Superbacterii – nu aşa super până la urmă

de Carl Wieland

Dupa mai mult de 12 ani de practicare a medicinii, m-am gasit dintr-o data in postura consumatorului avid, mai degraba decat cea a furnizorului de ingrijire medicala. Implicat intr-un serios accident rutier in 1986, am petrecut multe luni in spital, incluzand saptamani in unitatea de terapie intensiva (reanimare).

In timp ce eram la reanimare, am contactat o infectie cu una din varietatile asa-numitelor “superbacterii”, care reprezinta flagelul spitalelor moderne. Acestea sunt tulpini ale bacteriilor care sunt rezistente la aproape toate (sau, in unele cazuri, chiar la toate) tipurile de antibiotice cunoscute de om.

Alti pacienti care erau la terapie intensiva cu mine au murit in urma infectarii cu aceeasi tulpina bacteriana. Germenii au coplesit sistemul lor imunitar si au invadat fluxul sanguin, nefiind afectati de cele mai scumpe si sofisticate antibiotice prezente pe piata.

Aceasta problema a “supergermenilor” [1] preocupa din ce in ce mai mult tarile vestice. Loveste exact in acele spitale care folosesc o tehnologie avansata si in care se trateaza boli dintre cele mai grave. Aplicarea unei cantitati mai mari de dezinfectant nu reprezinta raspunsul la aceasta problema; unele tulpini ale germenilor au fost gasite prosperand in sticlele cu dezinfectant din spitale! Cu cat se folosesc mai multe “arme” chimice antibacteriene, cu atat bacteriile devin mai rezistente la acestea.

Realitatea de necontestat a cresterii rezistentei bacteriilor a parut, la inceput, un exemplu evident de ciclu evolutiv. Dar evenimentele, atunci cand au fost atent examinate, au aratat contrariul.

Selectie naturala, dar nu evolutie

Evolutionismul este, in esenta, credinta ca totul s-a facut prin sine insasi – ca procese naturale (care au durat milioane de ani, fara interventia miraculoasa a unei inteligente divine) au creat o serie de fiinte din ce in ce mai complexe. Potrivit evolutionismului, a fost odata o vreme in care nici o creatura de pe pamant nu avea plamani. 

Aceasta inseamna ca nu a existat nicaieri o informatie genetica (“tiparul” pentru fiintele vii, purtat in molecula de ADN) pentru plamani. Apoi, mai tarziu, “informatia pentru plamani” a aparut si a fost adaugata in lume, dar nici o “informatie pentru pene” nu era inca prezenta – penele au evoluat mai tarziu.

Cu alte cuvinte, pentru fiecare trasatura care apare prin evolutie, ar trebui sa fie informatie genetica noua adaugata la informatia totala din biosfera (suma informatiei din totalitatea fiintelor de pe pamant). Unele trasaturi ar putea fi pierdute ulterior, bineinteles, asadar nu intotdeauna va fi un castig, dar daca microbii s-au transformat in cotofene, artari si muzicieni, trebuie sa fi existat o crestera neta masiva de informatie. Acest lucru nu este doar o harababura de secvente chimice, ci informatii semnificative, din moment ce codeaza structuri complexe care au functii semnificative.

Asadar, daca se poate arata ca informatie noua, complexitate functionala noua apare de la sine acolo unde nu a existat inainte, acest lucru confera o oarecare credibilitate ideii evolutiei de la molecula la om, desi nu poate dovedi cu exactitate ca acest lucru s-a intamplat. Cu toate acestea, se poate arata ca in orice situatie in care populatia fiintelor vii s-a shimbat, acest lucru s-a intamplat fara adaugarea (de multe ori chiar insotit de pierderea) de informatie. Astfel, este absolut neligitim pentru cineva sa afirme ca astfel de schimbari arata ca “evolutia are loc”. Haideti sa ne uitam la ceea ce se stie despre modul in care superbacteriile au devenit rezistente si sa ne intrebam: au aparut cumva structuri sau functii noi in acest proces (cu alte cuvinte sa ne intrebam daca exista vreo dovada a evolutiei)?

Exista o varietate de modalitati in care germenii pot deveni rezistenti la aceste otravuri. O superbacterie este, prin definitie, rezistenta la mai multe antibiotice diferite. Se poate sa fi devenit rezistenta la antibioticul A intr-un anumit mod, la antibioticul B in cu totul alt mod si la antibioticul C intr-un mod cu totul diferit de celelalte doua. Asadar daca ne uitam la toate modurile de rezistenta cunoscute la populatia germenilor, vom vedea daca vreunul din ele reprezinta un proces ascendent, aducator de informatie.

1.     Unii germeni aveau deja rezistenta

Daca, dintr-un million de bacterii, cinci au deja trasatura care le face rezistente, sa zicem, la penicilina (indiferent cum a aparut aceasta rezistenta), atunci imbibarea acestor bacterii in penicilina va distruge intreaga populatie de bacterii, mai putin cinci. In cele mai multe cazuri imunitatea naturala a organismului va “curata” o populatie asa de mica inainte ca aceasta sa se poata inmulti si sa faca rau, deci rezistenta acestor bacterii nu reprezinta o problema. Totusi, daca acest lucru nu se intampla, atunci acesti cinci germeni se pot inmulti, iar descendentii lor vor fi de asemenea rezistenti la penicilina. Asadar intr-un timp scurt vor fi milioane de germeni rezistenti la penicilina. Observati ca:

(i) din aceasta cauza rezistenta multipla a bacteriilor la principalele antibiotice este mult mai intalnita in spitale care trateaza boli dintre cele mai grave – acestea fiind spitalele care folosesc antibiotice sofisticate, scumpe, considerate “artilerie grea”, asa ca acest fel de “selectie naturala” va avea loc mai des.

 (ii) in astfel de cazuri, informatia care confera rezistenta la antibiotice exista deja in populatia bacteriana – nu a aparut de una singura sau ca raspuns la antibiotic. Este un lucru stiut de microbiologisti ca unii germeni erau deja rezistenti la antibioticele fabricate de om, cu mult inainte ca acestea sa fie inventate. Mostre de sol din localitatile in care antibioticele moderne nu au fost folosite niciodata au aratat ca unii germeni sunt deja rezistenti la medicamentele cum ar fi meticilina, care nu a existat niciodata in natura. Bacterii dezghetate din intestinele inghetate ale exploratorilor care au murit in expeditii polare erau deja rezistente la mai multe antibiotice moderne,  care nu fusesera descoperite inca in vremea cand exploratorii au murit. [2]

2.     Unii germeni transfera direct rezistenta lor altor germeni

Intr-un proces uimitor la bacterii, care se apropie cel mai mult de functia sexuala, un germen introduce un tub micut intr-un alt germen si o macromolecula de ADN numita “plasmida” se transfera de la unul la celalalt. Acest mod de transfer de gene, prin care se transmite in mod evident informatia rezistentei la un medicament, poate avea loc chiar si intre specii diferite de bacterii.

Observati, din nou, ca informatia pentru rezistenta trebuie sa existe deja in natura inainte ca aceasta sa fie transmisa mai departe. Nu exista nici o dovada ca ceva cu totul nou a aparut care sa nu fi fost acolo mai inainte. 

Acest process este unul de transfer de informatie si nu de creere de informatie.

Pana acum, ne-am ocupat de situatiile in care rezistenta exista deja. Evolutionistii ar pretinde, bineinteles, ca o astfel de rezistenta a evoluat initial in trecut (fapt neobservat). Totusi, daca schimbarile observate in prezent nu ne-au indicat informatii noi, ce argument exista pentru sustinerea ideii ca o astfel de informatie a aparut in trecut? 

Mecanismul invocat in favoarea acestei evolutii din trecut este fara indoiala mutatia – o greseala de copiere, o schimbare accidentala in codul de ADN transmis la descendenti. Acest lucru ne conduce la cel din urma mod in care bacteria poate deveni rezistenta.

3.     Unii germeni devin rezistenti prin mutatie

Interesant, in cazul in care acest lucru se intampla, nu exista nici o dovada clara asupra informatiilor rezultate. Toate mutatiile de felul acesta se pare ca sunt caracterizate de pierderi de informatii, de schimbari degenerative. De exemplu, pierderea unei gene de control poate imbunatatii rezistenta la penicilina. [3]

Unele antibiotice trebuie sa fie inglobate in bacterie pentru a-si face efectul. Exista pompe chimice sofisticate in bacterie care pot pompa in mod activ nutrienti  din exterior prin peretele celular in interiorul germenului. Acesti germeni, atunci cand sunt in prezenta unuia dintre antibiotice, vor pompa in interiorul lor chiar substanta care ii va distruge.

Totusi, ce se intampla daca una dintre aceste bacterii mosteneste o gena defecta, printr-o eroare de copiere ADN (mutatie) care va interfera cu eficienta acestui mecanism chimic de pompare? Desi aceasta bacterie nu va supravietui la fel de bine in conditii normale, acest defect ii da de fapt un avantaj de supravietuire in prezenta otravurilor create de om. [4] Inca o data, vedem ca informatia a fost pierduta/distrusa, nu castigata. 

Super-slabanogi

Tocmai din cauza ca mutatiile care dau nastere la rezistenta sunt intr-un fel sau altul defecte, asa numitii supergermeni nu sunt chiar atat de super – sunt mai degraba niste “slabanogi” comparativ cu verii lor apropiati. 

Dupa ce am iesit intr-un final din spital, exista inca o tulpina a unui supergermen care coloniza organismul meu. Nici un tratament nu m-a ajutat sa scap de el, dupa luni petrecute in spital. Totusi, mi s-a spus ca tot ceea ce trebuia sa fac odata ajuns acasa era “sa fac plimbari dese in natura, ocazional rostogoliri in noroi si apoi sa astept.” In mai putin de doua saptamani, urmand aceste instructiuni, supergermenii au disparut. De ce? Motivul este acela ca supergermenii sunt de fapt germeni defecti, dupa cum am explicat deja. De aceea atunci cand sunt fortati sa concureze cu bacteria obisnuita care in mod normal creste pe pielea noastra, nu au nici o sansa. Ei propasesc in spitale pentru ca toate antibioticele si antisepticele folosite acolo distrug continuu bacteria obisnuita care in mod normal ar distruge si pastra sub control acesti “super-slabanogi”. [5]

Daca sunt “mai slabi” de ce produc totusi atatea morti si nenorociri in spitale? Aceste bacterii nu sunt mai agresive decat colegele lor, doar ca doctorii au mai putina putere in a le opri. De asemenea, acele medii care vor tinde sa “selecteze” asemenea germeni rezistenti, cum sunt unitatile de terapie intensiva, sunt tocmai locurile in care se vor gasi oameni cu afectiuni si rani grave, slabiti fizic si de cele mai multe ori cu rani deschise.

De aceea mai multi microbiologisti preocupati de aceste super-infectii au sugerat, in urma reflectiei (cu jumatate de gura) ca cel mai bun lucru care s-ar putea face in spitalele mari ar fi mai degraba sa se descarce camioane pline de germeni pe coridoare, decat sa se aplice din ce in ce mai multe chimicale intr-o “cursa a inarmarilor” nesfarsita impotriva bacteriilor. Cu alte cuvinte, nu mai folositi antibiotice (ceea ce, desigur, nu este usor realizabil) si toata aceasta “evolutie” se va inversa, pe masura ce populatia bacteriana se va schimba de la varietatile mai rezistente, la cele mai putin rezistente.

Rezumat si concluzii

1. “Supergermenii” nu sunt la urma urmei atat de super. Ei sunt in general mai putin rezistenti si mai putin adaptati sa supravietuiasca in afara conditiilor speciale din spitale.

2. Exista multe situatii in care germenii devin rezistenti prin selectie simpla a rezistentei care exista deja (incluzand acel “import” de la alte bacterii).

3. Acolo unde un defect mutational cauzeaza rezistenta, avantajul de supravietuire este aproape intotdeauna cauzat de o pierdere de informatie. In nici un caz nu exista evidente de adaugare de informatie, schimbare evolutiv ascendenta.

4. “Supergermenii” nu aduc nici o dovada in sustinerea afirmatiei conform careia lucrurile au evoluat de la simplu la complex, prin adaugare de informatie in mod progresiv timp de milioane de ani.

Post-scriptum

Moartea, suferinta si boala (incluzand infectiile) sunt parte din blestemul care a cazut asupra unei lumi odata perfecte, prin razvratirea stramosului nostru originar, Adam, impotriva Creatorului lui.

Bacteria pune la dispozitie de fapt dovezi impotriva evolutiei. Populatia bacteriana se inmulteste cu o viteza incredibil de mare. In doar cativa ani, bacteria poate trece printr-un numar foarte mare de generatii, echivalentul a milioane de ani in termeni umani. De aceea, din moment ce vedem tot timpul mutatii si selectie naturala in populatia bacteriana, ar trebui sa vedem si o cantitate imensa de evolutie reala avand loc. Totusi, bacteriile pe care le avem cu noi azi sunt in esenta aceleasi ca si cele descrise de Robert Koch cu un secol in urma. De fapt, s-au gasit bacterii fosilizate in straturi de roca, despre care evolutionistii pretind ca au milioane de ani vechime, care dupa cate se poate spune sunt aceleasi cu bacteriile care traiesc in ziua de azi.

Faimosul biolog francez Pièrre Grassé, care a ocupat scaunul evolutiei la Sorbona pentru multi ani, a admis ca mutatiile la bacterie pur si simplu au aratat schimburi inainte si inapoi in jurul unui standard central, dar nici un efect net. In concluzie, el a spus ca “mutatiile nu produc nici un fel de evolutie.”[6]

Cand veti citi data viitoare despre “supergermeni” amintiti-va ca tot ceea ce se stie despre ei este in concordanta cu crearea unei lumi originale bune si complexe din Geneza, distrusa de pacat. 

Referinte si note

1. Tipurile comune de bacterii care devin rezistente la mai multe tipuri de antibiotice odata (numita rezistenta multipla la medicamente) sunt Klebsiella, Pneumococcus si Staphylococcus. Termenul “stafilococ auriu” a devenit o expresie nespecializata pentru aceste superbacterii, dar de fapt este un termen folosit pentru majoritatea tipurilor obisnuite de stafilococ, altfel cunoscute ca si S. aureus sau S. pyogenes, care se aplica si la bacteriile care nu au rezistenta multipla. 
2. R. McGuire, “Straniu: Fosile umane arctice contin bacteria rezistente” Tribuna Medicala, Decembrie 29, 2988, pp. 1,23.
3. Enzima penicilinaza, produsa de o bacterie, distruge penicilina. Daca un membru dintr-o tulpina bacteriana care produce o cantitate mica din aceasta substanta ar mosteni o mutatie care ar deteriora sau ar sterge gena care controleaza producerea acestei enzime, organismul ar investi multe resurse in producerea de cantitati mari de penicinilaza. Astfel, acest defect ar fi un avantaj intr-un mediu care contine penicilina, dar altfel ar fi un dezavantaj. Inca o data, este implicata o pierdere. Nu exista nici o dovada ca informatia complexa de codare pentru producerea penicilinazei a aparut prin mutatie.
4. Pentru o abordare tehnica mai detaliata a intregii chestiuni legata de rezistenta la antibiotice, cu referinte ulterioare, vezi si C. Wieland, “Rezistenta la antibiotice a bacteriilor”, Journal of Creation 8 (1):5-6, 1994
5. Aceasta este desigur o dilema reala care priveste profesarea medicinei, mai ales atunci cand se are a face cu cererea pacientului pentru antibiotice in cazul unor afectiuni carora le-ar fi mai bine, probabil, fara ele. Cu cat sunt folosite mai mult antibioticele, cu atat mai putin eficiente devin in cazul unor conditii care ameninta viata pacientilor. 
6. P-P Grassé, Evolutia Organismelor Vii, Presa Academica, New York, 1977, p. 88

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.