Motivul pentru care aceasta convingere este acceptata pe o scara atat de larga ar putea fi faptul ca foarte populara carte a lui Dale Carnegie din 1936, Cum sa castigi prieteni si sa influentezi oameni, afirma ca majoritatea oamenilor folosesc doar 15% din creierul lor- o “afirmatie” scoasa probabil din neant. [1]
S-au facut multe progrese recente in tehnicile de cercetare a creierului, incluzand scanari sofisticate. Totusi, sunt multe lucruri pe care nu le stim inca despre cum functioneaza creierul in intregime. Nu stim aproape nimic despre cum acesta proceseaza informatia.
Cunoastem anumite activitati care isi au originea in cortexul cerebral [2], si ca anumite amintiri sunt stocate acolo. Dar nu stim unde si cum sunt stocate, nici in ce fel putem sa facem apel la amintiri, sau sa venim cu idei noi, de exemplu. Putinul pe care il stim s-a obtinut in mare parte prin studierea persoanelor a caror creier a fost deteriorat in urma unor accidente, tumori sau accidente vasculare cerebrale.
Asadar, aceasta convingere des repetata este pur si simplu gresita. Daca ar fi adevarata, lucrurile care deterioreaza creierul nu ar avea consecinte atat de grave asupra abilitatii noastre de a gandi, vorbi si de a ne aminti. [3] Daca facem o comparatie cu un calculator, “hardware-ul” este in intregime acolo, gata sa proceseze sarcini de software complexe sau relativ simple, care pot varia din cand in cand. Nici un calculator nu foloseste toate circuitele de procesare deodata- in creierul nostru aceasta ar fi echivalentul unei crize majore de epilepsie.
Cand, in anii ’60, cercetatorii au inceput sa asocieze anumite zone cu anumite functii ale creierului, unele au ramas necunoscute, ceea ce ar fi putut consolida mitul.
Dar in anii ’20, experimentele pe sobolani aratasera deja ca orice indepartare a tesutului cerebral a cauzat pierderea randamentului. Sobolanii erau invatati sarcini simple (cum ar fi navigarea intr-un labirint), apoi o portiune din cortexul cerebral era indepartata. Rezultatele au indicat ca “amintirile erau stocate pretutindeni in cortex si nu doar intr-un loc anume: cu cat s-a indepartat o portiune mai mare din cortex cu atat randamentul sobolanilor a scazut.”
Asadar, a crezut Albert Einstein acest mit? De fapt, se pare ca el “l-a folosit ca un raspuns fortat cand a fost intrebat de un jurnalist de ce a fost mai destept ca alti oameni.” [1]
Multi oameni care prezinta un blocaj in circulatia lichidului cerebral (numit hidrocefalie), la care dezvoltarea creierului se reduce la o foita subtire, au dovedit o inteligenta normala sau chiar superioara. O astfel de persoana a obtinut o diploma de prim rang in matematica, desi creierul ei era subtiat de la grosimea normala de 45 mm la 1mm- grosime medie! [4] Departe de a dovedi ca restul creierului nu era folosit, acest lucru indica faptul ca dezvoltarea creierului are o capacitate extraordinara de a compensa o astfel de problema neurologica
Creierele noastre au fost de fapt proiectate cu o capacitate compensatorie uimitoare. Dupa un accident vascular cerebral, unele din functiile pierdute pot fi preluate de alte zone cerebrale neafectate. De asemenea, portiunea creierului care este responsabila de controlul mainii se extinde pe masura ce omul invata, de exemplu, sa cante la chitara. In cazul persoanelor care orbesc, simtul tactil se imbunatateste semnificativ pentru a compensa pierderea survenita.
De ce ar trebui ca mutatiile intamplatoare, impreuna cu selectia naturala, sa favorizeze dezvoltarea unui simt tactil deosebit la indivizii orbi? Majoritatea cazurilor de orbire au loc dupa perioada optima de reproducere, asadar din punctul de vedere Darwinian, asemenea caracteristici de design “miloase”, utile doar in caz de dezastre majore, sunt greu de explicat. Ele au sens doar intr-un organism proiectat de un Creator inteligent pentru a face fata intr-o lume cazuta. [5] Creierul nostru este de departe cel mai complex lucru din Univers.
Data viitoare cand auziti pe cineva citand acest mit urban despre faptul ca “folosim 10% (sau 20%) din creierul nostru”, intrebati-l de unde stie aceasta? Cum a gradat sau a masurat aceasta? Bineinteles ca nu avut cum sa o faca. Poate fi un mod bun de a-l ajuta sa gandeasca critic si despre alte lucruri (cum ar fi evolutia) pe care, asemenea acestui mit, le-a integrat in gandirea lui ca fiind “adevar”.
Luand in considerare un profil maret
Atentia noastra a fost atrasa de aceasta fotografie din 1898 a sefului Wolf Robe (Haina de Lup) a tribului Cheyenne, facuta de Bill McClendon din Colorado. Bill subliniaza corect faptul ca evolutinistii atribuie foarte des un statut “inuman” craniilor umane fosilizate (de exemplu Homo erectus) in baza unor caracteristici cum ar fi:
- Crestele sprancenelor marite
- Frunte inclinata, retrasa spre spate
- Prognatism (proiectie anterioara a maxilarului inferior si a fetei)
Daca acest sef de trib razboinic, mandru si priceput ar trai azi, ni s-ar alatura fara indoiala in contestarea ferma a unei astfel de clasificari a persoanei lui. Primii urmasi ai lui Noe de dupa potop au expus la un grad foarte inalt diversitatea genetica si de mediu in caracteristicile craniului si ale fetei, asa cum se poate vedea, de exemplu, in diferentele dintre speciile Cro-Magnon si Neandertal. Nu ar trebui sa fim surprinsi sa vedem trasaturi reminiscente ale acestor grupuri in oamenii din ziua de azi.
Referinte si note
1. Brain drain, New Scientist 160(2165/6/7):85–86, 19–26 Decembrie 1998 pana la 2 Ianuarie 1999.
2. Suprafata exterioara, incretita pe care toata lumea o numeste “creier”
3. Werner Gitt si Rolf Höneiser ‘Cercetarea creierului: doar 10% utilizat activ? Factum, p. 24, 12 Decembrie 1998.
4. Ref. 1, p. 86.
5. Dumnezeu a prevazut caderea omului in pacat. Isaia 46:10, Apocalipsa 13:8.
Tradus cu acordul autorului
Originalul aici
