Salvarea celuilalt pacient

Discutia lui Lita Cosner cu cercetatorul prenatolog, dr. Larry Thaete

Dr. Larry Thaete detine o licenta in Biologie si Patologie Celulara si Moleculara la Universitatea de Medicina din Charleston, Carolina de Sud. El lucreaza ca si cercetator in domeniul medical cautand tratamente pentru cazurile in care apar deficiente de crestere ale fatului la NorthShore University Health System si lucreaza pe partea de cercetare la Universitatea de Medicina de nord-vest Feinberg din Chicago.

---

Cercetari medicale asupra pacientilor nenascuti

Licenta in medicina a doctorului Thaete l-a echipat pentru „a investiga procesele biologice si patologice ale celulei si ale moleculei”. Cu cincisprezece ani in urma el s-a hotarat sa se specializeze pe obstetrica cu risc crescut dupa ce a fost abordat de catre un medic obstetrician care era si diacon in biserica unde mergea el. Acest diacon infiintase un laborator in care sa investigheze deficientele de crestere ale fatului, in cazuri in care bebelusul din burta mamei nu mai creste normal.

Aceste cercetari se concentreaza in special pe „tratarea deficientelor de crestere ale fatului atunci cand acestea apar prea devreme in sarcina astfel incat copilul nu mai ajunge sa fie nascut”. Dr. Thaete a explicat semnificatia acestor cercetari: aproximativ 5% din sarcni sunt afectate de catre deficientele de crestere fetale. Cateodata aceste deficiente apar mult prea devreme in sarcina ca sa se mai poata face ceva, acestea fiind fatale pentru bebelus. Chiar si in cazurile in care bebelusul supravietuieste, cateodata exista complicatii pe termen lung care afecteaza copilul pana la maturitate.

Cercetarile doctorului Thaete ar putea da nastere la primul tratament pentru deficientele de crestere ale fatului. El spune: „Mi-am pastrat entuziasmul pentru aceasta munca deoarece exista o speranta reala ca ceea ce ajungem sa cunoastem si ceea ce intreprindem ar putea in premiera sa ne furnizeze un raspuns pentru aceasta problema serioasa de sanatate.” Acest lucru ar putea ajuta atat mamele cat si bebelusii, avand in vedere ca in prezent nu exista tratament pentru deficientele de crestere fetale.

Cercetarile sale sunt semnificative deoarece „ceea ce dezvoltam noi poate salva vietile unor bebelusi care altfel nu ar putea supravietui”. De obicei acesti bebelusi sunt avortati in mod spontan sau se realizeaza un avort pentru a salva viata mamei. In unele cazuri in care fatul sufera de deficiente de crestere, mama are de asemenea unele simptome care cateodata pot pune in pericol viata ei. Atunci cand acest lucru se intampla mama trebuie sa aleaga intre a-si risca propria viata incercand sa aduca bebelusul la o maturitatea suficienta pentru ca acesta sa poata supravietui in afara pantecelui ei (ceea ce in multe cazuri nu se realizeaza cu succes), sau avortarea bebelusului pentru a salva viata ei. Dezvoltarea unui tratament pentru deficienta cresterii fetale va face posibila salvarea atat a mamei cat si a bebelusului. Astfel, aceasta ar împiedica intr-o oarecare masura avorturile (încă in număr considerabil) efectuate pentru a salva viata mamei.

Credinta crestina

Dr. Thaete a devenit crestin la varsta de 8 ani atunci cand tatal lui i-a explicat ca Isus Hristos a murit pentru a-l salva de pacat. El spune: „Am reafirmat aceasta credinta in lucrarea desavarsita de la cruce a lui Isus Hristos in diferite momente din viata mea pe masura ce am inteles mai mult unele probleme spirituale ridicate de cultura noastra.”

Presupuneri si interpretari

Dar nu este creatia biblica prin insasi natura ei opusa cercetarii stintifice de felul celei in care e implicat dr. Thaete? Din contra, el spune:

 „Intelegerea din punct de vedere stiintific este intotdeauna dependenta de presupunerile care sunt facute la inceput deoarece acestea fac o diferenta in felul in care sunt interpretate observatiile. Sa luam de exemplu observatia ca proteinele celulare sunt similare la anumite tipuri de creaturi. Daca se presupune ca originea este o chestiune intamplatoare, atunci aceste similitudini dintre proteine sunt interpretate ca si „dovezi” care atesta faptul ca aceste creaturi au evoluat dintr-un stramos comun. Mai mult, explicatia este ca structura lor similara a fost „conservata” prin selectie naturala. Dar daca se porneste de la credinta in Dumnezeu biblic si a vietii create de El, intrebarea care se ridica ar putea fi: Ce trasaturi particulare ale organismelor si ale proceselor lor celulare au presupus acest design special? Creationistii fac si ei comparatii intre forme similare de viata, dar pornind de la ideea ca aceste similaritati au rezultat dintr-un design realizat cu un scop si nu dintr-un stramos comun.”

Dr. Thaete explica faptul ca oamenii de stiinta evolutionisti pornesc de la ideea ca orice punct de vedere care prevede o inteligenta superioara este fals deoarece acest lucru implica „existenta cuiva care este mult mai mare decat mine, acest lucru insemnand ca eu dau socoteala in fata lui si ca nu pot pur si simplu sa imi determin propriul destin.” Oamenii de stiinta „se agata de teoria evolutiei” nu pentru ca nu ar exista dovezi in favoarea creationismului ci pentru ca „orbirea spirituala nu-i lasa sa vada adevarul”.

Dovezi pentru design

De fapt, dr. Thaete crede ca pozitia sa creationist-biblica il ajuta sa inteleaga sistemele complexe ireductibile pe care evolutionismul nu le prevede si nu le explica. Unul dintre acestea reprezinta si punctul central al cercetarilor sale. „Hormonul endotelina, un hormon vasoconstrictor (o substanta chimica care ingusteaza vasele de sange) nu este codat in mod direct de catre ADN. El isi are originea intr-o molecula mult mai mare (alcatuita din 212 aminoacizi), molecula care nu face absolut nimic! E nevoie de o enzima care sa sectioneze o portiune din ea formand astfel molecule mai mici – care de asemenea nu fac nimic! O alta enzima reduce dimensiunea moleculara a proteinei, producand o alta molecula inactiva. O enzima diferita si foarte specializata trebuie sa fie prezenta acolo pentru a reduce dimensiunea acestei a treia molecule pana se ajunge la marimea finala (alcatuita din 21 aminoacizi) si care reprezinta forma activa a moleculei.” In timp ce acest sistem nu este nici pe departe atat de complex ca si motoarele in miniatura ale flagelului bacteriilor sau a sintezei ATP-ului (adenozin trifosfat), el indica puternic spre un design divin. Selectia naturala ar tinde sa elimine formele inactive ale moleculei inainte ca enzima potrivita sa apara si sa-i dea moleculei o forma activa.

Creatia motiveaza cercetarea

In timp ce unii oameni de stiinta crestini isi lasa credinta in afara laboratorului, dr. Thaete spune ca ceea ce ii da semnificatie autentica cercetarii sale este tocmai credinta lui:

 „Un punct de vedere biblic asupra creatiei incepe cu Dumnezeu. El este Acela care a adus toate lucrurile in fiinta. Acest lucru confera tuturor lucrurilor existente o semnificatie mai adanca decat ar fi avut daca ar fi aparut din pura intamplare. Credinta in Dumnezeul vesnic confera cercetarilor mele o valoare care trece dincolo de o simpla intelegere a proceselor mecanice care au loc in celule si in tesuturi.”

In particular, credinta creationista ii ofera doctorului Thaete o baza pentru a atribui a valoare intrinseca vietii umane, incepand cu conceperea, din moment ce oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu. „Aceasta credinta ne aduce speranta intr-o lume suprasaturata de pacat a carui scop iti scapa printre degete daca nu este ancorat in Ceva mai mare decat noi insine (acest fiind si mesajul global al cartii Eclesiastul). Din contra, evolutionistii consecventi pretuiesc viata doar atata timp cat serveste unui scop. Multe dintre concluziile cercetarilor mele si ale altora pot fi similare, dar diferenta principala sta in perceperea existentei unui scop final sau absenta lui.”

Reducerea efectelor Blestemului

Dr. Thaete vede acest tip de cercetare ca reprezentand o mica parte din incercarea de a combate efectele provocate de Cadere. „Slabiciunea, boala si moartea sunt rezultatele caderii in pacat a stramosului nostru comun, Adam. Cu toate acestea, in calitate de crestini noi ne putem opune unor rezultate ale prezentei pacatului. Desi traim intr-o lume imperfecta pe care nu o putem face perfecta, noi putem aduce o prezenta eliberatoare in sfera noastra de influenta, inlaturand in felul acesta unele din efectele pacatului.”

„Munca mea imi permite sa arunc o privire asupra felului in care Dumnezeu ne-a creat si pot sa vad cum eforturile mele slabe pot contribui la realizarea unei imagini mai mari a unei creatii eliberate, folosind inteligenta pe care Dumnezeu mi-a dat-o pentru a combate unele dintre efectele pacatului. Mai precis, in cercetarile mele, in cazul in care un bebelus prezinta riscul de a se naste cu deficiente pe termen lung, unii oameni presupun ca este mai bine sa se puna capat vietii copilului printr-un avort. Daca prin munca mea pot sa dezvolt cu succes modalitati de a aduce acel copil la o maturitate sanatoasa si la o nastere normala, atunci unele efecte ale pacatului (handicapuri sau moarte prematura) pot fi evitate.”

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Mercur – mica planeta care pune probleme mari evolutiei

A doua cea mai mica si cea mai rapida planeta a sistemului nostru solar in provoaca surprize

de Spike Psarris

Mercur – una din cele noua planete ale sistemului nostru solar, cea mai apropiata de soare. Este una din cele mai mici planete, numai Pluto (ce mai indepartata) fiind mai mica. Chiar si Ganimede (una din lunile lui Jupiter) si Titan ( o luna a lui Saturn ) sunt mai mari. Totusi, micuta planeta are destul de multe de spus despre originea sistemului nostru solar.

Mercur este o planeta a extremelor. Latura planetei care este orientata spre soare, ajunge la temperaturi apropiate de 430°C ( mai mult decat necesar pentru a topi plumbul ), in timp ce pe partea intunecata temperatura scade pana la -170°C. Mercure se roteste in jurul soarelui la fiecare 88 de zile, si are o carateristica neobisnuita, se roteste in jurul axei sale de 3 ori pentru fiecare doua orbite complete.

Mare parte de informatiile de care beneficiem despre Mercur provin din zborul sondei Mariner 10 din anii 1974-’75. Lipsita de varietatea si culorile altor planete, suprafata pietroasa si plina de cratere se aseamana cu cea a Lunii. [vezi poza de mai jos]. Dar cu adevarat interesante la Mercur sunt lucrurile care nu se vad.

Oamenii de stiinta au descoperit ca Mercur are cea mai mare densitate dintre toate planetele cunoscute (in afara de Pamant). Mercur este atat de densa incat se crede ca are un miez de fier care ocupa 75% din diametru. (1)  Aceasta densitate extraordinara a generat foarte multa confuzie in astronomia evolutionista. Evolutionistii sunt de acord cu modele ale formarii planetare.... dar modelele lor spun ca Mercur nu ar trebui sa aiba nici pe departe aceasta densitate.

Coliziunea cu evolutia

Dupa decenii de lupta, majoritatea astrofizicienilor de azi au cedat si au admis ca densitatea mare a lui Mercur nu poate fi explicata folosind modelele dezvoltarii lente si graduale.

Explicatia preferata este ca acum miliarde de ani, un obiect de mari dimensiuni a lovit Mercurul, indepartand astfel materialul de densitate mai mica si lasand in urma planeta de densitate mare pe care o vedem astazi. (2)

Considerati implicatiile acestei teorii. Evolutionistii au admis ca existenta planetei pe care o vedem astazi nu poate fi explicata prin procesul evolutionar lent si gradual! Aceasta este o recunoastere uimitoare. In loc, ei propun o coliziune catastrofica in istoria indepartata. Care este dovada acestei coliziuni? Numai ca Mercur ar contrazice evolutia daca nu ar fi asa!

Mariner 10 a fost ultima sonda din generatia ei si prima care a folosit forta gravitationala a unei planete (Venus) pentru a ajunge la alta (Mercur). A fost lansata in 1973 si a ajuns la Mercur pe 29 Martie 1974. In anul care a urmat, a realizat 10.000 de poze ale planetei si a cartografiat 57% din suprafata ei, inainte de a isi epuiza resursele. Acum orbiteaza in jurul Soarelui.

In repetate randuri in astronomie, coliziunile cosmice sunt invocate ca un fel de bagheta magica care salveaza teoriile evolutioniste din fata faptelor. Mercur este prea dens pentru evolutie – asa ca, acum multi ani ceva trebuie sa se fi lovit de planeta si in mod convenient a indepartat partile de densitate mica. Evolutionistii flutura “bagheta magica a coliziunii” atunci cand au chef, si totusi iau un deradere ca “nestiintifica” credinta crestina intr-un potop catastrofic global, in ciudate dovezilor fizice si istorice abundente.

Mercurul magnetic

Provocarile pe care Mercur le lanseaza la adresa naturalismului nu se limiteaza doar la densitate. Evolutionistii au mai primit un ghiont atunci cand a fost descoperit campul magnetic al planetei. Pentru a intelege de ce aceste ridica noi probleme, trebuie sa intelegem ideile evolutioniste despre magnetismul planetar.

Majoritatea planetelor din sistemul solar au campuri magnetice semnificative. De unde provin acestea? Evolutionistii (si creationistii care sustin teoria pamantului vechi)  folosesc o teorie a ‘dinamului’, care necesita ca acele planete care un camp magnetic sa aiba si miezul din metal topit.

Printr-o serie complicata de evenimente, miscarile fluidului din interiorul miezului se presupune ca ar genera campul magnetic. Evolutionistii cred aceasta teorie deoarece este singurul mecanism pe care il au pentru a explica de ce planete vechi de miliarde de ani ar mai putea avea campuri magnetice – toate celelalte mecanisme ar presupune planete tinere.

Din pacate, pentru suporterii teoriei miliardelor de ani, cu cat descoperim mai multe despre planete, cu atat ne dam mai bine seama ca modelul dinamului nu poate functiona pentru ele. (3) Aceasta nu ar trebui sa ne surprinda, totusi, multi adepti admit ca pana si Pamantul pune probleme uriase pentru teoria dinamului, si Pamantul este planeta pentru care acest model a fost inventat! (4)

Inapoi la Mercur. Pentru a fi veche de miliarde de ani si a avea inca un camp magnetic, ar trebui sa existe miscari fluide in miezul planetei. In consecinta, miezul ar trebui sa fie topit. Dar asa cum spune un evolutionist, “Mercur este atat de mica, incat opinia generala este ca planet (si miezul ei) ar fi trebuit sa fie inghetate bocna cu aeoni in urma”. (5) In concluzie, miezul nu poate fi topit, asta insemnand ca teoriile evolutioniste ar trebui sa stabileasca ca Mercur nu poate avea un camp magnetic. Si totusi are!

Unii evolutionisti speculeaza ca poate miezul lui Mercur nu este din fier (care ar fi trebuit sa fie “inghetat bocna cu aeoni in urma”), ci din fier sulfurat (care nu s-ar fi solidificat in tot acest timp). Dar aceasta rezolvare creeaza o problema si mai mare.

Un principiu fundamental al teoriei nebulei solare (care este folosita pentru a explica formarea sistemului solar) este ca nu pot exista elemente volatile, ca sulful, asa de aproape de soare, asa ca nu ar trebui sa existe fier sulfurat in Mercur. Asadar, incercand sa salveze un Mercur vechi de miliarde de ani, evolutionistii submineaza chiar teoria fundamentala despre formarea intregului sistem solar. (6)

Creationistii nu au nici o problema in a explica campul magnetic al lui Mercur, nici pe cel al oricarei alte planete. Sunt mai multe moduri prin care o planeta tanara (6000 de ani) ar putea avea camp magnetic. (7) Dar, din moment ce evolutionistii resping o creatie tanara, ei nu pot explica magnetismul planetar. Asa cum afirma un evolutionist, “Magnetismul este un mister la fel de mare acum, ca atunci cand William Gilbert (1544-1603) a scris cartea “In privinta magnetismului, corpurilor magnetice si marele magnet, Pamantul” in 1600”! (8)

Cand un crestin examineaza sistemul solar, este usor sa te intrebi daca Dumnezeul Creator nu cumva a proiectat planetele pentru a da peste cap explicatiile non-creationiste. In mod repetat, noile descoperiri contrazic ideile naturaliste. In mod ironic, in cazul lui Mercur, pana si evolutionistii admit, dupa o vreme. Ei admit ca orice incercare de a include Mercur in modelele lor evolutionare le va duce la esec – ei spun ca Mercur este o ‘capcana’ (9) care i-a ‘sedus’ (9) pe evolutionisti si care are ‘o atractie fatala pentru cei care incearca sa gaseasca un model al sistemului solar.’ (9)

Asadar, vedem cum aceasta planeta mica, insignifianta chiar, creeaza probleme enorme pentru cei care doresc sa nege existenta unui Creator. Cu adevarat, ‘Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.’ (1 Corinteni 1:27)

Puzzle planetar:

Daca ai sta pe Mercur, ai vedea Soarele rasarind, apoi apunand imediat, rasarind din nou si mergand spre vest. Similar, la apus, rasare pt o scurta perioada, inainte sa apuna din nou. Aceasta datorita modului in care se combina rotatia planetei cu orbita eliptica.

Referinte si note

1. Indiferent daca detaliile acestui model sunt corecte sau nu, densitatea foarte mare a lui Mercur este un fapt dovedit, prin masuratori si observatii. De exemplu, s-a studiat forta gravitationala asupra sondei Mariner 10.
2. ‘Forta motoare  din spatele incercarilor anterioare de a explica situatia lui Mercur a fost incadrarea densitatii mari a planetei intr-un model preferat.... A devenit evident ca nici unul din aceste sisteme nu functioneaza, si ca densitatea mare este, in mod convenient, explicata prin ipoteza unui impact major, ceea ce face Mercur unica.’ Taylor, S.R, Solar System Evolution: A New Perspective, Cambridge University Press, New York, p. 194, 1992.
3. Vezi Creation 24(3):38–40, 2002 pentru o discutie despre Uranus, Creation 25(1):22–24, 2002 pentru o discutie fata de Neptun.
4. Pentru mai multa documentatie, vezi Sarfati, J., The earth’s magnetic field, Creation 20(2):15–17, 1998. Pentru o explicatie in detaliu, incluzand documentatie de la diverse jurnale seculare, vezi Humphreys, R., The Earth’s magnetic field is still losing energy, , 30 July 2002.
5. Taylor, S.R., Destiny or Chance: our solar system and its place in the cosmos, Cambridge University Press, Cambridge, p. 163, 1998.
6. Unii evolutionisti admit asta ‘Un miez pur de fier ar fi inghetat de mult, asadar cea mai plauzibila varianta este un miez din FeS... Prezenta sulfului, element volatil, ca ingredient al celei mai apropiate planete de soare, are implicatii importante asupra modelului agregarii planetare. Daca Mercur contine o cantitate substantiala de sulf (2-3%), atunci asta contrazice ratiunea compozitiei unei zone nebulare heliocentrice. Modele care sustin o agregare a lui Mercur din componente incinse nu mai sunt viabile. Daca planeta cea mai apropiata de soare are o componenta substantiala volatila (desi FeS este cea mai probabila sursa de sulf), atunci condensarea modelelor de acumulare planetara bazate pe distanta heliocentrica nu mai are baza. Ref. 2, p. 191.
7. Vezi Humphreys, R., The creation of planetary magnetic fields, , pentru o posibilitate.
8. Ref. 5, pp. 163–164.
9. Ref. 5, p. 166.

Plantele au evoluat?

de Alexander Williams

Ati vazut vreodata o serie de plante fosile expuse intr-un muzeu sau intr-un manual despre evolutie? Eu nu am vazut. Atunci cand am studiat botanica la universitate, in anii '60, ne predau evolutia si paleobotanica (studiul plantelor fosile) dar nici o serie de plante fosile nu ne-a fost prezentata, ca dovada a evolutiei plantelor. Asa ca, atunci cand am vazut o noua carte intitulata "Diversitatea si Evolutia Plantelor", datata 1995 si publicata de CRC Press, o editura respectabila care tipareste manuale stiintifice, am fost curios sa vad care sunt noile dovezi descoperite in cei 30 de ani de cercetare. Autorul, Dr Lorentz Pearson, parea a fi bine calificat, fiind profesor de botanica respectat.

In prefata, prof. Pearson afirma ca evolutia este un fapt atestat de dovezile fosile. Introducerea este in intregime dedicata unei descrieri narative a istoricul evolutiei.

Cartea cuprinde 18 capitole care trateaza intregul regn, la nivelul tuturor celor 29 de clase. Fiecare capitol contine o diagrama ale relatiilor stramos-descendent dintre fiecare clasa si vecinii ei; astfel de diagrame se numesc 'arbori filogenetici'. La prima citire a cartii, am combinat informatiile continute in arborii filogenetici pentru a alcatui un singur arbore, pentru a avea o viziune de ansamblu asupra teoriei prezentate de prof. Pearson (vezi figura). Am evitat, pe cat posibil, numele lungi si tehnice ale claselor si am identificat fiecare clasa cu numele popular al unui membru reprezentantiv.

Arborele filogenetic (istoricul evolutiei) al plantelor. Nici o veriga din acest lant nu este sustinuta de dovezi fosile. (S-au folosit numele populare ale celor 29 de clase)

Figura arata, conform cu Pearson, ca fiecare clasa a evoluat din alta, stramosul original al tuturor fiind bacteria. Era o singura conexiune discutabila; Pearson nu era sigur daca algele maro au evoluat direct din dinoflagelate, sau daca au aparut indirect din dinoflagelate via algele galben-verzi. Conform diagramei lui Pearson, istoria evolutiei plantelor este aproape completa.

Fiecare capitol este impartit in sectiuni consistente, una dintre ele fiind "Filogenia si clasificarea. Filogenia inseamna 'istoria evolutiva'. Asa ca atunci am inceput sa citesc ceea ce prof. Pearson avea de spus despre dovezile fosile, din care isi derivase istoricul evolutiv. In fata sigurantei afisata in prefata, introducere si diagramele filogenetice, ceea ce am descoperit a fost surprinzator.

In toate cele 18 capitole, nu a fost mentionata nici o serie fosila care sa sustina arborii filogenetici! Multe grupuri au dovezi fosile semnificative, dar nici unul nu arata fara echivoc o trecere de la unul al altul, asa cum cere evolutia.

Descrierile procesului de evolutie sunt realizate cu termeni nesiguri, folosind cuvinte ca "probabil", "este posibil", "aparent", "se presupune", etc. Singura afirmatie definitiva pe care am gasit-o este la pagina 503: "Evolutia coniferelor din cordaitale a fost documentata riguros de Rudolf Florin, (Banks 1970)'. Insa se pare ca prof Pearson nu a studiat munca lui Florin, deoarece face referinta nu la lucrarea originala a lui Florin ci la un alt autor (Banks), care la randul lui a facut referire la munca lui Florin. Toate acestea sugereaza ca prof Pearson nu a avut nici o dovada clara atunci cand a facut aceste afirmatii grandioase despre evolutia in regnul vegetal.

Nu numai ca lipsesc dovezi in favoarea evolutiei, dar exista si contradictii intre cele trei diagrame si descrierile scrise. La pagina 367, arborele sau filogenetic arata ca in clasa algelor verzi sunt doua sub-grupe, una evoluand din cealalta. Dar la pagian 386 el afirma ca aceasta clasa are un istoric fosil excelent care arata ca sub-grupele au evoluat independent de la inceput!. La pagina 407, arborele sau filogenetic afirma ca muschii au evoluat din hepaticofite (Marchantiophyta - nota trad. nu am gasit o traducere/clasificare in limba romana), dar la pagina 413, el enumera patru motive pentru istoricul fosil nu sustine acest aranjament. Iar la pagina 447, el admite ca exista "diferente considerabile de opinii" referitoare la partea superioara a arborelui filogenetic, cea care beneficiaza de  cel mai mare istoric fosil!

Asadar, a avansat in ultimii 30 de ani cunoasterea in domeniul evolutiei plantelor? Raspunsul pare a fi un rasunator 'nu'!

Asemeni multor altor oameni, prof Pearson pare sa fi acceptat evolutia ca un fapt, apoi a complet dovezile lipsa cu imaginatia sa. Iata un exemplu: la pagina 550 el afirma ca 'Herngreen (1974) a studiat staminele unor plante asemanatoare cu Cloranthus din Cretacic si a stabilit ca granulelee de polen fosilizate sunt identice cu cele existente astazi, aruncand astfel lumina asupra evolutiei Chlorantaceelor'. Observati ca dovezile prezentate nu arata nici o evolutie (polenul fosilizat este identic cu cel modern) si totusi prof Pearson afirma ca aceasta face lumina in evolutia acelei familii. Credinta sa in evolutie a tranformat dovezile inexistentei acesteia in dovezi in favoarea evolutiei!

Cred ca nu este nerezonabil sa concluzionam ca, potrivit dovezilor disponibile, evolutia plantelor nu a avut loc.

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Crezi ca Richard Dawkins exista?

de Ellen Barrington

Crezi in Richard Dawkins? Daca raspunsul este da, de ce? Majoritatea dintre noi au presupus existenta lui Dawkins, bazandu-ne pe foarte putine dovezi. Eu nu l-am intalnit niciodata. Si desi am vazut cateva filme, cateva poze si numele sau ca autor al catorva carti, daca ne gandim un pic, nu este deloc substantial. Am vazut videoclipuri si poze si cu Mos Craciun. Autorii folosesc foarte des pseudonime, asa ca nu putem sa stim cu siguranta cine a scris cu adevarat "The God Delusion" si "The Greatest Show on Earth". Probabil ca ati citit pana aici si va ganditi "bineinteles ca exista; nu am vazut niciodata dovezi directe dar am motive serioase sa cred ca exista". Si desi convingerea dumneavoastra este bazata pe credinta, este una rezonabila. In esenta, nimic in aceasta lume nu poate fi dovedit stiintific 100%. Ca oameni ce poseda resurse limitate si o ratiune failibila, de multe ori ajungem la concluzii bazate pe credinta, date de greutatea dovezilor.

Folosim o astfel de ratiune, ce implica deductii logice si inferente, frecvent in viata de zi cu zi. De asta cred ca sunt inconjurat de aer, desi nu il vad. Si de asta cred ca exista o tara numita Uzbekistan, la mii de kilometri departare, desi nu am fost niciodata acolo.

In acelasi fel, sunt convis ca Dumnezeu a creat lumea si tot ce este in ea, mai exact Dumnezeul biblic. De fapt, as putea afirma ca am vazut mai multe dovezi ale existentei lui Dumnezeu, decat ale existentei lui Dawkins. Sceptic? Sa ne uitam la cateva dovezi in favoarea unui Dumnezeu creator.

Dumnezeu nu poate fi masurat sau detectat prin mijloace stiintifice, si o mare parte a comunitatii stiintifice sustine ca acesta este un motiv bun pentru a nega existenta Sa. Dr. Scott Todd, un imunolog de la Universitatea de Stat din Kansas, a afirmat odata "chiar daca toate datele ar indica spre un creator inteligent, o astfel de ipoteza este exclusa de stiinta deoarece nu este naturalista" (1). Cu alte cuvinte, creatia supranaturala si miracolele sunt excluse filozofic, chiar daca sunt adevarate sau nu.

Existenta tuturor lucrurilor din jurul nostru

Majoritatea evolutionistilor cred ca materia si energia din intregul univers, chiar si insasi legile fizicii, au aparut din nimic, din neant, fara motiv. Apoi tot universul astronomic - ordinea clara a stelelor, galaxiilor si planetelor - a aparut in existenta prin procese naturale, de la sine. Daca ar fi sa presupunem adevarata aceasta afirmatie, urmatoarea intrebare ar fi cum a aparut viata pe pamant. Evolutionistii pretind ca a aparut prin abiogeneza, viata a aparut din materie moarta, de una singura. Si totusi, dovezile stiintifice moderne sustin numai biogeneza, viata aparuta din materie vie. Biogeneza este una din legile de baza ale biologiei.. Oamenii de stiinta de astazi rad de ideea "generarii spontane" - o teorie populara in anii 1800 care afirma ca viata ar putea sa apara spontan din materie moarta (ca exemplu, viermii aparand spontan pe carne aflata in descompunere) - si totusi ideea abiogenezei este exact aceasta, aparitia spontana a vietii din materie moarta! Este mult mai logic sa atribui existenta materiei, vietii si universului unui Creator inteligent.

Complexitatea ireductibila si imposibilitatea evolutiei

Michael Behe, profesor asociat de biochimie la Universitatea Leigh, a studiat celula si multe sisteme biochimie in detaliu. El a concluzionat ca multe dintre aceste sisteme remarcabile afisau o complexitate ireductibila, nu puteau aparea prin mijloace naturale din cauza ca fiecare parte a unui sistem (exp. chimia vederii) este vitala pentru functionarea celorlalte parti ale celulei si astfel tot sistemul trebuie sa fi venit in existenta in acelasi timp, asa cum exista astazi. Nu pas cu pas, cu fiecare pas evoluand, asa cum cere teoria evolutiei.

In cartea sa, "Darwin's Black Book: The Biochemical Challenge to Evolution", Behe concluzioneaza ca "pentru o persoana care nu restrictioneaza cautarea la cauze neinteligente, concluzia evidenta este ca majoritatea sistemelor biochimice au fost proiectate" (2). Acelasi lucru este valabil nu numai pentru celule, dar si pentru organisme complexe si ecosisteme. Chiar si Darwin a realizat ce pagube ar aduce teoriei sale complexitatea ireductibila, afirmand ca "daca s-ar putea dovedi ca un organ comple a exista, neputand fi format de numeroase si succesive modificari minore, teoria mea s-ar dezintegra." (3)

Lasand la o parte complexitatea ireductibila, evolutia este o imposibilitate fizica. Desi exista variatia naturala a fondului genetic animal, raspunzatoare de multitudinea de specii pe care le vedem astazi, ideea ca ceea ce a pornit intr-o zeama primordiala a devenit om nu este asa usor de explicat. Evolutionistii pretind ca evolutia "gelatina - om" este posibila prin mutatii si selectie naturala, totusi, mutatiile sunt de cele mai multe ori daunatoare si chiar si cele care pot fi benefice implica aproape intotdeauna degenerarea - pierderea de informatie. (4) Selectia naturala este un proces care apare in natura, favorizand speciile care sunt mai bine adaptate la mediu, cu toate acestea, selectia naturala nu inseamna evolutie. Este un proces de selectie care mai degraba scade variatia genetica. (5). Fara teoria evolutiei care ar explica existenta organismelor complexe din zilele noastre, un Dumnezeu Creator este singura concluzie logica.

Fosilele tranzitionale (verigile lipsa ale evolutiei) sunt si ele relevante prin absenta lor. In Originea Speciilor, Darwin a afirmat ca masa de fosile ar trebui sa contina "nenumarate forme tranzitionale", si a pus lipsa acestora pe seama faptului ca in perioada sa nu existau foarte multe fosile descoperite. Astazi, cu milioane de tone de fosile, in cel mai bun caz evolutionistii pot indica spre un mic numar de candidati, si aceia discutabili, fiind frecvent infirmati pe masura ce cercetarile avanseaza. (6)

Inferenta Design-ului

Care ar fi reactia dumneavoastra daca v-as spune ca, computerul pe care il folositi acum, a aparut prin procese naturale si nu prin proiectarea inteligenta de catre un producator? Sau daca v-as spune ca va aflati acum intr-o cladire care a aparut prin mijloace naturale, ca urmare a eroziunii cauzate de vant si ploaie? Cu totii avem abilitatea de a recunoaste un lucru creat. William Dembski, matematician si filozof, a identificat factorii care ne permit sa recunoastem un lucru proiectat - probalitate redusa si specificitate. (7) Acolo unde vedem ceva care contine informatie specifica sau chiar un sablon si exista o probabilitate redusa ca aceasta ar fi aparut prin intamplare, putem recunoaste un proiect. Acesti factori au condus multe persoane la concluzia ca ordinea universului si viata insasi pot fi atribuite unui Creator divin.

Informatia pe care o gasim in organismele vii, ADN-ul,  este extrem de specifica si putin probabila. ADN-ul este cel mai bun mecanism de stocare al informatiei cunoscut de om. Un varf de ac de ADN contine la fel de multa informatie cat ar putea stoca 2 milioane de hard disk-uri de 2 terabytes.(8) Chiar si Dakwins admite ca "biologia este studiul lucrurilor complicate, care au aparenta de a fi fost proiectate pentru un scop". (9)  Dumnezeu ne-a oferit destule dovezi in lumea inconjuratoare, pentru a ne convinge de existenta unui Creator (Romani 1:20). Asa ca avem foarte multe dovezi in jurul nostru, insa cine ne-a creat? Dovezile stiintifice, geologice, arheologice si istorice indica spre Dumnezeul Bibliei ca fiind Dumnezeu creator.


Concluzie

Dovezile care sustin existenta lui Dumnezeu, sunt mult mai concludente decate cele pe care le-am vazut personal in favoarea existentei lui Richard Dawkins. Sincer, cred ca si Richard Dawkins exista. Dar sunt si mai sigur de existenta lui Dumnezeu.


Referinte si note:
1. Todd, S.C., correspondence to Nature 401(6752):423, 30 Sept. 1999 on creation.com/todd.
2.  Behe, M., Darwin’s Black Box: The Biochemical Challenge to Evolution, The Free Press, 1996, p. 193.
3.Darwin, C., On the Origin of Species by Means of Natural Selection, or the Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life, Sterling Publishing and Capricorn Link, 1859, p.158
4. Sarfati, J., Refuting Evolution, Creation Book Publishers, Powder Springs, GA, 2010
5. Ibid.
6. Referinte articolul Russell Griggsin in Creation 33(3).
7.  Dembski, W., The Design Inference: Eliminating Chance through Small Probabilities, Cambridge University Press, 1998
8.  Sarfati, J., DNA: marvellous messages or mostly mess? Creation 25(2):26–31, 2003, creation.com/message.
9.  Dawkins, R., The Blind Watchmaker: Why the Evidence of Evolution Reveals a Universe Without Design, Norton & Company, 1996, p. 1.

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.