marți, 16 septembrie 2014

Dovada unui Creator in designul embrionului



De Dr. Gary Parker


Una din cele mai extraordinare dovezi ale unei inteligente creatoare se poate vedea in designul si organizarea procesului prin care o fiinta umana capata forma in pantecul mamei. Insa chiar in acest punct, evolutionistii vin cu unul din cele mai puternice argumente. Ei spun ca: “Daca vorbim despre creatie, atunci cu siguranta Creatorul nu este foarte bun la asta, pentru ca altfel nu ar aparea toate acele greseli in dezvoltarea embrionului.”

Figura 1 arata un stadiu incipient al dezvoltarii umane. O putem considera prima “poza” a bebelusului. Toti pornim ca o mica sfera de “substanta neformata”. Apoi treptat apar bratele, picioarele, ochii si restul partilor corpului.

La o varsta de o luna, nu suntem atat de frumosi, evolutionistii afirmand ca: “Nu exista nici o dovada care sa sustina creatia. Altfel, de ce ar avea un om un sac cu galbenus, asemeni unui pui de gaina si o coada asemeni unei soparle? De ce ar avea un om branhii asemeni unui peste? Un Creator ar fi trebuit sa stie ca nu avem nevoie de toate aceste lucruri”. Ele sunt acolo, “galbenusul, branhiile si coada”.  De ce sunt acolo?

Ce ar putea raspunde un creationist?

Figura 1. 
Miraculoasa dezvoltare a unui embrion uman ar trebuie sa ne faca pe toti creationisti, in opinia mea, dar evolutionistii afirma ca asa zisele “branhii, sac cu galbenus si coada” sunt vestigii inutile evolutionare,care “dovedesc” ca am evoluat din pesti si reptile. Cum poate raspunde un creationist?
Desen preluat din  What is Creation Science? El Cajon, CA: Master Books, 1982, p. 62.




Evolutionistii considera ca aceste structuri sunt prezente doar ca ramasite inutile, vestigii ale evolutiei noastre stravechi, de cand stramosii nostri erau pesti si reptile. In fapt, aceasta viziune asupra organelor a incetinit cercetarea stiintifica o buna perioada de timp. Daca tratezi ceva ca fiind redundant, o ramasita nefunctionala a evolutiei, atunci nu iti mai bati capul cu analiza ei.


Din fericire, alti oameni de stiinta nu s-au limitat la aceasta viziune. Ei au considerat ca aceste structuri au probabil o functie foarte importanta pentru dezvoltarea umana.

Deloc surprinzator, studiile au aratat ca, cel putin, 178 din 180 de organe, privite odata ca vestigii evolutionare, au functii extrem de importante pentru dezvoltarea embrionilor. Sacul de galbenus, de exemplu. La gaini, aceasta contine nutrientii de care are nevoie puiul pentru a se dezvolta.

Dar noi, crestem atasati de mama care ne si ofera nutrientii necesari. Inseamna asta ca acest sac poate fi indepartat de embrion fara deoarece nu este necesar? Deloc.

Acest asa zis “sac de galbenus” este sursa primelor celule sanguine ale embrionului, lipsa acestuia insemnand moartea imediata. Iata o problema de inginerie. Ca adult, trebuie ca acele celule sanguine sa se dezvolte in interiorul maduvei osoase. Acest lucru datorita faptului ca aceste celule sunt extrem de sensibile la radiatii si se pot deteriora usor, asa ca osul le ofera un anumit grad de protectie.

Dar ai nevoie de sange, pentru a putea forma maduva care apoi va crea sangele. Asa ca de unde iei sangele necesar pentru pornirea acestui proces?

De ce sa nu folosesti o structura similara sacului cu galbenus, gasit la puii de gaina? ADN-ul si proteinele necesare sunt caramizile esentiale pentru aceasta constructie. Si, din moment ce se gaseste in afara embrionului, la acest sac se poate renunta dupa ce si-a indeplinit scopul temporar insa vital. Este exact ceea ce am astepta ca dovada a unui design inteligent si a unei proiectari ingineresti optime.

Sa presupunem ca ai avea o afacere in constructia de poduri si ai intervieva cativa ingineri, pentru a angaja unul dintre ei. Unul dintre ei spune: “voi construi fiecare pod, complet diferit fata de cele anterioare; fiecare pod va fi ridicat folosind materiale diferite si procese separate, pentru ca nimeni sa nu poata observa nici o similitudine intre podurile construite. “

Cum suna?

Urmatorul intervievat vine si spune: “Am observat ca aveti deja stocuri de grinzi metalice si diverse modele de suruburi si cabluri. Le putem folosi pentru a construi un pod peste Golful San Francisco. Putem apoi adapta aceleasi procese si materiale pentru alte nevoi. Veti putea vedea variatii in podurile pe care le vom construi, dar vor fi si usor de recunoscut datorita elementelor comune.”

Pe care l-ati angaja?

Asa cum afirma A.E. Wilder-Smith in 1980, putem observa la ingineri principiile unei economii creative si usoare variatii ale modului de lucru. Asta vedem si in dezvoltarea embrionului uman. Acelasi tip de structura care poate oferi hrana si celule unui embrion de gaina, poate fi folosit pentru a oferi celule sanguine pentru un embrion uman. In loc sa reflecte intamplare si noroc, adaptarea unor structuri similare pare sa indice un plan si un scop.

Acelasi lucru este valabil si pentru asa zisele “branhii”


In cazul embrionului uman, la varsta de o luna, se observa niste striatii ale pielii, din care vor creste “pungile gatului”. Din cand in cand, aceste pungi se sparg si un copil se naste cu o mica gaura in gat. Asa ne putem da seama ca aceste structuri nu sunt branhii. Daca ar fi un vestigiu al evolutiei noastre din pesti, atunci acestea ar fi inconjurate de vase de sange, pentru a putea absorbi oxigenul din lichid, asemenea unei branhii.

Dar nu exista astfel de structuri. Pur si simplu nu avem in ADN informatiile pentru dezvoltarea branhiilor.

Din pacate, unii bebelusi se nasc cu trei ochi sau unul singur. Asta nu inseamna, bineinteles, ca am evoluat din ceva cu un ochi sau trei ochi. Este o eroare in programul normal de dezvoltare a embrionului si asta ne arata cat de perfecta trebuie sa fie proiectarea, pentru ca viata sa poata continua.

Santurile faringiale, incorect denumite “branhii”, nu sunt greseli in dezvoltarea umana. Ele se transforma in parti esentiale ale anatomiei umane.

Canele urechi medii se formeaza din al doilea rand de “pungi”, iar glandele timus si paratiroide se dezvolta din al patrulea si al treilea rand. Fara timus am pierde jumatate din sistmele imunitare. Fara paratiroide, nu ne-am putea regla nivelul de calciu si nu am putea supravietui. O alta punga, considerata la un moment dat inutila de catre evolutionisti, devine o glanda care ajuta la reglarea nivelului de calciu.

Departe de a fi vestigii inutile ale evolutiei, aceste asa zise branhii sunt, de fapt, esentiale pentru dezvoltarea umana.

Figura 2.
Departe de a fi “vestii inutile”, aceste structuri slab intelese, sunt absolut necesare pentru dezvoltarea normala e embrionului. Structuri similare indeplinesc diverse functii in alti embrioni – si de multe ori consideram variatiile pe aceeasi tema si refolosirea eficienta a resurselor ca fiind dovada a unui design de calitate si a unui talent ingineresc.
Desen preluat din  What is Creation Science? El Cajon, CA: Master Books, 1982, p. 62.


Ca si in cazul sacilor cu galbenus, “branhiile” reprezinta o solutie ingenioasa si adaptabila, la o problema inginereasca dificila. Cum poate fi transformata o mica celula intr-un animal sau om, cu diverse organe interne? Raspunsul este ca trebuie sa ai o mica sfera (sau o foaie la unele organisme) care se “inghite singura”, formand un tub, care apoi se transforma in alte tuburi si pungi. Glanda pituitara anterioara, plamanii, vezica urinara si parti ale ficatului si pancreasului se dezvolta in acest fel. La pesti, branhiile se dezvolta in urma unor astfel de procese, iar la fiintele umane, canalele urechii, paratiroida si timusul. Folosind informatii codate in ADN-ul celulelor, pestii si oamenii isi dezvolta trasaturile distinctive pe baza unor procese similare. (Figura 2)

Cum ramane cu “coada”? Cu siguranta ati auzit ca omul are un “os al cozii” (numit coccis) si ca singurul motiv pentru care il avem este sa ne reaminteasca de faptul ca stramosii nostri aveau coada.

Puteti testa ideea singuri, desi nu se recomanda. Daca il priviti ca pe un lucru inutil, puteti sa cadeti pe scari si sa aterizati pe el. Unii dintre dumneavoastra e foarte posibil sa o fi patit, neintentionat. Ce se intampla? Nu te poti ridica; nu poti sta jos; nu te poti intinde; nu te poti rostogoli. De abia te poti misca din cauza durerii. Intr-un sens, coccisul este unul dintre cele mai importante oase ale corpuliu. Este un punct de atasare muscular important, esential pentru postura umana (si pentru defecare, dar nu vom discuta asta).

Din nou, departe de a fi un vestigiu evolutionar, coccisul este foarte important in dezvoltarea umana.

E adevarat ca acest capat al coloanei iese in evidenta, la un embrion de o luna, dar asta datorita faptului ca muschii si membrele nu se dezvolta pana nu sunt stimulate de coloana (vezi Fig. 2). Pe masura ce picioarele se dezvolta, ele inconjoara coccisul si aceste ajunge sa fie in interiorul corpului uman. Foarte rar, un copil se naste cu “coada”.

Dar este intr-adevar o coada?

Nu, nu este nici macar coccisul. Nu are oase in interior; nu are nici nervi. Sistemul nervos porneste intins si deschis de-a lungul spatelui. Pe parcusul dezvoltarii, treptat, se inchide. Incepe prima data cu zona mediana, apoi spre capete. Cateodata nu se dezvolta destul de departe si produce un defect numit spina bifida. Cateodata se duce prea departe. Atunci copilul se va naste nu cu o coada, ci cu o tumoare formata din grasime. Este doar piele si un pic de grasime, asa ca doctorul o poate taia fara probleme. Nu este asemeni cozii unei pisici, care are muschi, oase si nervi, asa ca nu exista complicatii. (Din cate stiu eu, nimeni nu pretinde ca am evoluat dintr-un animal cu o tumoara grasa la capatul coloanei.)

Detaliile dezvoltarii umane sunt cu adevarat extraordinare. Ar trebui sa facem o pauza, sa ne uitam bine unii la alti si sa ne felicitam ca am iesit asa bine!

Evolutionistii obisnuiau sa spuna ca dezvoltarea umana, in faza embrionara, reface etapele din presupusa noastra istorie evolutionista. Aceasta idee, acum defuncta “lege a biogeneticii”, era sumarizata intr-o fraza pregnanta “Ontologia recapituleaza Filogenia”. (Vrei sa pari educat? Memoreaza aceasta fraza!) Aceasta fraza inseamna ca dezvoltarea embrionului ar trebui sa refaca etapele evolutiei grupului din care face part.
Oul fertilizat, de exemplu, ar reprezenta stramosii nostri unicelulari, un fel de faza de amiba.

Cu siguranta, pornim in viata, ca mici structuri sferice, asemanatoare organismelor unicelulare. Dar am vazut mai sus cat de superficial este acest argument. Evolutionistii priveau doar la aparenta exterioara a ovului. Daca ne limitam la o astfel de viziune, atunci putem ajunge la concluzia ca ne inrudim si cu o bucatica de marmura, plastic sau bila de rulment – sunt sfere mici! Un evolutionist (sau oricine altcineva) ar raspunde bineinteles ca “Asta e o nebunie. Aceste lucruri sunt total diferite in interior, de un ovul uman”.

Dar, exact aceasta este ideea. Daca te uiti cu atentie la interior, “punctul” din care pornim este radical diferit de orice alta celula primordiala.

Un soarece, un elefant si o fiinta umana sunt identici ca forma si marime, in momentul conceptiei. Totusi, daca ne uitam la ADN si proteine, toate aceste forme de viata sunt pe atat de diferite chimic, pe cat vor fi structural in viata. Nici macar din greseala un embrion uman nu poate produce galbenus, branhii sau coada, din moment ce informatia necesara nu este prezenta in ADN-ul nostru.

Poate cea mai elocventa descriere a dezvoltarii embrionare a fost scrisa, cu peste 3000 de ani in urma, de psalmistul David (Psamul 139). El vorbeste despre “substanta neformata”si asa pornim toti in viata, o substanta. Apoi vorbeste despre cum a fost “tesut”in interiorul pantecului mamei sale, o descriere similara cu ceea ce observam in dezvoltarea embrionara. Substanta este acolo de la inceput, ca un ghem de ata in cos. Si planul este acolo, scris in ADN, asemeni planurilor unui tesator. Instructiunile sunt concepute si scrise dinainte. Asa cum o bluza capata forma, pornind de la un ghem, in mainile unui tesator priceput, asa si embrionul uman se dezvolta conform planurilor Creatorului.

Suntem intr-adevar “creati intr-un mod minunat si ingrijit”.


Nota: Acest articol a fost reprodus intr-o forma modifica, cu permisiune, din cartea: Creation: The Facts of Life,  © CLP 1980.

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Locuitorii din Angkow 'chiar' au vazut un dinozaur?



de Jonathan O’Brien si  Shaun Doyle
 

Prim plan al sculpturii din Angkor. Atunci cand fotografia a fost arata publicului, atunci cand acesta a fost intrebat ce fel de animal crede ca este reprezentat, raspunsul aproape universal a fost “Stegozaur”
Revista Creation din Septembrie 2007 continea un articol intitulat “Locuitorii din Angkor Wat au 
vazut un Stegozaur?”, acesta continand si o imagine a basoreliefului descoperit in templul din Angkor, Cambodgia, data 1200 dHr, infatisand ceea ce pare o reprezentare artistica a unui dinozaur,  asemanator unui stegozaur[1].


Cum astfel de dovezi ar sustine viziunea biblica asupra dinozaurilor, a provocat raspunsuri vocale din partea ateistilor.Iata cateva din obiectii:


“Daca este un dinozaur, l-au sculptat dupa fosilele descoperite”.

Una din obiectii este ca artistii au realizat sculptura folosind ca inspiratie fosile descoperite prin preajma. Cu toate acestea, este nevoie de foarte multa pregatire si cunostinte substantiale pentru a reconstrui cu exactitate cum arata un dinozaur[2]. Nu exista nici un fel de dovezi ca acestea erau disponibile in cultura cambodgiana a vremii. Asa cum a notat un paleontolog, daca sunt reprezentari fidele ale unor dinozauri, care preced avansul modern in stiinta reconstructiei fosilelor, “atunci este un caz extrem de solid care poate fi sustinut, ca aceste imagini au fost reproduse nu dupa fosile, ci dupa o intalnire in carne si oase.”[3]

Mai mult, pana acum nu au fost descoperit fosile stegozauriene in Cambodgia. In concluzie, este improbabil ca fosilele sa fi stat la originea acestei reprezentari.


Placile stegozauriene sunt doar decoratiuni de fundal”

Unii critici au obiectat ca imaginea bivolului de apa, de deasupra stegozaurului, contine si un motiv decorativ, deasupra animalului. Asadar, in opinia lor, asa-zisele placi de pe spatele stegozaurului sunt de fapt simple elemente decorative. Asadar sculptura reprezinta un animal comun, care sta in fata unui motiv floral, sau alt fel de motiv decorativ.

Totusi, placile de pe spatele animalului nu seamana cu nici un alt motiv decorativ din acest templu. Placile sunt lipite si urmeaza exact linia animalului, curbura spatelui. Forma placilor este foarte asemanatoare cu cele ale fosilelor cunoscute de stegozaur.  Mai mult, placile creaturii sunt mult mai pronuntate, in relief, decat ornamentatia de deasupra bivolului.


“Nu prea arata ca un stegozaur!”

Unii critici apreciaza ca desenele nu reprezinta o forma cunoscuta, sau aspectul, unui stegozaur tipic.

Basorelieful complex, in care se vede cum 
stegozaurul este reprezentat alaturi de 
alte animale cunoscute artistilor.
Totusi atunci cand fotografia a fost arata publicului, atunci cand acesta a fost intrebat ce fel de animal crede ca este reprezentat, raspunsul aproape universal a fost “Stegozaur”. Foarte probabil, artistul a incercat o reprezentare stilizata, artistica a unui stegozaur viu, nu una stiintifica. Deseori vedem astfel de ‘licente artistice’ in operele de arta ale diverselor culturi, continand insa principalele elemente de identificare ale creaturii (exp. coltii unui elefant). Un comentator, care s-a identificat ca fiind cambodgian, a scris: “Daca il ilustrezi stiintific, cum poate fi arta? Cum ramane cu tema peretului? “

Cu toate acestea, artistul a avut grija sa surprinda stegozarul stand pe varfurile degetelor, dupa cum se vede la piciorul din fata. Conform paleontologilor chiar asa stateau si deplasau stegozaurii, nu asa cum sunt infatisati deseori in muzee, cu degetele rasfirate.


“Este doar o creatura imaginara”

Unii oameni au considerat ca este reprezentata o creatura imaginara: nu reprezinta nici un animal cunoscut, ca alte sculpturi din cadrul templului. Artistul pur si simplu si-a imaginat o creatura, care, intamplator, seamana cu un stegozaur. Bineinteles, problema acestei argumentatii este ca animalul este extrem de usor de identificat ca fiind dinozaurian, mai exact stegozaur. Ce coincidenta! Mai mult, majoritatea sculpturilor infatiseaza animale reale, care trebuie sa fi fost cunoscute sculptorului.


Concluzie

Cea mai simpla si logica explicatie este ca sculptura din templul de la Angkor este o reprezentare stilizata a unui dinozaur din familia Stegosauridae. Cu alte cuvinte, este versiunea unui artist despre cum arata creatura, nu viziunea unui om de stiinta. Totusi, elementele principale ale unui stegozaur sunt surprinse: forma corpului, spatele foarte arcuit si, elementul cheie, placile de pe spatele animalului. Nici o alta creatura cunoscuta, fosila sau nu, nu are un set de placi dispuse altfel pe spate.

Unii observatori au ridicat ca si obiectie faptul ca o problema, faptul ca lipsesc spinii de pe coada, insa in familia Stegosauridae numarul acestora era variabil, atat ca numar cat si ca marime. Si desi capul este usor diferit fata de reconstructiile tipice, faptul ca aceasta creatura nu corespunde reprezentarilor moderne, dovedeste ca nu e un fals modern. E posibil sa fie un tip de stegozaur care nu a fost inca descoperit de paleontologi.

Aceasta sculptura vine in sprijinul dovezilor deja existente, ca oamenii au trait alaturi de dinozauri, conform celor indicate in Biblie.[4]


[1] Catchpoole, D., Angkor saw a Stegosaur? Creation 29(4):56, 2007; creation.com/angkor-saw-a-stegosaur.
[2] Bell, P., Bishop Bell’s brass behemoths! Creation 25(4):40–44, 2003; creation.com/bishop-bells-brass-behemoths.
[3] Nelson, V., Untold secrets of planet Earth: Dire Dragons, Untold Secrets of Planet Earth Publishing Company, Inc., www.UntoldSecretsofPlanetEarth.com, 2012, p. 19.
[4] Toate animalele au fost create in timpul celor 7 zile, unele din creaturi disparand de-a lungul timpului. 

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici
 

Dovezi in favoarea lui Dumnezeu

Grab this Headline Animator