Petre Tutea - un gand

"Omul absurd vrea sa iasa de sub stapanirea zeului, acceptand topirea in natura, in locul ferestrei deschise spre Absolut. Acesta este destinul omului in natura. Om si natura, "titanism iluzoriu anulat de perspectiva infinitului si mortii", formula existentiala a umanismului sofistilor si al Renasterii. A doua forma istorica a termenilor dialectici da si nu este "echilibrul intre antiteze", intelegerea dialecticii de Heliade Radulescu, sau formula complementaritatii lui Niels Bohr, deopotriva iluzorii prin natura lor uman-istorica. Stilul speculativ, chiar util, nu duce la adevar. Iesirea din lantul nesfarsit al contradictiilor, sau din iluzoriul fluviu heraclitic, adica din istorie, este cuprinsa in formula esentiala a lui Nicolaus Cusanus: "Coincidentia oppositorum" - anularea contrariilor in Dumnezeu aratandu-ne ca mistica este sediul adevarului, adica realul,  sinele, este transcendent. Altfel nu este. "
                                                                                         Petre Tutea, "Batranetea si alte texte filosofice"

Greselile gandacilor

Insecte fara aripi pe insule batute de vant

Cateodata chiar si un defect poate deveni un avantaj

de Carl Wieland

Un mare obstacol pentru credinta evolutionista este acesta : ce mecanism ar putea adauga toata informatia necesara pentru a transforma, progresiv, o creatura unicelulara intr-un pelican, palmier sau om? Selectia naturala, de una singura, nu poate face asta – selectia presupune eliminarea informatiei. Un grup de animale s-ar putea adapta frigului, de exemplu, prin eliminarea celor care nu au suficient material genetic pentru a genera blana groasa. Dar asta nu explica originea informatiei necesare pentru aparitia blanii groase.

Pentru evolutionisti  exista un singur ‘tren’, pentru a explica aparitia informatiei necesare pentru validarea teoriei lor  - mutatiile. Acestea sunt greseli accidentale care apar atunci cand informatia genetica (setul de instructiuni din ADN care este ‘reteta’ sau ‘schita’ care specifica constructia si functionarea fiecarei creaturi) este copiata de la o generatie la alta. Natural, aceasta modificare a informatiei va tinde sa fie daunatoare (1), sau in cel mai bun caz neutra (2).

Cu toate acestea, evolutionistii cred ca ocazional  o mutatie ‘buna’ va avea loc, care va fi favorizata de selectie si va permite creaturii sa progreseze pe calea evolutiei in ceva complet diferit.

Tipul gresit de schimbare

Exista mutatii ‘bune’? Evolutionistii pot indica catre un mic numar de cazuri in care mutatia a ajutat o creatura sa supravietuiasca, mai bine decat acelea fara mutatie. De fapt, trebuie sa se uite mai bine. Asemenea greseli ‘bune’  nu sunt de genul care sa tranforme un peste intr-un filozof – se indreapta fix in directia opusa. Mai degraba decat sa adauge informatie, ele distrug informatia, sau corup modul in care aceasta se exprima (lucru deloc surprinzator daca tinem cont ca sunt greseli aleatoare).

De exemplu, gandacii isi pierd aripile. O specie de gandac inaripat traieste pe un continent vast; aceleasi tip de gandac care traieste pe o mica insula batuta de vanturi nu are aripi.

Ce s-a intamplat e usor de imaginat. Din cand in cand in populatiile de gandaci, apare un defec, o mutatie care duce la nedezvoltarea aripilor. Adica, informatia necesara pentru dezvoltarea aripilor este pierduta sau distorsionata.

Gena afectata ( o gena este ca o propozitie lunga care contine o parte din instructiunile inregistrate in ADN) va fi transmisa mai departe tuturor urmasilor acelui gandac, si ai urmasilor lor, pe masura ce este copiat din nou si din nou. Toti descendentii acestui gandac vor fi fara aripi.

Daca un astfel de gandac, fara aripi, ar trai pe continentul  australian, de exemplu, ar avea mai putine sanse sa scape de dusmani, asa ca ar avea sanse mai mari sa fie eliminat de ‘supravietuirea celui mai puternic’ inainte de a isi transmite genele mai departe. Asa numita ‘selectie naturala’ poate ajuta la eliminarea (sau macar reducerea) erorilor genetice.

Suflati de vant

Totusi, pe o insula cu vanturi puternice,  gandacii care zboara ar avea sanse mai mari sa fie suflati de vant in mare, asa ca lipsa aripilor e un avantaj. In timp, eliminarea celor inaripati ar asigura faptul ca numai cei fara aripi supravietuiesc, fiind un efect al ‘selectiei naturale’.   ‘Uite!’ spune un evolutionist. “O mutatie favorabila – evolutia in actiune!”  Totusi, aceasta nu demonstreaza mare lucru, pentru ca desi benefic pentru supravietuire, este totusi un defect – o pierdere sau o corupere a informatiei. Este exact opusul a ceea ce evolutionistii au nevoie pentru a demonstra evolutia reala.

Pentru a sprijini credinta intr-un proces care se presupune ca a transformat moleculele in om ar fi nevoie de mutatii care sa adauge informatie. A arata ca defectele cauzate de pierdere informatiei pot oferi un avantaj este irelevant, din punctul de vedere al dovezilor in favoarea evolutiei.

Pe scurt,

1. Teoria evolutionista are nevoie de mutatii care sa mearga “la deal” – sa adauge informatie
2. Mutatiile pe care le observam sunt in general neutre ( nu modifica informatia sau semnificatia codului ADN) sau merg “la vale” din punct de vedere informational – defecte care pierd/corup informatia.
3. Rarele mutatii “benefice” de care se agata evolutionistii, par sa fie asemenea gandacilor fara aripi – schimbari in rau, pierderi de informatie  care, pot oferi un avantaj pentru supravietuire, dar se indreapta in directia opusa evolutiei.

Toate observatiile din lumea reala, in special in ‘era informatiei’, ar indica ca a te baza pe copierea accidentala a unor greseli pentru a genera informatie este gandire fantezista din partea “adevaratilor credinciosi”, nu stiinta.

Note

1. Miile de boli ereditare umane, ca exemplu, sunt cauzate tocmai de asemenea mutatii genetice mostenite.
2. Adica nu are efect asupra rezultatului final, sau intelesului expres al codului. Ca o analogie, sa presupunem ca mesajul “inamicul ataca acum” ar fi transmis, suferind accidental o modificare in “inamicul nu ataca acum”. Rezultatul este potential dezastruos, la fel ca o mutatie vatamatoare. Pe cand o schimbare  ca “inamic ataca acum” ar fi neutra; o schimbare, dar care nu ar afecta rezultatul final. 

    
Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Un barbat si o femeie

Este monogamia intr-adevar invatatura biblica?

Originea casatoriei

[INSERT PICTURE OF “HANDS” HERE]

Cea mai clara dovada ca monogamia este idealul lui Dumnezeu o vedem in invatatura lui Hristos din Matei 19.3-6. In acest pasaj El citeaza relatarea biblica din Genesa, in special Genesa 1.27 si 2.24, spunand ca “cei doi vor deveni un singur trup”, nu mai mult de doi.

O alta invatatura biblica importanta este paralela care se face intre sot- sotie si Hristos- Biserica in Efeseni 5.22-33, paralela care are sens doar daca e vorba de monogamie – Isus nu va avea mai multe mirese.

Porunca a zecea “Sa nu poftesti nevasta aproapelui tau [la singular]…” (Exod 20.17) ne spune de asemenea ca idealul este sa existe o singura sotie. Poligamia este categoric interzisa pentru batranii bisericii (1 Timotei 3.2). Dar acest lucru nu este valabil doar pentru batrani, intrucat Pavel scrie: “fiecare barbat sa-si aibe nevasta lui si fiecare femeie sa-si aibe barbatul ei” (1 Corinteni 7.2). Pavel merge mai departe si explica responsabilitatile maritale in termeni care au sens doar in cazul in care exista un singur barbat si o singura femeie. 

Exemplul oamenilor evlaviosi este de asemenea foarte important. Isac si Rebeca au fost monogami – ei sunt foarte des folositi ca si model la nuntile evreiesti din ziua de azi. Alte exemple sunt Iosif si Asenet si Moise si Sefora. Singurii supravietuitori ai Potopului au fost patru cupluri monogame.

Originea poligamiei si consecintele ei

Este foarte important sa ne amintim ca nu tot ceea ce este scris in Biblie este si aprobat de Dumnezeu. Poligamia a aparut la descendentii ucigasului Cain si nu la descendentii lui Set. Primul poligam despre care se vorbeste in Biblie a fost ucigasul Lameh (Genesa 4.23-24). Apoi Esau, care si-a dispretuit dreptul de intai nascut si care a cauzat de asemenea multa suparare parintilor sai casatorindu-se cu doua sotii pagane (Genesa 26.34).

Scepticii incearca de multe ori sa discrediteze aceasta invatatura scotand in evidenta faptul ca barbati din Biblie au avut mai multe neveste. Dar ce ne invata de fapt Biblia?

Dumnezeu a interzis si imparatilor lui Israel sa aibe “mai multe neveste” (Deuteronom 17.17). S-au iscat mari probleme atunci cand imparatii lui Israel nu au ascultat aceasta porunca, inclusiv rivalitatea de moarte intre cei doi fii ai lui David de la sotii diferite (2 Samuel 13, 1 Imparati 2); iar cele peste 1000 de sotii ale lui Solomon l-au ajutat pe acesta sa ajunga la idolatrie (1 Imparati 11.1-3).

Cum ramane cu barbatii evlaviosi care au fost poligami?

Avraam si Sara au fost monogami cu exceptia unei vai adanci in credinta lor cand Agar a devenit a doua sotie a lui Avraam – observati ce conflicte a declansat acest lucru mai tarziu intre Ismael si Isaac, conflict care exista pana in ziua de azi intre descendentii lor (Genesa 16, 21). Iacov a vrut-o doar pe Rahela, dar a fost inselat si Lea, sora mai mare a Rahelei, i-a fost data de sotie, iar mai tarziu el le-a luat de sotii pe sclavele nevestelor la indemnul acestora, din cauza rivalitatii care exista intre surori. Iacov nu se gasea la inaltime in viata sa spirituala in acel moment si in aceeasi situatie se afla si David atunci cand le-a adaugat pe Abigail si pe Ahinoam ca sotii ale sale (1 Samuel 25.42-43). De asemenea, Ana, mama lui Samuel, era umilita de cealalta sotie a sotului ei, Penina, din cauza ca aceasta nu putea avea copii (1 Samuel 1.1-7).

De ce a ingaduit totusi Dumnezeu acest lucru?

Permisivitatea lui  Dumnezeu fata de poligamie se aseamana cu divortul, pe care Dumnezeu l-a tolerat pentru o vreme in anumite conditii din cauza impietririi inimii lor. Dar nu aceasta a fost intentia initiala (Matei 19.8). 

Atunci cand legea mozaica se refera la poligamie, o face intotdeauna intr-un mod conditionat: “Daca isi ia o alta nevasta…” (Exod 21.10), si niciodata nu o face incurajand acest lucru. Dumnezeu a stabilit un numar de responsabilitati pentru sotul care ar vrea sa isi ia mai multe sotii, fapt care are rolul de a descuraja poligamia. 

Tinand cont de problemele pe care le cauzeaza nu e de mirare ca poligamia a fost necunoscuta in randul evreilor dupa iesirea din robia babiloniana, si ca monogamia era o regula chiar si printre grecii si romanii din vremea Noului Testament.  

Top of Form

Bottom of Form

Comentarii de la cititori: Kevin May, Australia Unele culturi (in afara de cea islamica) din ziua de azi inca accepta poligamia ca si modalitate de ajutorare a vaduvelor. Am intalnit astfel de cazuri in poporul nimboran din Irian Jaya, Indonezia, unde luarea de sotie a vaduvei fratelui este ceva normal. Atunci cand un barbat moare, o ruda de-a lui se casatoreste cu vaduva acestuia si isi ia responsabilitatea pentru ea si pentru copii. De cele mai multe ori ruda este un frate mai tanar sau un var apropiat care in aceasta cultura este vazut tot ca un “frate”.  Multi dintre barbatii din satul in care am locuit aveau astfel o a doua sotie. Dar rezultatul era aparent inevitabil – conflictul intre sotii, intr-atat de aprig incat cea de-a doua sotie locuia de obicei la mare distanta de prima sotie, chiar in sate diferite. Barbatul care avea ambele sotii langa el, in case alaturate, suferea din cauza conflictelor constante intre rivale, care dadeau nastere la certuri pline de furie si distrugerea bunurilor personale ale fiecareia de catre cealalta. Desi beneficiile sociale ale purtarii de grija pentru vaduve si orfani sunt clare, este de asemenea foarte clar ca poligamia nu este o situatie ideala. Natura umana nu are amabilitate pentru aceasta si e normal sa starneasca invidie si gelozie. Asadar exista dovezi practice foarte bune pentru a invata si  practica monogamia in afara dovezilor scripturale pe care le-a amintit dr. Sarfati.

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Viata - un dar de la Dumnezeu

 “Nu voi incredinta nimanui otravuri, daca-mi va cere, si nici nu voi indemna la asa ceva; tot astfel nu voi incredinta nici unei femei leacuri care sa o ajute sa lepede” Juramantul lui Hippocrate [1]

Aceste cuvinte, spuse cu aproximativ 400 de ani inaintea lui Hristos, au o imensa relevanta si in ziua de azi. Hippocrate, considerat a fi parintele medicinii, a studiat filosofia greaca antica. Juramantul lui Hippocrate cuprinde pozitia multor filosofi greci care condamnau sinuciderea, in special Pythagora, acestia socotind-o vecina cu crima si a devenit un standard de etica pe care medicii sa-l urmeze.

In multe tari din Occident studentilor la Medicina inca li se cere sa depuna acest “Juramant al lui Hippocrate”. Totusi, clauza anti-avort, cel putin in tara mea – Australia, a fost foarte convenabil (si tragic totodata) indepartata din juramant, fiind o reflexie a secularizarii culturii noastre evoluate. Medicina moderna nu a facut decat sa abandoneze principiul sanctitatii vietii umane pe care a enuntat-o Hippocrate si care se regaseste de asemenea in relatarea din Genesa, unde se spune ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. De exemplu, in ziua de azi avortul este considerat de multi ca fiind o “alegere facuta in sarcina” si nu distrugerea unei alte fiinte umane. Tratamentele medicale sunt intrerupte in cazul unor persoane pe motivul ca acestora le lipseste “o viata de calitate”, in loc sa se ia in considerare faptul ca acel tratament va ajuta acea persoana sa se faca mai bine sau va mentine viata acelei persoane pana la sfarsitul care va surveni pe cale naturala.

Credinta ca am evoluat din creaturi mai simple este deseori folosita ca justificare pentru a-L respinge pe Dumnezeu ca si Creator si deci pentru a respinge autoritatea care vine din Legea Sa. Fara Dumnezeu viata nu are sens. Dizabilitatea, suferinta si fazele terminale ale vietii sunt vazute ca si stadii fara sens, iar aceasta contribuie la “cultura mortii” care afecteaza lumea vestica in domenii cum sunt medicina si sistemul de asistenta medicala, in care vietile oamenilor depind de alti oameni.

Acceptarea tot mai crescuta a eutanasiei face parte din schimbarea mentalitatii fata de “cultura mortii”. Intreaga lume a vazut recent cum tribunalele Statelor Unite au dat o lege ca o persoana cu dizabilitati, Terri Schiavo, sa moara prin flamanzire si dezhidratare. Cum se poate permite ca o persoana nevinovata sa moara in acest fel? 

Adevarul este ca oamenii au pierdut sensul a ceea ce inseamna cu adevarat sa fii om. Viata, in loc sa fie considerata un dar pretios, este evaluata dupa “calitatea” ei. Cat timp o persoana este tanara, activa si productiva are un nivel ridicat al “calitatii vietii”, dar dupa ce aceasta persoana imbatraneste, are handicapuri sau devine dependenta de cineva, calitatea vietii se reduce, si se considera ca viata lui/ei nu mai merita traita sau protejata. Daca nu mai exista posibilitatea de recuperare, dizabilitatea sau dependenta de altii devin motive de reziliere a vietii acelei persoane. Acest lucru a fost din nefericire confirmat in cazul lui Terri Schiavo.

Ecouri ale acestui simtamant se regasesc de asemenea si in filmul bine cunoscut al lui Clint Eastwood. Personajul principal, o femeie boxer, incepe plina de indrazneala si succes, dar sufera un accident grav la nivelul coloanei vertebrale care o lasa cu un handicap pe viata, dependenta de un ventilator (aparat care o ajuta sa respire), incapabila sa isi miste mainile si picioarele. Pentru ea, pierderea abilitatilor pe care le-a avut e prea mult si incearca sa moara, ventilatorul ei fiind oprit, fapt care este descris de Hollywood ca un profund act de compasiune. (Este interesant sa observam ca cel de-al Treilea Reich a folosit filme similare pentru a promova acceptarea eutanasiei inainte de exterminarea persoanelor cu handicap mental si fizic din Germania Nazista [2]). Departe de a arata compasiune, medicii au ales pur si simplu calea mai usoara. In loc sa o sprijine in infirmitatea ei si sa o ajute sa se adapteze la circumstantele vietii, ei au luat parte la omorarea ei. Un asemenea act respinge aspectul esential ca viata nu ii apartine ca sa si-o poata lua singura. Creata dupa chipul lui Dumnezeu, ea nu are nici un drept sa isi distruga propria viata, sau sa permita altora sa faca acest lucru, indiferent de situatia in care se afla.

Povestea lui Iov din Biblie ne aminteste cum el a refuzat sa “il blesteme pe Dumnezeu si sa moara” in ciuda sfaturilor care i s-au dat de mai multe ori. Acest lucru s-a intamplat deoarece Iov se temea de Dumnezeu si a inteles ca doar El are dreptul sa dea si sa ia viata. Chiar daca nu mai este bucurie in viata, asa cum a fost in cazul lui Iov, acest lucru tot nu justifica luarea vietii. Chiar si in cele mai adanci suferinte, imaginea lui Dumnezeu ramane in om, iar viata ramane un bun intrinsec, demn de a fi protejat si sustinut.

Biserica crestina, si chiar si societatea in general, nu ar trebui sa accepte niciodata minciuna ca eutanasia reprezinta o “moarte buna”. Eutanasia, in adevaratul sens al cuvantului, reprezinta o respingere, in cel mai profund sens, a darului vietii, si deci a lui Dumnezeu Insusi. In schimb, ar trebui sa se recunoasca faptul ca omul, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, are o valoare si o demnitate intrinseca de la nastere si pana la moartea naturala. Scaderea respectului pentru viata in cultura occidentala este un simptom in plus al transferului fundamental si tragic de la o perspectiva biblica a lumii la una bazata pe umanism evolutionar

Referinte si note

1. Dupa cum e tradus de Ludwig Edelstein.
2. Michael Burleigh, Moartea si Izbavirea, Cambridge University Press, p. 210.

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Salvarea celuilalt pacient

Discutia lui Lita Cosner cu cercetatorul prenatolog, dr. Larry Thaete

Dr. Larry Thaete detine o licenta in Biologie si Patologie Celulara si Moleculara la Universitatea de Medicina din Charleston, Carolina de Sud. El lucreaza ca si cercetator in domeniul medical cautand tratamente pentru cazurile in care apar deficiente de crestere ale fatului la NorthShore University Health System si lucreaza pe partea de cercetare la Universitatea de Medicina de nord-vest Feinberg din Chicago.

---

Cercetari medicale asupra pacientilor nenascuti

Licenta in medicina a doctorului Thaete l-a echipat pentru „a investiga procesele biologice si patologice ale celulei si ale moleculei”. Cu cincisprezece ani in urma el s-a hotarat sa se specializeze pe obstetrica cu risc crescut dupa ce a fost abordat de catre un medic obstetrician care era si diacon in biserica unde mergea el. Acest diacon infiintase un laborator in care sa investigheze deficientele de crestere ale fatului, in cazuri in care bebelusul din burta mamei nu mai creste normal.

Aceste cercetari se concentreaza in special pe „tratarea deficientelor de crestere ale fatului atunci cand acestea apar prea devreme in sarcina astfel incat copilul nu mai ajunge sa fie nascut”. Dr. Thaete a explicat semnificatia acestor cercetari: aproximativ 5% din sarcni sunt afectate de catre deficientele de crestere fetale. Cateodata aceste deficiente apar mult prea devreme in sarcina ca sa se mai poata face ceva, acestea fiind fatale pentru bebelus. Chiar si in cazurile in care bebelusul supravietuieste, cateodata exista complicatii pe termen lung care afecteaza copilul pana la maturitate.

Cercetarile doctorului Thaete ar putea da nastere la primul tratament pentru deficientele de crestere ale fatului. El spune: „Mi-am pastrat entuziasmul pentru aceasta munca deoarece exista o speranta reala ca ceea ce ajungem sa cunoastem si ceea ce intreprindem ar putea in premiera sa ne furnizeze un raspuns pentru aceasta problema serioasa de sanatate.” Acest lucru ar putea ajuta atat mamele cat si bebelusii, avand in vedere ca in prezent nu exista tratament pentru deficientele de crestere fetale.

Cercetarile sale sunt semnificative deoarece „ceea ce dezvoltam noi poate salva vietile unor bebelusi care altfel nu ar putea supravietui”. De obicei acesti bebelusi sunt avortati in mod spontan sau se realizeaza un avort pentru a salva viata mamei. In unele cazuri in care fatul sufera de deficiente de crestere, mama are de asemenea unele simptome care cateodata pot pune in pericol viata ei. Atunci cand acest lucru se intampla mama trebuie sa aleaga intre a-si risca propria viata incercand sa aduca bebelusul la o maturitatea suficienta pentru ca acesta sa poata supravietui in afara pantecelui ei (ceea ce in multe cazuri nu se realizeaza cu succes), sau avortarea bebelusului pentru a salva viata ei. Dezvoltarea unui tratament pentru deficienta cresterii fetale va face posibila salvarea atat a mamei cat si a bebelusului. Astfel, aceasta ar împiedica intr-o oarecare masura avorturile (încă in număr considerabil) efectuate pentru a salva viata mamei.

Credinta crestina

Dr. Thaete a devenit crestin la varsta de 8 ani atunci cand tatal lui i-a explicat ca Isus Hristos a murit pentru a-l salva de pacat. El spune: „Am reafirmat aceasta credinta in lucrarea desavarsita de la cruce a lui Isus Hristos in diferite momente din viata mea pe masura ce am inteles mai mult unele probleme spirituale ridicate de cultura noastra.”

Presupuneri si interpretari

Dar nu este creatia biblica prin insasi natura ei opusa cercetarii stintifice de felul celei in care e implicat dr. Thaete? Din contra, el spune:

 „Intelegerea din punct de vedere stiintific este intotdeauna dependenta de presupunerile care sunt facute la inceput deoarece acestea fac o diferenta in felul in care sunt interpretate observatiile. Sa luam de exemplu observatia ca proteinele celulare sunt similare la anumite tipuri de creaturi. Daca se presupune ca originea este o chestiune intamplatoare, atunci aceste similitudini dintre proteine sunt interpretate ca si „dovezi” care atesta faptul ca aceste creaturi au evoluat dintr-un stramos comun. Mai mult, explicatia este ca structura lor similara a fost „conservata” prin selectie naturala. Dar daca se porneste de la credinta in Dumnezeu biblic si a vietii create de El, intrebarea care se ridica ar putea fi: Ce trasaturi particulare ale organismelor si ale proceselor lor celulare au presupus acest design special? Creationistii fac si ei comparatii intre forme similare de viata, dar pornind de la ideea ca aceste similaritati au rezultat dintr-un design realizat cu un scop si nu dintr-un stramos comun.”

Dr. Thaete explica faptul ca oamenii de stiinta evolutionisti pornesc de la ideea ca orice punct de vedere care prevede o inteligenta superioara este fals deoarece acest lucru implica „existenta cuiva care este mult mai mare decat mine, acest lucru insemnand ca eu dau socoteala in fata lui si ca nu pot pur si simplu sa imi determin propriul destin.” Oamenii de stiinta „se agata de teoria evolutiei” nu pentru ca nu ar exista dovezi in favoarea creationismului ci pentru ca „orbirea spirituala nu-i lasa sa vada adevarul”.

Dovezi pentru design

De fapt, dr. Thaete crede ca pozitia sa creationist-biblica il ajuta sa inteleaga sistemele complexe ireductibile pe care evolutionismul nu le prevede si nu le explica. Unul dintre acestea reprezinta si punctul central al cercetarilor sale. „Hormonul endotelina, un hormon vasoconstrictor (o substanta chimica care ingusteaza vasele de sange) nu este codat in mod direct de catre ADN. El isi are originea intr-o molecula mult mai mare (alcatuita din 212 aminoacizi), molecula care nu face absolut nimic! E nevoie de o enzima care sa sectioneze o portiune din ea formand astfel molecule mai mici – care de asemenea nu fac nimic! O alta enzima reduce dimensiunea moleculara a proteinei, producand o alta molecula inactiva. O enzima diferita si foarte specializata trebuie sa fie prezenta acolo pentru a reduce dimensiunea acestei a treia molecule pana se ajunge la marimea finala (alcatuita din 21 aminoacizi) si care reprezinta forma activa a moleculei.” In timp ce acest sistem nu este nici pe departe atat de complex ca si motoarele in miniatura ale flagelului bacteriilor sau a sintezei ATP-ului (adenozin trifosfat), el indica puternic spre un design divin. Selectia naturala ar tinde sa elimine formele inactive ale moleculei inainte ca enzima potrivita sa apara si sa-i dea moleculei o forma activa.

Creatia motiveaza cercetarea

In timp ce unii oameni de stiinta crestini isi lasa credinta in afara laboratorului, dr. Thaete spune ca ceea ce ii da semnificatie autentica cercetarii sale este tocmai credinta lui:

 „Un punct de vedere biblic asupra creatiei incepe cu Dumnezeu. El este Acela care a adus toate lucrurile in fiinta. Acest lucru confera tuturor lucrurilor existente o semnificatie mai adanca decat ar fi avut daca ar fi aparut din pura intamplare. Credinta in Dumnezeul vesnic confera cercetarilor mele o valoare care trece dincolo de o simpla intelegere a proceselor mecanice care au loc in celule si in tesuturi.”

In particular, credinta creationista ii ofera doctorului Thaete o baza pentru a atribui a valoare intrinseca vietii umane, incepand cu conceperea, din moment ce oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu. „Aceasta credinta ne aduce speranta intr-o lume suprasaturata de pacat a carui scop iti scapa printre degete daca nu este ancorat in Ceva mai mare decat noi insine (acest fiind si mesajul global al cartii Eclesiastul). Din contra, evolutionistii consecventi pretuiesc viata doar atata timp cat serveste unui scop. Multe dintre concluziile cercetarilor mele si ale altora pot fi similare, dar diferenta principala sta in perceperea existentei unui scop final sau absenta lui.”

Reducerea efectelor Blestemului

Dr. Thaete vede acest tip de cercetare ca reprezentand o mica parte din incercarea de a combate efectele provocate de Cadere. „Slabiciunea, boala si moartea sunt rezultatele caderii in pacat a stramosului nostru comun, Adam. Cu toate acestea, in calitate de crestini noi ne putem opune unor rezultate ale prezentei pacatului. Desi traim intr-o lume imperfecta pe care nu o putem face perfecta, noi putem aduce o prezenta eliberatoare in sfera noastra de influenta, inlaturand in felul acesta unele din efectele pacatului.”

„Munca mea imi permite sa arunc o privire asupra felului in care Dumnezeu ne-a creat si pot sa vad cum eforturile mele slabe pot contribui la realizarea unei imagini mai mari a unei creatii eliberate, folosind inteligenta pe care Dumnezeu mi-a dat-o pentru a combate unele dintre efectele pacatului. Mai precis, in cercetarile mele, in cazul in care un bebelus prezinta riscul de a se naste cu deficiente pe termen lung, unii oameni presupun ca este mai bine sa se puna capat vietii copilului printr-un avort. Daca prin munca mea pot sa dezvolt cu succes modalitati de a aduce acel copil la o maturitate sanatoasa si la o nastere normala, atunci unele efecte ale pacatului (handicapuri sau moarte prematura) pot fi evitate.”

Tradus cu acordul autorului. Originalul aici.

Mercur – mica planeta care pune probleme mari evolutiei

A doua cea mai mica si cea mai rapida planeta a sistemului nostru solar in provoaca surprize

de Spike Psarris

Mercur – una din cele noua planete ale sistemului nostru solar, cea mai apropiata de soare. Este una din cele mai mici planete, numai Pluto (ce mai indepartata) fiind mai mica. Chiar si Ganimede (una din lunile lui Jupiter) si Titan ( o luna a lui Saturn ) sunt mai mari. Totusi, micuta planeta are destul de multe de spus despre originea sistemului nostru solar.

Mercur este o planeta a extremelor. Latura planetei care este orientata spre soare, ajunge la temperaturi apropiate de 430°C ( mai mult decat necesar pentru a topi plumbul ), in timp ce pe partea intunecata temperatura scade pana la -170°C. Mercure se roteste in jurul soarelui la fiecare 88 de zile, si are o carateristica neobisnuita, se roteste in jurul axei sale de 3 ori pentru fiecare doua orbite complete.

Mare parte de informatiile de care beneficiem despre Mercur provin din zborul sondei Mariner 10 din anii 1974-’75. Lipsita de varietatea si culorile altor planete, suprafata pietroasa si plina de cratere se aseamana cu cea a Lunii. [vezi poza de mai jos]. Dar cu adevarat interesante la Mercur sunt lucrurile care nu se vad.

Oamenii de stiinta au descoperit ca Mercur are cea mai mare densitate dintre toate planetele cunoscute (in afara de Pamant). Mercur este atat de densa incat se crede ca are un miez de fier care ocupa 75% din diametru. (1)  Aceasta densitate extraordinara a generat foarte multa confuzie in astronomia evolutionista. Evolutionistii sunt de acord cu modele ale formarii planetare.... dar modelele lor spun ca Mercur nu ar trebui sa aiba nici pe departe aceasta densitate.

Coliziunea cu evolutia

Dupa decenii de lupta, majoritatea astrofizicienilor de azi au cedat si au admis ca densitatea mare a lui Mercur nu poate fi explicata folosind modelele dezvoltarii lente si graduale.

Explicatia preferata este ca acum miliarde de ani, un obiect de mari dimensiuni a lovit Mercurul, indepartand astfel materialul de densitate mai mica si lasand in urma planeta de densitate mare pe care o vedem astazi. (2)

Considerati implicatiile acestei teorii. Evolutionistii au admis ca existenta planetei pe care o vedem astazi nu poate fi explicata prin procesul evolutionar lent si gradual! Aceasta este o recunoastere uimitoare. In loc, ei propun o coliziune catastrofica in istoria indepartata. Care este dovada acestei coliziuni? Numai ca Mercur ar contrazice evolutia daca nu ar fi asa!

Mariner 10 a fost ultima sonda din generatia ei si prima care a folosit forta gravitationala a unei planete (Venus) pentru a ajunge la alta (Mercur). A fost lansata in 1973 si a ajuns la Mercur pe 29 Martie 1974. In anul care a urmat, a realizat 10.000 de poze ale planetei si a cartografiat 57% din suprafata ei, inainte de a isi epuiza resursele. Acum orbiteaza in jurul Soarelui.

In repetate randuri in astronomie, coliziunile cosmice sunt invocate ca un fel de bagheta magica care salveaza teoriile evolutioniste din fata faptelor. Mercur este prea dens pentru evolutie – asa ca, acum multi ani ceva trebuie sa se fi lovit de planeta si in mod convenient a indepartat partile de densitate mica. Evolutionistii flutura “bagheta magica a coliziunii” atunci cand au chef, si totusi iau un deradere ca “nestiintifica” credinta crestina intr-un potop catastrofic global, in ciudate dovezilor fizice si istorice abundente.

Mercurul magnetic

Provocarile pe care Mercur le lanseaza la adresa naturalismului nu se limiteaza doar la densitate. Evolutionistii au mai primit un ghiont atunci cand a fost descoperit campul magnetic al planetei. Pentru a intelege de ce aceste ridica noi probleme, trebuie sa intelegem ideile evolutioniste despre magnetismul planetar.

Majoritatea planetelor din sistemul solar au campuri magnetice semnificative. De unde provin acestea? Evolutionistii (si creationistii care sustin teoria pamantului vechi)  folosesc o teorie a ‘dinamului’, care necesita ca acele planete care un camp magnetic sa aiba si miezul din metal topit.

Printr-o serie complicata de evenimente, miscarile fluidului din interiorul miezului se presupune ca ar genera campul magnetic. Evolutionistii cred aceasta teorie deoarece este singurul mecanism pe care il au pentru a explica de ce planete vechi de miliarde de ani ar mai putea avea campuri magnetice – toate celelalte mecanisme ar presupune planete tinere.

Din pacate, pentru suporterii teoriei miliardelor de ani, cu cat descoperim mai multe despre planete, cu atat ne dam mai bine seama ca modelul dinamului nu poate functiona pentru ele. (3) Aceasta nu ar trebui sa ne surprinda, totusi, multi adepti admit ca pana si Pamantul pune probleme uriase pentru teoria dinamului, si Pamantul este planeta pentru care acest model a fost inventat! (4)

Inapoi la Mercur. Pentru a fi veche de miliarde de ani si a avea inca un camp magnetic, ar trebui sa existe miscari fluide in miezul planetei. In consecinta, miezul ar trebui sa fie topit. Dar asa cum spune un evolutionist, “Mercur este atat de mica, incat opinia generala este ca planet (si miezul ei) ar fi trebuit sa fie inghetate bocna cu aeoni in urma”. (5) In concluzie, miezul nu poate fi topit, asta insemnand ca teoriile evolutioniste ar trebui sa stabileasca ca Mercur nu poate avea un camp magnetic. Si totusi are!

Unii evolutionisti speculeaza ca poate miezul lui Mercur nu este din fier (care ar fi trebuit sa fie “inghetat bocna cu aeoni in urma”), ci din fier sulfurat (care nu s-ar fi solidificat in tot acest timp). Dar aceasta rezolvare creeaza o problema si mai mare.

Un principiu fundamental al teoriei nebulei solare (care este folosita pentru a explica formarea sistemului solar) este ca nu pot exista elemente volatile, ca sulful, asa de aproape de soare, asa ca nu ar trebui sa existe fier sulfurat in Mercur. Asadar, incercand sa salveze un Mercur vechi de miliarde de ani, evolutionistii submineaza chiar teoria fundamentala despre formarea intregului sistem solar. (6)

Creationistii nu au nici o problema in a explica campul magnetic al lui Mercur, nici pe cel al oricarei alte planete. Sunt mai multe moduri prin care o planeta tanara (6000 de ani) ar putea avea camp magnetic. (7) Dar, din moment ce evolutionistii resping o creatie tanara, ei nu pot explica magnetismul planetar. Asa cum afirma un evolutionist, “Magnetismul este un mister la fel de mare acum, ca atunci cand William Gilbert (1544-1603) a scris cartea “In privinta magnetismului, corpurilor magnetice si marele magnet, Pamantul” in 1600”! (8)

Cand un crestin examineaza sistemul solar, este usor sa te intrebi daca Dumnezeul Creator nu cumva a proiectat planetele pentru a da peste cap explicatiile non-creationiste. In mod repetat, noile descoperiri contrazic ideile naturaliste. In mod ironic, in cazul lui Mercur, pana si evolutionistii admit, dupa o vreme. Ei admit ca orice incercare de a include Mercur in modelele lor evolutionare le va duce la esec – ei spun ca Mercur este o ‘capcana’ (9) care i-a ‘sedus’ (9) pe evolutionisti si care are ‘o atractie fatala pentru cei care incearca sa gaseasca un model al sistemului solar.’ (9)

Asadar, vedem cum aceasta planeta mica, insignifianta chiar, creeaza probleme enorme pentru cei care doresc sa nege existenta unui Creator. Cu adevarat, ‘Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.’ (1 Corinteni 1:27)

Puzzle planetar:

Daca ai sta pe Mercur, ai vedea Soarele rasarind, apoi apunand imediat, rasarind din nou si mergand spre vest. Similar, la apus, rasare pt o scurta perioada, inainte sa apuna din nou. Aceasta datorita modului in care se combina rotatia planetei cu orbita eliptica.

Referinte si note

1. Indiferent daca detaliile acestui model sunt corecte sau nu, densitatea foarte mare a lui Mercur este un fapt dovedit, prin masuratori si observatii. De exemplu, s-a studiat forta gravitationala asupra sondei Mariner 10.
2. ‘Forta motoare  din spatele incercarilor anterioare de a explica situatia lui Mercur a fost incadrarea densitatii mari a planetei intr-un model preferat.... A devenit evident ca nici unul din aceste sisteme nu functioneaza, si ca densitatea mare este, in mod convenient, explicata prin ipoteza unui impact major, ceea ce face Mercur unica.’ Taylor, S.R, Solar System Evolution: A New Perspective, Cambridge University Press, New York, p. 194, 1992.
3. Vezi Creation 24(3):38–40, 2002 pentru o discutie despre Uranus, Creation 25(1):22–24, 2002 pentru o discutie fata de Neptun.
4. Pentru mai multa documentatie, vezi Sarfati, J., The earth’s magnetic field, Creation 20(2):15–17, 1998. Pentru o explicatie in detaliu, incluzand documentatie de la diverse jurnale seculare, vezi Humphreys, R., The Earth’s magnetic field is still losing energy, , 30 July 2002.
5. Taylor, S.R., Destiny or Chance: our solar system and its place in the cosmos, Cambridge University Press, Cambridge, p. 163, 1998.
6. Unii evolutionisti admit asta ‘Un miez pur de fier ar fi inghetat de mult, asadar cea mai plauzibila varianta este un miez din FeS... Prezenta sulfului, element volatil, ca ingredient al celei mai apropiate planete de soare, are implicatii importante asupra modelului agregarii planetare. Daca Mercur contine o cantitate substantiala de sulf (2-3%), atunci asta contrazice ratiunea compozitiei unei zone nebulare heliocentrice. Modele care sustin o agregare a lui Mercur din componente incinse nu mai sunt viabile. Daca planeta cea mai apropiata de soare are o componenta substantiala volatila (desi FeS este cea mai probabila sursa de sulf), atunci condensarea modelelor de acumulare planetara bazate pe distanta heliocentrica nu mai are baza. Ref. 2, p. 191.
7. Vezi Humphreys, R., The creation of planetary magnetic fields, , pentru o posibilitate.
8. Ref. 5, pp. 163–164.
9. Ref. 5, p. 166.