De Dr.
Gary Parker
Una din cele mai extraordinare dovezi ale unei inteligente creatoare se
poate vedea in designul si organizarea procesului prin care o fiinta umana
capata forma in pantecul mamei. Insa chiar in acest punct, evolutionistii vin
cu unul din cele mai puternice argumente. Ei spun ca: “Daca vorbim despre
creatie, atunci cu siguranta Creatorul nu este foarte bun la asta, pentru ca
altfel nu ar aparea toate acele greseli in dezvoltarea embrionului.”
Figura 1 arata un stadiu incipient al dezvoltarii umane. O putem
considera prima “poza” a bebelusului. Toti pornim ca o mica sfera de “substanta
neformata”. Apoi treptat apar bratele, picioarele, ochii si restul partilor
corpului.
La o varsta de o luna, nu suntem atat de frumosi, evolutionistii
afirmand ca: “Nu exista nici o dovada care sa sustina creatia. Altfel, de ce ar
avea un om un sac cu galbenus, asemeni unui pui de gaina si o coada asemeni
unei soparle? De ce ar avea un om branhii asemeni unui peste? Un Creator ar fi
trebuit sa stie ca nu avem nevoie de toate aceste lucruri”. Ele sunt acolo,
“galbenusul, branhiile si coada”. De ce
sunt acolo?
Ce ar putea raspunde un creationist?
 | ||
| Figura 1.
Miraculoasa dezvoltare a unui
embrion uman ar trebuie sa ne faca pe toti creationisti, in opinia mea, dar
evolutionistii afirma ca asa zisele “branhii, sac cu galbenus si coada” sunt
vestigii inutile evolutionare,care “dovedesc” ca am evoluat din pesti si
reptile. Cum poate raspunde un creationist?
Desen preluat din What is Creation Science? El
Cajon, CA: Master Books, 1982, p. 62.
|
Evolutionistii considera ca aceste structuri sunt prezente doar ca
ramasite inutile, vestigii ale evolutiei noastre stravechi, de cand stramosii
nostri erau pesti si reptile. In fapt, aceasta viziune asupra organelor a
incetinit cercetarea stiintifica o buna perioada de timp. Daca tratezi ceva ca
fiind redundant, o ramasita nefunctionala a evolutiei, atunci nu iti mai bati
capul cu analiza ei.
Din fericire, alti oameni de stiinta nu s-au limitat la aceasta viziune.
Ei au considerat ca aceste structuri au probabil o functie foarte importanta
pentru dezvoltarea umana.
Deloc surprinzator, studiile au aratat ca, cel putin, 178 din 180 de
organe, privite odata ca vestigii evolutionare, au functii extrem de importante
pentru dezvoltarea embrionilor. Sacul de galbenus, de exemplu. La gaini, aceasta
contine nutrientii de care are nevoie puiul pentru a se dezvolta.
Dar noi, crestem atasati de mama care ne si ofera nutrientii necesari.
Inseamna asta ca acest sac poate fi indepartat de embrion fara deoarece nu este
necesar? Deloc.
Acest asa zis “sac de galbenus” este sursa primelor celule sanguine ale
embrionului, lipsa acestuia insemnand moartea imediata. Iata o problema de
inginerie. Ca adult, trebuie ca acele celule sanguine sa se dezvolte in
interiorul maduvei osoase. Acest lucru datorita faptului ca aceste celule sunt
extrem de sensibile la radiatii si se pot deteriora usor, asa ca osul le ofera
un anumit grad de protectie.
Dar ai nevoie de sange, pentru a putea forma maduva care apoi va crea
sangele. Asa ca de unde iei sangele necesar pentru pornirea acestui proces?
De ce sa nu folosesti o structura similara sacului cu galbenus, gasit la
puii de gaina? ADN-ul si proteinele necesare sunt caramizile esentiale pentru
aceasta constructie. Si, din moment ce se gaseste in afara embrionului, la
acest sac se poate renunta dupa ce si-a indeplinit scopul temporar insa vital.
Este exact ceea ce am astepta ca dovada a unui design inteligent si a unei
proiectari ingineresti optime.
Sa presupunem ca ai avea o afacere in constructia de poduri si ai intervieva
cativa ingineri, pentru a angaja unul dintre ei. Unul dintre ei spune: “voi
construi fiecare pod, complet diferit fata de cele anterioare; fiecare pod va
fi ridicat folosind materiale diferite si procese separate, pentru ca nimeni sa
nu poata observa nici o similitudine intre podurile construite. “
Cum suna?
Urmatorul intervievat vine si spune: “Am observat ca aveti deja stocuri
de grinzi metalice si diverse modele de suruburi si cabluri. Le putem folosi
pentru a construi un pod peste Golful San Francisco. Putem apoi adapta aceleasi
procese si materiale pentru alte nevoi. Veti putea vedea variatii in podurile
pe care le vom construi, dar vor fi si usor de recunoscut datorita elementelor
comune.”
Pe care l-ati angaja?
Asa cum afirma A.E. Wilder-Smith in 1980, putem observa la ingineri
principiile unei economii creative si usoare variatii ale modului de lucru.
Asta vedem si in dezvoltarea embrionului uman. Acelasi tip de structura care
poate oferi hrana si celule unui embrion de gaina, poate fi folosit pentru a
oferi celule sanguine pentru un embrion uman. In loc sa reflecte intamplare si
noroc, adaptarea unor structuri similare pare sa indice un plan si un scop.
Acelasi lucru este valabil si pentru asa zisele “branhii”
In cazul embrionului uman, la varsta de o luna, se observa niste
striatii ale pielii, din care vor creste “pungile gatului”. Din cand in cand,
aceste pungi se sparg si un copil se naste cu o mica gaura in gat. Asa ne putem
da seama ca aceste structuri nu sunt branhii. Daca ar fi un vestigiu al
evolutiei noastre din pesti, atunci acestea ar fi inconjurate de vase de sange,
pentru a putea absorbi oxigenul din lichid, asemenea unei branhii.
Dar nu exista astfel de structuri. Pur si simplu nu avem in ADN informatiile
pentru dezvoltarea branhiilor.
Din pacate, unii bebelusi se nasc cu trei ochi sau unul singur. Asta nu
inseamna, bineinteles, ca am evoluat din ceva cu un ochi sau trei ochi. Este o
eroare in programul normal de dezvoltare a embrionului si asta ne arata cat de
perfecta trebuie sa fie proiectarea, pentru ca viata sa poata continua.
Santurile faringiale, incorect denumite “branhii”, nu sunt greseli in
dezvoltarea umana. Ele se transforma in parti esentiale ale anatomiei umane.
Canele urechi medii se formeaza din al doilea rand de “pungi”, iar
glandele timus si paratiroide se dezvolta din al patrulea si al treilea rand.
Fara timus am pierde jumatate din sistmele imunitare. Fara paratiroide, nu
ne-am putea regla nivelul de calciu si nu am putea supravietui. O alta punga,
considerata la un moment dat inutila de catre evolutionisti, devine o glanda
care ajuta la reglarea nivelului de calciu.
Departe de a fi vestigii inutile ale evolutiei, aceste asa zise branhii
sunt, de fapt, esentiale pentru dezvoltarea umana.
 |
| Figura 2.
Departe de a fi “vestii inutile”, aceste structuri slab
intelese, sunt absolut necesare pentru dezvoltarea normala e embrionului.
Structuri similare indeplinesc diverse functii in alti embrioni – si de multe
ori consideram variatiile pe aceeasi tema si refolosirea eficienta a resurselor
ca fiind dovada a unui design de calitate si a unui talent ingineresc.
Desen preluat din What is Creation Science? El
Cajon, CA: Master Books, 1982, p. 62.
|
Ca si in cazul sacilor cu galbenus, “branhiile” reprezinta o solutie
ingenioasa si adaptabila, la o problema inginereasca dificila. Cum poate fi
transformata o mica celula intr-un animal sau om, cu diverse organe interne?
Raspunsul este ca trebuie sa ai o mica sfera (sau o foaie la unele organisme)
care se “inghite singura”, formand un tub, care apoi se transforma in alte
tuburi si pungi. Glanda pituitara anterioara, plamanii, vezica urinara si parti
ale ficatului si pancreasului se dezvolta in acest fel. La pesti, branhiile se
dezvolta in urma unor astfel de procese, iar la fiintele umane, canalele
urechii, paratiroida si timusul. Folosind informatii codate in ADN-ul
celulelor, pestii si oamenii isi dezvolta trasaturile distinctive pe baza unor
procese similare. (Figura 2)
Cum ramane cu “coada”? Cu siguranta ati auzit ca omul are un “os al
cozii” (numit coccis) si ca singurul motiv pentru care il avem este sa ne
reaminteasca de faptul ca stramosii nostri aveau coada.
Puteti testa ideea singuri, desi nu se recomanda. Daca il priviti ca pe
un lucru inutil, puteti sa cadeti pe scari si sa aterizati pe el. Unii dintre
dumneavoastra e foarte posibil sa o fi patit, neintentionat. Ce se intampla? Nu
te poti ridica; nu poti sta jos; nu te poti intinde; nu te poti rostogoli. De
abia te poti misca din cauza durerii. Intr-un sens, coccisul este unul dintre
cele mai importante oase ale corpuliu. Este un punct de atasare muscular
important, esential pentru postura umana (si pentru defecare, dar nu vom
discuta asta).
Din nou, departe de a fi un vestigiu evolutionar, coccisul este foarte
important in dezvoltarea umana.
E adevarat ca acest capat al coloanei iese in evidenta, la un embrion de
o luna, dar asta datorita faptului ca muschii si membrele nu se dezvolta pana
nu sunt stimulate de coloana (vezi Fig. 2). Pe masura ce picioarele se
dezvolta, ele inconjoara coccisul si aceste ajunge sa fie in interiorul
corpului uman. Foarte rar, un copil se naste cu “coada”.
Dar este intr-adevar o coada?
Nu, nu este nici macar coccisul. Nu are oase in interior; nu are nici
nervi. Sistemul nervos porneste intins si deschis de-a lungul spatelui. Pe
parcusul dezvoltarii, treptat, se inchide. Incepe prima data cu zona mediana,
apoi spre capete. Cateodata nu se dezvolta destul de departe si produce un
defect numit spina bifida. Cateodata se duce prea departe. Atunci copilul se va
naste nu cu o coada, ci cu o tumoare formata din grasime. Este doar piele si un
pic de grasime, asa ca doctorul o poate taia fara probleme. Nu este asemeni
cozii unei pisici, care are muschi, oase si nervi, asa ca nu exista
complicatii. (Din cate stiu eu, nimeni nu pretinde ca am evoluat dintr-un
animal cu o tumoara grasa la capatul coloanei.)
Detaliile dezvoltarii umane sunt cu adevarat extraordinare. Ar trebui sa
facem o pauza, sa ne uitam bine unii la alti si sa ne felicitam ca am iesit asa
bine!
Evolutionistii obisnuiau sa spuna ca dezvoltarea umana, in faza
embrionara, reface etapele din presupusa noastra istorie evolutionista. Aceasta
idee, acum defuncta “lege a biogeneticii”, era sumarizata intr-o fraza
pregnanta “Ontologia recapituleaza Filogenia”. (Vrei sa pari educat? Memoreaza
aceasta fraza!) Aceasta fraza inseamna ca dezvoltarea embrionului ar trebui sa
refaca etapele evolutiei grupului din care face part.
Oul fertilizat, de exemplu, ar reprezenta stramosii nostri unicelulari,
un fel de faza de amiba.
Cu siguranta, pornim in viata, ca mici structuri sferice, asemanatoare
organismelor unicelulare. Dar am vazut mai sus cat de superficial este acest
argument. Evolutionistii priveau doar la aparenta exterioara a ovului. Daca ne
limitam la o astfel de viziune, atunci putem ajunge la concluzia ca ne inrudim
si cu o bucatica de marmura, plastic sau bila de rulment – sunt sfere mici! Un
evolutionist (sau oricine altcineva) ar raspunde bineinteles ca “Asta e o
nebunie. Aceste lucruri sunt total diferite in interior, de un ovul uman”.
Dar, exact aceasta este ideea. Daca te uiti cu atentie la interior, “punctul”
din care pornim este radical diferit de orice alta celula primordiala.
Un soarece, un elefant si o fiinta umana sunt identici ca forma si
marime, in momentul conceptiei. Totusi, daca ne uitam la ADN si proteine, toate
aceste forme de viata sunt pe atat de diferite chimic, pe cat vor fi structural
in viata. Nici macar din greseala un embrion uman nu poate produce galbenus,
branhii sau coada, din moment ce informatia necesara nu este prezenta in ADN-ul
nostru.
Poate cea mai elocventa descriere a dezvoltarii embrionare a fost
scrisa, cu peste 3000 de ani in urma, de psalmistul David (Psamul 139). El
vorbeste despre “substanta neformata”si asa pornim toti in viata, o substanta.
Apoi vorbeste despre cum a fost “tesut”in interiorul pantecului mamei sale, o
descriere similara cu ceea ce observam in dezvoltarea embrionara. Substanta
este acolo de la inceput, ca un ghem de ata in cos. Si planul este acolo, scris
in ADN, asemeni planurilor unui tesator. Instructiunile sunt concepute si
scrise dinainte. Asa cum o bluza capata forma, pornind de la un ghem, in
mainile unui tesator priceput, asa si embrionul uman se dezvolta conform
planurilor Creatorului.
Suntem intr-adevar “creati intr-un mod minunat si ingrijit”.
Nota: Acest articol a fost reprodus intr-o forma modifica, cu
permisiune, din cartea: Creation:
The Facts of Life, © CLP
1980.
Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.
