Un eseu deosebit de interesant scris de unul dintre ultimii parinti ai bisericii, intitulat “Despre balauri si aparitii”, a fost recent tradus pentru prima data (in rusa) si publicat la Moscova. [1]
Autorul este Ioan din Damasc, cunoscut si ca Ioan Damaschinul (vezi nota de mai jos).
Ca si multe manuscripte vechi, eseul face referire la balauri, creaturi care de cele mai multe ori seamana cu tipurile sau trasaturile cunoscute ale dinozaurilor, ca si creaturi vii, reale. Ca si majoritatea oamenilor care au fost invatati ca dinozaurii au disparut cu milioane de ani inainte ca oamenii sa apara, Maxim Kozlov, preotul ortodox rus care a realizat traducerea si comentariile, nu accepta ca au fost oameni care au intalnit balauri/ dinozauri. In ciuda acestui fapt, totusi, el il lauda pe autorul eseului pentru “gandirea rationala… in contrast izbitor cu… misticismul fara margini si goana dupa misterios.”
De fapt, Ioan Damaschinul a fost un autor care a gandit abstract si profund, fiind departe de a fi credul sau de a spune fabule. Mai mult, scopul eseului este sa demaste diferite fabule si superstitii.
De exemplu, Ioan a scris: “Unii oameni sustin ca balaurii pot sa ia si forma umana si sa se transforme intr-un sarpe, uneori mic, alteori urias, variand in lungimea si marimea corpului. Iar cateodata… transformandu-se in oameni, ei incep sa se asocieze cu ei, se pare ca fura femei si se insotesc cu ele.” Pentru a infirma asemenea idei, el spune mai departe: “Asadar i-am intreba [pe cei care spun asemenea povesti] – cate fiinte inteligente a creat Dumnezeu? Iar daca nu stiu raspunsul, vom raspunde noi: doua – adica ingerii si oamenii… dar daca un balaur si-ar schimba forma… fiind la un moment dat sarpe, iar apoi om… reiese de aici ca balaurii sunt fiinte inteligente care depasesc cu mult omul, ceea ce niciodata nu a fost adevarat si nici nu va fi.” [2]
 |
| Ioan din Damasc (Sfantul Ioan Damaschinul, Johannes Damascenus) a fost un calugar arab, compozitor de liturghii si vestit teolog al bisericii crestine din est (grecesti) in secolul VIII (n. 675 – d.749). Doctor si in biserica latina si in cea greaca, el a fost un intermediar principal intre culturile celor doua biserici. Cartea sa, Izvorul Cunoasterii, i-a adus titlul de “tatal scolasticii”. Predicator eminent, el a fost cunoscut ca si “Vorbitorul de Aur”. El a fost de asemenea cel mai mare aparator al icoanelor (imagini religioase) in ceea ce este cunoscuta ca si controversa iconoclasta (distrugerea imaginii). |
Ioan ii admonesteaza pe cei care fac asemenea afirmatii despre balauri, si spune ca ar trebui “sa credem invatatura lui Moise si, mai exact, pe Duhul Sfant care a vorbit [prin Moise]. [In aceasta invatatura] citim: “şi le-a adus [animalele] la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele (conform Geneza 2:19).” Prin urmare, un balaur era unul dintre animale.”
Ioan din Damasc merge mai departe si spune: “Eu nu va spun, la urma urmei, ca nu exista balauri; balaurii exista, dar ei sunt serpi [reptile] nascuti din alti serpi. Cand sunt nou-nascuti, ei sunt mici; dar atunci cand cresc si se maturizeaza, ei devin mari si grasi astfel incat ii intrec pe ceilalti serpi in lungime si marime. Se spune ca pot sa depaseasca 30 de coti [14 metri]; cat despre grosimea lor, ei devin la fel de grosi ca un bustean urias.”
Se pare ca parintele damaschian a fost un martor de incredere care, in plus, detinea o mare parte din cunostiintele stiintifice din timpul sau. O parte importanta din cartea sa clasica O expunere exacta a credintei ortodoxe este dedicata datelor pur stiintifice.
In acele vremuri stiinta era descriptiva in natura ei. Ea nu ajungea in esenta lucrurilor, dar in general inregistra fenomene naturale corecte din punct de vedere rational. Un raport al unui invatat cu multa educatie al acelei perioade trebuie atent luat in considerare.
Eseul continua: “Dio romanul [cunoscut si sub numele de Cassius Dio, 155-236 d.Hr.], care a scris istoria imperiului si republicii romane, spune urmatoarele: Intr-o zi, cand Regulus, un consul roman [sec III, i.Hr.] lupta impotriva Cartaginei, dintr-o data un balaur s-a furisat in spatele zidului armatei romane. Romanii l-au omorat din ordinul lui Regulus, l-au jupuit si au trimis pielea senatorului roman. Cand pielea balaurului a fost masurata din ordinul senatorului, dupa cum spune Dio, s-a gasit ca ea avea, uimitor, 120 de picioare lungime, iar grosimea era pe masura lungimii.”
Ioan din Damasc descrie cu siguranta existenta unor balauri reali, in contrast cu caracteristicile fictive care le-au fost atribuite. El scrie mai departe despre un alt fel de balaur. Acestuia ii erau atribuite diferite caracteristice mitice, cum ar fi absenta fetei. El spune ca in realitate “acest balaur este un animal, ca si celelalte animale, pentru ca are o barba ca de tap si un corn in spatele capului. Ochii lui sunt mari si de culoarea aurului. Acesti balauri pot fi si mici si mari. Toti serpii sunt veninosi, cu exceptia balaurilor, care nu produc venin.”
Astfel, scopul principal al autorului din antichitate a fost sa-I convinga pe cititorii sai ca balaurii erau creaturi vii reale, si nu fiinte mitice cum erau fantomele, varcolacii, creaturiile fara fata din mlastini si asa mai departe. Balaurii, scrie el, au fost animale absolut reale fiind uneori mari si infricosatoare, dar care in acele vremuri au fost vazute rar de oameni.
Cand ne uitam la relatarile despre balauri din istorie, asemanarea multor balauri cu diferite tipuri de dinozauri este evidenta. Se stie foarte bine despre unii dinozauri ca aveau protuberante osoase si coarne pe cap, iar unii aveau tepi pe spate si/sau coada, lucru intalnit de obicei si in descrierea balaurilor. (Din moment ce tesuturile moi nu se fosilizeaza in general, nu stim ce fel de protuberanta se afla sub falca care sa nasca descrierea des intalnita ca unii balauri aveau “barbi”. S-ar putea ca unii dinozauri sa fi avut o structura asemanatoare cu cea a soparlelor cunoscute sub denumirea de “balauri barbosi”.)
Dar pe masura ce timpul a trecut si aceste creaturi au devenit din ce in ce mai rare, s-au raspandit tot felul de fabule despre ele iar in povestiri au fost adaugate trasaturi mitice. Ioan Damaschinul a scris tocmai pentru a contracara aceste fabule. El trece de la limbajul fabulelor la limbajul stiintei: balaurii nu sunt creaturi urate si paroase, ci animale! Pentru a confirma acest lucru, el descrie nasterea si dezvoltarea lor, marimea si comportamentul si se refera si la prinderea unui balaur si la masurarea pielii lui. E putin probabil ca Ioan Damaschinul, sau Dio Romanul, sa fi incercat sa sprijine un mit care face referire la un consul roman si la senat.
“Se mai spune”, continua Ioan din Damasc, “ca balaurii pot fi alungati de un tunet… si [astfel] sa fie ucisi. Cand am auzit asta am ras!” El descrie efectele tunetului si fulgerului si subliniaza ca fulgerul poate omori atat oameni cat si animale. Probabil unii balauri au fost ucisi in felul acesta; si probabil, sugereaza el, de aceea a aparut o asemenea legenda.
Tonul autorului aici si in alte parti arata destul de clar ca el se bucura sa demaste si, mai mult, sa ridiculizeze orice fabula sau farsa. El nu ar lua in serios , de exemplu, povestile de azi despre OZN-uri / extraterestrii. Dar in acest text Ioan din Damasc nu neaga existenta balaurilor. Pentru cei impartiali, scrierile sale sunt inca o dovada care vine sa sprijine ideea ca oamenii si dinozaurii au convietuit, nu cu milioane de ani in urma ci in timpul istoriei biblice.
“Cel mai mult ne facem rau noi insine”, conclude eseul, “atunci cand ignoram citirea Sfintelor Scripturi si studierea lor conform cu Cuvantul Domnului nostru.” Doar daca mai multi oameni de stiinta ar lua aminte la aceste cuvinte…
Referinte
- Opera Sfantului Ioan Damschinul, Editura Martis, Moscova, 1997.
- Accente adaugate oriunde apare textul intre ghilimele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu