a format la marginea sudica a Ghetarului Laurentide in Canada, drenat brusc intr-un mod catastrofic spre est, taind Defileul Niagara si raul St. Lawrence intr-un moment geologic [6,7]. Cercetari suplimentare efectuate in Canada au aratat ca in mod repetat sub stratul de zapada au avut loc inundatii [8,9]. Cercetarile proprii asupra Povarnisului Niagara au scos la iveala ca asemenea inundatii subglaciare au fost cel mai probabil responsabile pentru formarea acestui reper faimos. La vest de Lacul Agassiz, la poalele Muntilor Stacosi din Alberta, se pare ca o alta inundatie masiva subglaciara a modelat majoritatea colinelor si posibil chiar si Muntii Stancosi [9,10,11].

Pe masura ce aceasta idee iconoclasta a luat avant, urme ale unor inundatii similare s-au gasit in locuri cum ar fi Antarctica. Peisaje ciudate cum este Labirintul din Vaile Vestice Uscate ale Antarcticii sunt in prezent atribuite unor “inundatii subglaciare extinse” (notati va rog pluralul!) la mijlocul perioadei Miocene (cu mult inainte ca oamenii sa fie prin preajma, conform evolutionistilor)[12].

Toate aceste inundatii s-a estimat ca au avut loc descarcari la acelasi nivel de magnitudine ca si cele care au creat Canalul Manecii. Intrarea unei cantitati atat de mari de apa dulce in oceane ar fi afectat cu siguranta sistemul de circulatie termosalin [7,13] iar prin aceasta clima globala in intregime. 

Ce urmeaza?

Imagine Wikipedia - Faimoasele stanci albe din Dover

 Este interesant sa observam ca ideea revarsarii Marii Nordului (intentionat voi folosi acest apelativ aici) a intrat tarziu in geostiinte, desi fizic este localizata in leaganul geologiei moderne! Faptul ca informatiile se afla sub mare nu ar trebui sa fie o scuza. Aceasta nu este orice fel de mare ci Canalul Manecii, pe departe cel mai investigat adanc din lume!

Cred ca are mai mult de-a face cu naluca intarziata a lui Lyell despre care Derek Ager – un dusman al creationismului! – spune in prefata ultimei sale carti (vazuta de multi ca si testamentul lui stiintific): 

 “La fel cum politicienii rescriu istoria umanitatii, asa si geologii rescriu istoria pamantului. Timp de un secol si jumatate lumea geologica a fost dominata, cineva ar putea spune chiar ca i s-a spalat creierul, de uniformitarianismul gradual al lui Charles Lyell. Toate sugestiile cu privire la evenimente “catastrofice” au fost respinse si catalogate drept demodate, nesiintifice si chiar hilare.” [14]

Ar mai putea fi un motiv pentru recunoasterea tardiva a inundatiilor glaciare si subglaciare: muntii. In America de Nord (unde majoritatea inundatiilor glaciare si subglaciare au fost documentate) lanturile muntoase se afla in partea de nord-sud sau nord-est-sud-vest si sunt localizate la marginea continentului.  Asadar nu a existat nici o bariera muntoasa nici pentru stratul de gheata in crestere la sud de Oceanul Arctic, nici pentru apele rezultate din topirea ghetii pe care le-a produs la sfarsitul Erei Glaciare. Pe de alta parte, in Europa, (unde stratul de gheata a avansat de asemenea din bord) Pirineii, Alpii, Muntii Tatra si Muntii Carpati au creat o bariera masiva de la est la vest de la Oceanul Atlantic la Marea Neagra (bariera continuata de partea cealalta de Muntii Caucaz, Karakorum si Himalaya). Aceasta bariera a oprit efectiv inaintarea ghetii iar cand apa rezutata din topirea ghetarilor s-au adunat in spatele ei, se prea poate sa fi fost directionata spre capetele din vest si din est ale obstacolului. De aceea este posibil ca inundatia produsa de revarsarea Marii Nordului sa fi fost alimentata cu mult mai mult decat doar cu apele rezultate din topirea ghetarilor locali.

Mai exista insa o posibilitate interesanta: inundatia produsa de revarsarea Marii Negre sa nu fi fost cauzata de invadarea apelor Marii Mediteraneene (asa cum cred aparatorii acestui eveniment catastrofic [15]) ci de apele rezultate din topirea ghetarilor care au luat-o spre est, iar apoi spre sud peste stepa ucrainiana, varsandu-se apoi in Marea Neagra. Aceasta ar fi putut face ca Marea Neagra sa se reverse in partea de est, taind sau adancind trecatoarea Bosfor. Probabil ca Marile Caspica si Aral (Albastra) s-au format de asemenea in acest mod. Nimeni nu a facut cercetari inca pentru a gasi urme ale unor astfel de inundatii glaciare si subglaciare in Estul Europei, dar avand impulsul acestei incredibile abordari neo-catastrofale, acest lucru poate avea loc curand!

Concluzie

In mod evident, exista o dorinta mare a partidei geologice evolutioniste de a accepta catastrofele in istoria geologica (“evenimentul rar”, cum il numeste Ager). Cu toate acestea, partida nu poate fi convinsa ca aceste catastrofe nu au fost izolate si nu au avut loc la distante mari de timp. Deci, atunci cand aceste catastrofe vor fi recunoscute, ele trebuie sa se potriveasca calendarului geologic de lunga durata (“sindromul de intarire”).

Toate aceste inundatii au fost o consecinta a Erei Glaciare Cuaternare, pentru care creationistii au singura explicatie plauzibila. Era Glaciara a avut loc dupa Potopul despre care se vorbeste in Geneza si reprezinta o consecinta a lui. Mai mult, Era Glaciara de dupa potop a fost unica (in ciuda faptului ca unii evolutionisti au postulat pana la 40 de evenimente glaciare in timpul erei pe care noi o numim Era Glaciara[16]).

In cadrul temporal biblic, toate aceste inundatii catastrofice au avut loc una dupa alta, iar efectul lor cumulat asupra climei globale trebuie sa fi fost dramatic. Mari semi-inchise cum sunt Mediterana, Marea Neagra, Marea Rosie se poate sa fi fost inundate si/sau sa se reverse in mod repetat.

Imagine Wikipedia

 Conform modelelor climatice existente[13], revarsarea unei cantitati atat de mari de apa dulce ar fi cauzat o racire semnificativa la nivel global, iar acesta este chiar episodul Marelui Inghet [13,17] de la sfarsitul Erei Glaciare, aparent la scara globala [18]. O alta consecinta a fost cresterea rapida a nivelului oceanului care ar fi izolat rapid tinuturi care anterior comunicau. Oameni si animale au fost izolate dintr-o data, permitand astfel dezvoltarea demografiei si biogeografiei din ziua de azi.

Studierea efectelor multiple ale acestor inundatii postdiluviene ne poate pune la dispozitie informatii pretioase cu privire la multe aspecte ale istoriei pamantului, de la dinamica si efectele Potopului din zilele lui Noe pana la risipirea oamenilor dupa episodul de la Turnul Babel. Realitatea este gata sa fie studiata si folosita pentru inaintarea Imparatiei! Dorinta de cercetare si finantarea sunt ceea ce avem nevoie!

Referinte

1. Gibbard, P., Europa taiata in deriva, Nature 448:259–260, 19 Iulie 2007.
2. Gupta, S., Collier, J.S., Palmer-Felgate, A., Potter, G., Originea inundatiilor catastrofale din Canalul Manecii, Nature 448:342–346, 19 Iulie 2007.
3. Batten, D., et al. Cum ramane cu era glaciara? www.creation.com/images/pdfs/cabook/
   chapter16.pdf
4. Bretz, J.H., Potopul din Spokane dincolo de Canalele Scabland, Journal of Geology 33:97–115, 236–259, 1925.
5. Oard, M.J., Doar o singura inundatie a lacului Misoula, Journal of Creation 14(2):14–17, 2000; www.creation.com/article/5066/
6. Broecker, W.S., Kennett, J.P., Flower, B.P., Teller, J.T., Trumbore, S., Bonani, G. si Wolfli, W., Rutele apelor rezultate din topirea ghetarilor din Ghetarul Laurentide in timpul Marelui Inghet, Nature 341:318–321, 28 Sept. 1989.
7. Silvestru, E, Schimbarile climatice, Niagara si catastrofa; www.creation.com/article/4271
8. Shaw, J., Un model al topirii ghetarilor pentru peisajele subglaciare Laurentide; in: Geomorfologia fara frontiere, McCann, S.B. and Ford, D.C., (Eds.), Wiley, Chichester, pp. 182–226, 1969.
9. Shaw, J., Ipoteza topirii ghetarilor pentru “paturile” subglaciare, Quaternary International 90:5–22, 2002.
10. Shaw, J. si Kvill, D., O origine glaciofluviala pentru crestele din zona lacului Livingstone, numita Saskatchewan, Canadian Journal of Earth Sciences 21:1442–1459, 1984.
11. Shaw, J., Faragini, D., Kvill, D.R. si Rains, R.B., Canelurile din Athabasca, Alberta, Canada: implicatii pentru formarea canelurilor la scara mare (liniatii erozionale), Quaternary Science Reviews, 19:959–980, 2000.
12. Lewis, A.R., Marchant, D.R., Kowalewski, D.E., Baldwin, S.L. si Webb, L.E., Varsta si originea Labirintului din vestul Valor Uscate, Antarctica: Dovezi pentru inundatiile extinse de la mijlocul perioadei Miocene si revarsarea apelor dulci in Oceanul Sudic, Geology 34(7):513–516, 2006; su-thermochronology.syr.edu/baldwin/
    LewisetalLabyrinth.pdf
13. Mecanisme care pot cauza schimbari climatice serioase, www.ncdc.noaa.gov/paleo/abrupt/story3.html
14. Ager, D., Noua Catastrofa: Importanta evenimentelor rare in istoria, Cambridge University Press, Cambridge, p. xi, 1993.
15. Walker, T., Inundarea Marii Negre: cu siguranta nu e vorba de Potopul lui Noe, Journal of Creation 14(1):40–44, 2000; www.creation.com/article/5019/
16. Billard, A., O analiza critica a Perioadei Cuaternare, Edit, CNRS, Paris, 1987.
17. Marele Inghet, www.agu.org/revgeophys/mayews01/node6.html
18. Rutter, N.W., Este vorba despre Marele Inghet global? 2003 Seattle Annual Meeting, Paper 132-1, 2003. gsa.confex.com/gsa/2003AM/finalprogram/abstract_63494.htm

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici. 

Smoala pentru Arca lui Noe

Multi geologi pretind ca Noe nu ar fi putut construi arca, dupa modelul descris in cartea Genesa. Argumentul lor este ca smoala nu putea fi folosita in acea vreme, pentru a izola arca, pentru a o face rezistenta la apa. Smoala, sustin ei, este un derivat din petrol sau carbune, si daca carbunele nu se formase pana in zilele in care a avut loc potopul lui Noe, el nu avea cum sa izoleze arca cu smoala.

Pentru aceia dintre dumneavoastra care nu sunt geologi, mentionam ca smoala este o substanta neagra de consistenta lipiciului, reziduu provenit in urma incalzirii sau distilarii gudronului de carbune. Face parte din aceeasi categorie de substante ca si asfaltul sau bitumul. In ziua de azi, smoala este produsa pe scara larga prin incalzirea carbunelui. Majoritatea geologilor contemporani nu cunosc o alta sursa pentru smoala. Dar gudronul de carbune si titeiul nu sunt singura sursa pentru smoala. Cei care isi fac timp sa consulte un dictionar rezonabil de geologie vor gasi ca smoala poate fi obtinuta si prin distilarea si incalzirea lemnului. De fapt, asa se obtinea smoala inainte de aparitia industriei prelucrarii carbunelui si titeiului.

Timp de cel putin o mie de ani, industria producerii de smoala a inflorit in Europa. Smoala obtinuta in aceasta industrie a fost folosita in construirea acelor nave mari de lemn care figureaza atat de proeminent in istoria europeana. Fabricarea smoalei era o meserie calificata, multe nume de familie europene fiind o marturie a acestui fapt chiar si in ziua de azi. In Polonia, cuvantul pentru smoala sau gudron este „smola”. In orice carte de telefoane poloneza gasesti nume precum Smøla, Smolander, Smolen, Smolenski şi Smolarz. Toate aceste nume de familie inseamna „omul care face smoala.”

In mod similar, in Germania, cuvantul pentru smoala este „Teer” si apare in nume cum sunt Teer si Teerman. Chiar si englezii au familii care se numesc Pitcher, Tarrier sau Tarmen, ca sa nu mentionam decat cateva.

Toate acestea indica faptul ca producerea si comertul cu smoala erau extrem de des intalnite in toata Europa.
Deci cum se obtinea smoala inainte de dezvoltarea industriei titeiului si carbunelui? Primul pas era sa se obtina rasina de la pini, care la acea vreme cresteau in padurile dese din toata Europa. Se faceau niste taieturi sub forma de schelet de peste in trunchiul copacului, iar rasina care curgea prin aceste santuri era colectata in vase asezate la baza copacului. Rasina de pin este inca recoltata in acest fel in Polonia, Ucraina, Rusia, Finlanda si in alte tari Europene in care se intalnesc inca paduri de pin.

Dupa ce nu mai curgea rasina, copacii erau taiati, acoperiti cu pamant sau cu cenusa si arsi incet pentru a produce o forma de carbon neagra, pura, usoara numita carbune. Ultima faza in acest proces de producere a smoalei era adaugarea carbunelui transformat in praf in rasina de pin care fierbea. Proportii diferite de carbune duceau la producerea unei smoale cu proprietati diferite. Aceasta smoala a fost folosita pentru a izola navele oceanice mari. Dupa parerea mea nu este o coincidenta faptul ca smoala din ziua de azi poate fi extrasa din carbune care in mare parte in Australia prezinta dovezi ca s-a format din resturi de brad.

In timp ce eu nu pot spune cu siguranta ca Noe a obtinut smoala pentru arca sa exact in acest mod, aceast lucru ilustrează faptul că nu trebuie sa extragi fie petrol, fie cărbune din sol pentru a produce smoala. Cei care au taiat la fel de multi copaci, ca si Noe si ajutoarele sale, pentru constuirea unei nave oceanice, au descoperit cu siguranta rasinile copacilor. Daca europenii au avut o metoda bine cunoscuta si folosita pe scara larga pentru producerea smoalei inainte de descoperirea titeiului, in mod sigur si Noe a avut o metoda satisfacatoare de a izola arca acoperind-o cu smoala.  

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Hibernarea, migratia si Arca lui Noe

Un raport despre un mic animal marsupial care hiberneaza timp de un an aduce in discutie un subiect demn de examinat.

Cercartetus nanus

 

Un subiect de stiri recent [noiembrie 2007] a dat nastere unui val de interes printre creationisti. Acest subiect se baza pe un articol din revista germana Naturwissenschaften (Stiinte naturale), care vorbea despre un animal marsupial care poate hiberna mai mult de un an[1]. Cativa oameni ne-au scris ca sa ne spuna despre articol. Ei vroiau probabil ca noi sa folosim acest lucru ca si dovada ca “acest animal ar fi putut hiberna in timpul anului cu potopul din vremea lui Noe.”

Merita sa exploram cum acest lucru adauga sau nu ceva la argumentele apologetice [2] despre fezabilitatea relatarii despre potop. Dar in primul rand, ceva mai multe detalii despre aceasta stire.

Descoperirea

Animalul cu pricina era Posumul pigmeu, Cercarterus nanus, un animal marsupial. Acesta este un “hibernator oportunist non-sezonier”. In circumstante normale, el este capabil sa puna pe el rezerve substantiale de grasimi care ii permit sa intre intr-o amorteala prelunga. Au fost realizate cercetari in acest caz pentru a vedea daca Posumul pigmeu, oferindu-i-se conditiile potrivite, va putea sa isi prelungeasca hibernarea mult dupa trecerea iernii, traind doar din grasimile corpului sau.

Rezultatele au fost impresionante – hibernarea prelungita a durat in medie 310 zile la mai multe creaturi, una atingand chiar 367 zile de hibernare.

Care poate fi legatura cu relatarea despre Potop

La prima vedere, pare intrucatva evidenta legatura. Noe a fost pus in situatia sa transporte mii de animale timp de un an, iar lucrurile ar fi fost mult mai simple daca animalele intrau intr-un fel de somn prelungit pentru mare parte din calatorie.

Printre altele, acest lucru ar fi redus semnificativ cantitatea necesara de apa si hrana. De exemplu, in cazul Posumului pigmeu mentionat mai sus, energia medie cheltuita in timpul hibernarii s-a redus la aproximativ 2,5% din cea cheltuita in mod normal. Acest lucru, la randul sau, duce de asemenea la scaderea considerabila a cantitatii de deseuri.

Pe de alta parte, ne putem imagina frica si nelinistea existenta intre toate acele animale, tinute luni de zile in incaperi intunecate in timp ce ambarcatiunea era supusa feluritor forte externe care o leganau, in ciuda stabilitatii mari data de proportiile ei. Sa nu mai vorbim de sunetul ploii care a cazut zile in sir – si probabil si zgomotul vantului, al valurilor si al tunetelor.

Nu e de mirare atunci ca, in ceea ce priveste clasica poveste a Potopului din Geneza, autori creationisti au sugerat ca este posibil ca animalele sa fi intrat intr-o stare de hibernare prelungita. Aceasta sugestie este perfect rationala, dar nu posibilitatea este pusa sub semnul intrebarii aici. Dar a lua unele trasaturi de hibernare din zilele noastre ca si dovada care sa sustina relatarea despre Potop nu este atat de simplu si corect cum pare la o prima si scurta privire.  

Observati ca si fara hibernare de orice fel, calatoria Arcai inca “functioneaza”, in ciuda faptului ca se ridica atatea probleme legate de locuitorii ei. Acest lucru este intarit de figurile detaliate si de argumentele riguroase din lucrarea clasica a lui Woodmorappe, Arca lui Noe: un studiu al fezabilitatii. Pe scurt, aducerea in discutie a problemei hibernarii in scop apologetic este mai mult un detaliu folositor decat un lucru de neaparata trebuinta.

Reducand nevoia unor minuni

Prezentarea unor lucruri ca si hibernarea in zilele noastre, de fapt toate studiile despre “fezabilitatea Arcai”, incearca de fapt sa minimalizeze nevoia de supranatural, cautand explicatii naturale ca sa nu mai fie nevoie de minuni. Faptul ca se incearca sa se evite inmultirea numarului de minuni necesare intr-un mod arbitrar este un obiectiv usor de inteles.

Dar nu trebuie sa confundam acest lucru cu inchinarea la naturalism si teologie liberala care ne duce la negarea minunilor din Scriptura. Descrierea Potopului in Geneza intareste ceea ce Henry Morris a numit “economia minunilor” intalnite in Biblie in general. Dumnezeu ar fi putut foarte usor, de exemplu, sa ridice toate animalele impreuna cu familia lui Noe deasupra norilor in timpul acelui potop de un an. Dar El a ales sa foloseasca legile naturale cum ar fi principiul plutirii de care se foloseste o barca plutitoare. Chiar si asa, El ar fi putut pune la dispozitie o Arca a salvarii gata construita, dar in schimb El a ales sa dea instructiuni detaliate cu privire la construirea ei laborioasa, care a durat probabil si mult timp.

Absenta unor minuni capricioase, in stilul “abracadabra”, in Biblie (scrierile apocrife contin o multime de astfel de minuni) este mai degraba inca un semn distinctiv al autenticitatii ei. Asta face cu atat mai mult ca minunile rare, care au loc cu un scop, cum ar fi invierea lui Lazar din morti, sau hranirea celor 5.000, sa fie remarcate. Intr-o oarecare masura ne simtim mai confortabil atunci cand avem o explicatie “naturalista” pentru problema fezabilitatii Arcai, asa cum este cartea lui Woodmorappe. Daca trebuie sa acceptam fara dovezi minuni dupa minuni, mai ales pe cele pe care Biblia nu le mentioneaza, ar parea ciudat si ar face practic relatarile din Biblie mai putin credibile pentru cei sceptici. 

In mod sigur daca animalele ar fi dormitat aceasta ar fi facut calatoria mai putin problematica. Ceea ce se aduce in discutie aici este apelul la existenta unui “instinct natural”, ca parte a efortului de a minimaliza supranaturalul.

Migratia – o paralela la hibernare

Apologetii creationisti, care au de-a face cu problema animalelor care au calatorit pe Arca lui Noe, au cautat in mod similar explicatii naturaliste acolo unde este posibil. Ei au indicat de multe ori spre “instinctul de migratie la diferite animale”, si/sau instinctul lor de a se refugia intr-un loc sigur daca le ameninta un pericol. Dar si aici, ca si in cazul hibernarii, apelul la instinctele existente este dubios. Dupa cum vom vedea, aceste explicatii pur si simplu nu pot evita nevoia de minuni – de fapt chiar in doze substantiale. 

In primul rand, instinctele de migratie de astazi nu sunt nici pe departe universal intalnite la toate animalele. Asadar, chiar daca Dumnezeu ar fi folosit cumva instinctul existent la anumite specii, acest lucru lasa afara totusi majoritatea coplesitoare a acelor care trebuiau sa fie la bordul vasului, ceea ce prezinta putine urme ale instinctului de migratie. Deci, daca a fost nevoie de o actiune supranaturala pentru majoritatea, de ce nu s-ar fi aplicat la intreaga multime? Cat de mult a ajutat atunci argumentul “instinctului” in “explicarea” fenomenului?

In al doilea rand, instinctele existente nu directioneaza animalele spre ambarcatiuni facute de mana omului.

In al treilea rand, chiar daca toate animalele aveau instinct de migratie, si chiar daca toate au fost programate sa migreze spre vasul mare facut de mana omului, de ce doar anumite animale din fiecare specie au facut aceasta calatorie? [3] In mod sigur, a fost implicata o minune mareata. Noi vorbim despre faptul ca Noe a luat diferite creaturi la bord, dar nu trebuie trecut cu vederea ca acestea au fost acelea pe care Dumnezeu le-a trimis (Geneza 6:20). Noe nu a trebuit sa strabata lumea cu lasouri si sa puna capcane pentru animale. De fapt, privelistea perechilor de animale care migrau spre Arca trebuie sa fi fost pentru privitori o marturie minunata a faptului ca mana Dumnezeului Creator facator de minuni era la lucru – si cu toate acestea inimile le-au ramas impietrite.

De multe ori argumentul este formulat astfel incat sa reiasa ca se poate ca Dumnezeu sa fi “modificat instinctele de migratie” la anumite creaturi. OK, El ar fi putut sa faca asta, dar nu ni se spune asta. Dar este clar din discutiile anterioare ca in orice caz multe animale ar fi trebuit sa aibe asemenea instincte special create in acel moment. Iar acelea care le aveau deja trebuiau reprogramate la scara mare – si doar la acelea alese pentru aceasta calatorie. Gradul de specificatie supranaturala este asa de extins incat aducand in discutie argumentul in acest fel, la o prima analiza, nu este de prea mare folos. De ce sa nu acceptam ca Dumnezeu a poruncit direct si supranatural animalelor pe care le vroia in calatorie (si la bord) in Arca sa faca asta? Pe scurt, scotand in evidenta niste instincte de migratie pentru a incerca sa facem relatarea mai fezabila nu este exact o “lovitura” apologetica. Argumentul acesta nu reuseste sa evite sau sa diminueze intr-un mod tangibil nevoia de supranatural, in ciuda faptului ca probabil face impresie buna. 

Inapoi la hibernare

Ii vedem pe creationisti care sustin intr-un mod asemanator ca Dumnezeu “ar fi putut folosi sau modifica instinctele de hibernare existente”. Dar si aici, de asemenea, nu putem scapa de realitatea faptului ca pentru a pune toate animalele “la somn” pentru tot anul cat a durat potopul acest lucru presupunea implicarea unei doze substantiale de supranatural. Multe mamifere hiberneaza intr-adevar in fiecare an, de cele mai multe ori cate 6 luni o data. (Chiar si hibernarea pentru jumatate din durata calatoriei ar fi ajutat, desigur.) Dar multe animale nu hiberneaza deloc. Asadar de ce ar fi hibernat cele de pe Arca, si de chiar in acel moment? Aici, de asemenea, este aproape redundant sa vorbim despre “modificarea instinctelor existente”, din moment ce pentru Dumnezeu ar fi fost probabil la fel de mult de lucru sa puna animalele direct intr-o stare de amortire.

Apoi, bineinteles, se mai pune problema daca, fiind puse la somn de Dumnezeu, majoritatea animalelor aveau rezerve suficiente de grasimi care sa le ajunga pentru un an fara alt ajutor supranatural. Probabil de aceea observatiile in ceea ce priveste posumul pigmeu au starnit atat de mult interes. Daca unele animale pot fi facute sa hiberneze pana la un an sau mai mult, fara sa li se termine “combustibilul corporal”, atunci acest lucru poate fi adevarat pentru toate animalele? Dar posumul pigmeu este programat deja sa hiberneze, iar mai important in acest context, el este construit cu capacitatea de a se “ingrasa” corespunzator in asteptarea perioadelor lungi pe care le va petrece fara apa si hrana. Probabil, acele creaturi care nu hiberneaza ar fi avut nevoie, inca o data, de interventii speciale pentru “a se ingrasa” in asa masura incat sa faca fata unei calatorii de un an.  

Aici, asadar, se poate ridica intrebarea: “De ce nu mergem direct la ceea ce e evident? Dumnezeu a facut acest lucru intr-un mod supranatural.” Nu vorbim despre un “zeu” batran aici, ci despre Dumnezeul Genezei, care a creat in primul rand un univers complex (inclusiv toate instinctele de migratie si hibernare) in sase zile de rotatie ale pamantului. Desi felul in care opereaza astazi Dumnezeu in lume este prin ceea ce stiinta moderna descrie ca fiind legi fizice, El cu siguranta nu este constrans de ele. El a descris cazuri in Biblie in care El a suprascris (sau mai bine zis, a adaugat) legile fizice, pentru a implini scopuri speciale la momente speciale din istorie. Iar potopul cu siguranta a fost un moment special incredibil.

Rezumat si concluzii

Pentru potop, aproape prin definitie, era nevoie de o mixtura de activitati naturale si supranaturale – atat pentru motivele dezlantuirii lui cat si pentru supravietuirea echipajului de pe Arca. In tendinta de a cauta oriunde se poate explicatii “naturale”, se poate trece usor cu vederea peste faptul ca majoritatea animalelor nici nu s-ar fi indreptat in mod normal si natural spre Arca, dar sa se mai si imbarce pe ea, sau sa se fi “culcat” direct, odata ajunse acolo, fara sa mai tinem seama ca ele ar fi trebuit inainte sa acumuleze destule grasimi pentru toata sau pentru mare parte din calatorie. Sa sustinem ca Dumnezeu a “modificat” anumite instincte (fie ele de migratie sau de hibernare) ar insemna sa trecem cu vederea faptul ca nu toate animalele au aceste instincte. Iar pentru acelea care aveau aceste instincte, gradul de specificitate si complexitate implicat in “reprogramarea” necesara ar parea sa faca aproape inutila existenta oricarui instinct anterior. 

De aceea apelarea la instinctele existente nu reuseste sa ne ofere o explicatie plauzibila. Daca se face apel la acestea intr-un fel care da impresia ca aceste mecanisme pot fi incorporate convenabil intr-o tendinta “naturalista”, se risca folosirea ei in mare parte ca si cosmetizare retorica.

 
Trebuie sa ne amintim ca la creaturile din ziua de azi instinctele exista ca si rezultat al programarii supranaturale din timpul saptamanii de creatie. Asadar, in ciuda tuturor notificarilor din acest articol, ar parea totusi rezonabil sa indicam aceste instincte prezente azi intr-o discutie despre problema potopului. Trebuie sa luam in considerare, totusi, ca se face doar o analogie cu ce a fost necesar in timpul Potopului, mai degraba decat sa dea impresia ca se ofera o “solutie acoperitoare” de tip naturalist. 

Resurse recomandate

Arca lui Noe: studiu de fezabilitate de John Woodmorappe

Biblia ne invata ca potopul din zilele lui Noe a acoperit tot Pamantul. Dar acest lucru ridica intrebari serioase. Cum au putut Noe si familia lui sa aibe grija de toate acele animale? Ce au mancat animalele carnivore in timpul si dupa potop? Aceasta carte excelenta si profunda prezinta raspunsuri satisfacatoare la multe alte astfel de intrebari.

Referinte

1. Fritz Geiser, “Hibernare timp de un an la un mamifer marsupial”, Naturwissenschaften 94(11):941–944 Noiembrie 2007
2. Folosit cu sensul de aparator al credintei (in mod specific caracterul demn de incredere al Bibliei) din grecescul απολογία (apologia)
3. Probabil nu multi ar accepta ca toate animalele de pe pamant au fost trimise la Noe ca sa fie alese de el; din relatarea din Geneza cea mai rationala implicatie pana acum este aceea ca acele animale care trebuiau sa fie pe Arca au fost obligate sa se indrepte spre ambarcatiune.

Arca lui Noe nu era rotunda

 Arca lui Noe nu era rotunda, dupa cum afirma “expertii” de la British Museum

Dupa cum specifica Biblia, Arca lui Noe avea 300 de coti lungime, 50 de coti latime si 30 de coti inaltime, un vas imens, stabil, in perfecta stare pentru a naviga.

O poveste babiloniana recent descoperita despre “Arca lui Noe” a tintuit de curand media din intreaga lume. [1] Are toate elementele unei “copii bune”. Un colectionar amator de relicve, ani de neglijare si, in sfarsit, traducerea impresionanta a unei tablite cuneiforme “dovedesc” (din nou) ca potopul mentionat in Geneza este doar o copie plagiata unei povesti, de origine babiloniana, despre un potop.

Declaratia de impact consta intr-o noua forma a geometriei Arcai. De fapt, aceasta versiune a Arcai a fost 

lipsita de unghiuri datorita formei ei rotunde. Era construita din trestie, captusita cu bitum si avea o usa care a sigilat inauntru oamenii si animalele. Cu alte cuvinte aceasta poveste contine cateva asemanari cu povestirea biblica despre potop.

Translatorul expert a fost Irving Finkel, un expert in scrierea cuneiforma de la British Museum. Iesind probabil din sfera lui de expertiza, el si-a exprimat de asemenea credinta ca relatarea despre potopul din Geneza a fost alcatuita din povesti babiloniene de catre exilatii evrei aflati in Babilon. Aceasta este un pic de fictiune dar, hei! nu conteaza atata timp cat este tagaduit caracterul istoric al relatarii din Geneza. Evident ca o asemenea dezicere nu este o optiune pentru crestini asa ca haideti sa punem cateva intrebari asupra problemei Babilon / Geneza.

Prima intrebare: care din relatari pune cel mai bine in evidenta un eveniment istoric?

Chiar si multi savanti liberali accepta ca relatarea din Geneza urmeaza formatul unei naratiuni istorice realiste. In contrast cu aceasta, povestile babiloniene despre potop sunt pline de elemente fantastice si irealiste. De exemplu, in timp ce relatarea din Geneza descrie un vas de marimi si materiale din care e construit potrivite pentru misiunea sa (si o forma extrem de stabila), povestile babiloniene vorbesc despre o Arca cubica (Ghilgames) care se rostogolea continuu – iar recent vorbesc despre aceasta fantezista “arca circulara din trestie”. Ele sunt cel mai bine explicate ca si exemple timpurii ale unui stil interesant – acela al fenomenului povestilor despre potop, extins la nivel mondial, pastrat in traditiile sutelor de gupuri tribale din toata lumea. [2] Desi aceste relatari au in ele unele aspecte irealiste, cum ar fi forma arcai descrisa mai sus, ele contin de asemenea destul de multe elemente obisnuite pentru a sfida explicatia in absenta unui eveniment istoric de baza. Si tocmai acest eveniment este inregistrat cu acuratete in cartea inspirata Geneza.

A doua intrebare: Societatea fara Dumnezeu in care traim are vreun motiv sa tagaduiasca potopul din Geneza?

Acesta este un lucru evident. Sumbra relatare din cartea Geneza despre o judecata de temut la nivel mondial facuta de Dumnezeu Creatorul este un pic prea aproape de os. Asemenea “povesti” trebuie prelucrate, prin tratarea Arcai lui Noe ca un posibil “Esop” – de tip fabula, sau chiar mai mult – o poveste de adormit copiii.  

Cu toate acestea, avand la baza aceste "mecanisme de copying" societatea arata o hotarare de oţel de a evita cu orice pret orice motive serioase care vin sa sprijine ideea ca potopul a avut loc cu adevărat.

Opriti lumea, vreau sa cobor!

Biblia spune ca “toata lumea zace in cel rau”. [3] Cu alte cuvinte, Satan manipuleaza societatea pentru a incerca sa impiedice “o intalnire de aproape” cu Dumnezeul nostru Creator. Totusi paradoxal indivizii pastreaza o “constientizare a lui Dumnezeu”. [4] De exemplu, acest articol despre “Arca circulara” il citeaza pe Douglas Simmons, fiul unui colectionar de relicve:

 “Este cel mai extraordinar lucru”, spune Simmons despre tablita. “O tii in mana, si instantaneu ai sentimentul ca esti direct conectat cu un trecut foarte indepartat – iar acest lucru face sa iti treaca un fior pe sira spinarii.”

Chiar aici avem un exemplu de “constientizare a lui Dumnezeu” directionata din pacate catre un mit babilonian. Cred ca parte din responsabilitatea noastra ca si crestini este sa-i prevenim pe oameni sa nu aplice aceasta “constientizare a lui Dumnezeu” la mituri, ci la Cuvantul lui Dumnezeu – in special la pasaje pertinente cum ar fi 2 Petru 3:5-7:

 “Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. ”

Top of Form

Bottom of Form

Referinte

2. Potop!
3. 1 Ioan 5:19
4. Romani 1:20

 Tradus cu acordul autorului. Originalul aici .