Traind 900 de ani

de Carl Wieland

Putini oameni ajung la varsta de 120 de ani. Astazi intelegem mai multe despre fenomenul imbatranirii… dar cu toate cercetarile noi, putem trai mai mult? Informatii noi, fascinante despre cum si de ce imbatranim arunca o lumina noua asupra duratelor lungi de viata dinainte de Potop.

In cartea Genezei, cronologia biblica inregistreaza durate de viata care sunt extrem de diferite de ceea ce noi experimentam azi. Adam a trait 930 ani; Noe chiar mai mult, 950 ani (vezi graficul de mai jos). Aceste durate de viata lungi nu sunt distribuite orbeste; ele sunt sistematic mai mari inainte de potopul din vremea lui Noe si descresc brusc dupa aceea. 

Aceste varste inaintate nu sunt prezentate in Biblie ca si cand ar fi fost ceva extraordinar, sa nu mai vorbim – miraculoase, pentru acea vreme.

Lungimea vietilor inregistrate in Biblie, incepand cu patriarhii dinainte de Potop (trasate la data nasterii). Observati scaderea pronuntata in lungimea viatii dupa Potop. Aceasta este o dovada ca ceva dramatic s-a intamplat in istoria lumii. Click aici pentru imaginea marita.

Multi oameni sunt gata sa ia in deradere aceste varste, pretinzand ca sunt “imposibile din punct de vedere biologic”. Astazi, chiar daca reusesc sa evite toate bolile fatale, oamenii mor in general de batranete fara sa treaca cu mult peste 100 de ani. Chiar si cazurile exceptionale nu reusesc sa treaca cu mult peste 120 de ani. 

Cu toate acestea, o privire asupra dovezilor referitoare la imbatranire sugereaza ca in aparenta limita superioara a duratei medii de viata din zilele noastre nu este ceva “inevitabil din punct de vedere biologic” nici pentru oameni si nici pentru alte creaturi multicelulare.

Bolile, dieta, “uzura” si alti factori de mediu joaca fara indoiala un rol in determinarea lungimii vietii. Cu toate acestea, se pare ca la baza tuturor acestor lucruri stau factori care sunt cumva inscrisi in codul nostru genetic, care determina “limita noastra superioara” de viata. Acest lucru nu este foarte surprinzator; majoritatea dintre noi cunoastem familii in care aproape toti membrii traiesc pana la adanci batraneti – dar si opusul, bineinteles.

Desi se pare ca o “limita superioara” medie este “programata” in fiecare specie, experimente de imperechere selectiva au aratat ca aceasta limita poate fi schimbata, si chiar dramatic. Experimentele pe musculite de otet si viermi au aratat ca o durata mai lunga de viata poate fi introdusa si scoasa din populatii, prin imperecheri selective. Asadar poti avea doua populatii din aceeasi musculita, cu un grup care traieste, in medie, cu mult mai mult decat celalalt. Chiar a fost identificata la o specie de viermi o “schimbare” genetica implicata in longevitate.

De ce imbatranim?

De ce organismele multicelulare (cum sunt oamenii) imbatranesc si mor in cele din urma? Nu este de ajuns sa spunem doar ca exista legi fizice care stabilesc ca toate structurile fixe se degradeaza in cele din urma.   Acest lucru este adevarat, dar mecanismul biologic are “inteligenta” incorporata (programata in ADN) care ii confera abilitatea sa se repare pe sine. 

De aceea organismele unicelulare, cum ar fi bacteria, nu mor de batranete – ele doar se divid in doua copii noi, fiecare dintre aceste copii se divide in alte doua copii si asa mai departe. [Nota adaugata in Mai 2009: De fapt, exista dovezi consistente conform carora chiar si organismele unicelulare pot suferi de senectute, adica imbatranirea si moarte.] Fiinte ca si noi au organe (de exemplu: ficat, rinichi si asa mai departe) care sunt alcatuite dintr-o multime de celule individuale. Dar de ce nu se divid continuu aceste celule, ca sa repare si sa reinnoiasca organele pentru totdeauna? Daca s-ar intampla acest lucru, adica celulele uzate sa fie inlocuite de unele noi fabricate, nici una din “partile” organismului tau nu s-ar uza. Ceea ce, bineinteles, inseamna ca tu nu ai imbatrani niciodata. S-ar putea sa fi omorat de un copac in cadere sau sa mori de vreo infectie, dar niciodata nu ai muri de batranete.

Bineinteles lucrurile nu stau asa. Organele noastre se uzeaza. Celule lor se pot multiplica pentru o vreme, dar nu pentru totdeauna. Dupa un anumit numar de ori, ele pur si simplu nu se mai divid. Este stiut ca celulele umane obisnuite se divid de aproximativ 80–90  de ori, apoi nu se mai divid.

Se pare ca exista, la capatul fiecaruia din cromozomii nostri, o structura numita telomer. Ganditi-va la el ca si la un dispozitiv de masurat, cu un numar de margele la capat. De fiecare data cand celula se divide una din margele este indepartata, scurtand telomerul (vezi sectiunea de mai jos).[1] Odata ce toate aceste margele au disparut, diviziunea celulara nu mai poate avea loc. De atunci incolo, fiecare celula care se “consuma” nu este inlocuita de una noua. Asadar, chiar daca eviti orice fel de accident fatal sau boala, in cele din urma vei ceda in urma incetarii functionarii a unuia sau mai multor organe.

Mecanismul prin care se divid celulele este controlat de instructiunile inscrise in ADN, in codul genetic. Astfel, e ca si cum unele limite genetice pre-programate, desi nu toate sunt legate de imbatranire, pot foarte bine sa fie o mare parte din poveste. Pe scurt, nu sunt cunoscute motive biologice care sa ne faca sa presupunem ca daca limitele genetice au fost stabilite la un alt punct, o durata a vietii de 900 de ani sau mai mult nu ar fi posibila. 

Si sunt motive sa credem ca intr-adevar pot fi diferente mari in aceasta “limita superioara” genetica. Am vazut deja ca doar o simpla rearanjare a frecventelor genelor prin imperechere selectiva la musculita de otet poate creste drastic durata lor de viata.

Intrebarea devine atunci nu “Cum au putut trai atat de mult?” ci mai degraba “De ce noi nu mai traim atat astazi?”

Noul mediu inconjurator in care se gasea Noe

In afara de mortea prin accident sau boala, se pare ca diverse fiinte vii sunt programate genetic sa traiasca pentru diferite perioade medii de timp. Dovezile spun ca asemenea programe nu sunt absolut fixe – imperecherea selectiva la unele organisme a crescut drastic durata medie de viata.  

Privind la scaderea duratei de viata dupa Potop este normal sa ne gandim ca acest lucru trebuie sa aibe vreo legatura cu faptul ca lumea s-a schimbat drastic. Dovezi din fosile sugereaza ca nivelul dioxidului de carbon (probabil si al oxigenului) era mai mare in lumea dinainte de Potop. Au fost multi care au insinuat ca un strat atmosferic alcatuit din vapori de apa au aparat lumea dinainte de Potop de radiatii cosmice. Cu toate acestea, chiar daca lucrurile stau asa sau nu, exista putine dovezi cum ca imbatranirea este influentata in mod substantial de vreunul din acesti factori.

Ideea conform careia mediul inconjurator a devenit mult mai “toxic” dupa Potop astfel incat a scurtat durata de viata cu aproape opt secole, a noua parte din durata anterioara, se impotmoleste intr-un punct important. Noe avea deja peste 600 de ani cand a iesit din Arca. Dar acest mediu, chipurile, mult mai ostil nu a cauzat ofilirea lui rapida si moarte lui dupa doar cativa zeci de ani. In schimb, el a mai trait alti 350 de ani, depasind chiar si durata de viata a inaintasului sau Adam.

Nu stim daca factorii de mediu au cauzat doar probleme in faza de dezvoltare a vietii omului. Totusi, o explicatie simpla a faptului ca Noe a trait atat de mult este caracterul genetic  a lui Noe care i-a oferit posibilitatea sa traiasca atat de mult.  Si ca probabil majoritatea, daca nu toti, oamenii dinainte de Potop au fost programati pentru o durata de viata mult mai lunga decat sunt noi programati azi.

Deci, ce s-a intamplat? Amintiti-va ca intreaga populatie s-a redus la o mana de oameni. Sunt bine cunoscute metodele prin care unele forme de gene (cunoscute sub denumirea de gene alele), care pot include orice codare pentru o durata de viata mai lunga, pot fi eliminate dintr-o populatie care a trecut printr-o astfel de “stramtorare” – ajungandu-se la opt oameni (vezi sectiunea de mai jos)

Alti factori

Daca astfel de pierderi genetice au reprezentat motivul declinului duratei de viata, s-ar putea ca acesta sa nu fie singurul motiv. Mutatiile daunatoare acumulate la o scara mare s-ar putea sa fi avut si ele un rol. Unele dintre aceste mutatii se poate sa fi cauzat o pierdere a lungimii telomerului, de exemplu. Dupa Potop, varietatea de plante care constituiau hrana a fost drastic redusa, probabil unul din motivele pentru care Dumnezeu a permis omului sa manance carne de atunci incolo. Cu toate acestea, nici cel mai avid sustinator al hranirii sanatoase nu ar sugera ca, prin simpla schimbare a dietei, am putea trai 950 de ani in ziua de azi. 

Probabil ca unii dintre acesti alti factori sunt motivul pentru declinul continuu, care dureaza de secole. Isaac a trait 180 de ani, Moise 120, Regele David doar 71 de ani. Interesant este ca astazi vedem o crestere a duratei de viata datorita factorilor de mediu. Totusi, cred ca sansele sunt ca pentru a trai cam cat a trait stramosul nostru Noe avem nevoie de unii din factorii lui genetici.

Bineinteles, motivul principal pentru imbatranire si moarte este Blestemul rostit asupra intregii creatii despre care se vorbeste in Geneza capitolul 3. Lui Adam i s-a spus ca daca nu-L asculta pe Dumnezeu, “murind, vei muri” [lit. Ebraica]. Adam a murit imediat spiritual si a inceput sa moara fizic in aceeasi zi, asa cum si noi toti murim azi.  

Cercetari genetice moderne au aratat ca noi mostenim caracterul inevitabil al imbatranirii si a mortii. Cand ne uitam in oglinda la ridurile care ne invadeaza ar trebui sa ne amintim de uraciunea pacatului in ochii Dumnezeului Sfant. Si ar trebui sa fim foarte multumitori ca Dumnezeu a pregatit o cale de scapare din judecata Sa dreapta asupra pacatului, prin Fiul Sau, Domnul Isus Christos.

Traind dincolo de mijloacele de care dispuneti Cu aproximativ 30 de ani in urma un avocat din Franta aflat la varsta mijlocie a facut o afacere cu o doamna trecuta de 90 de ani, dupa cum urmeaza: el a devenit proprietarul apartamentului ei in schimbul unei alocatii lunare destul de frumusele. De asemenea ea putea locui in apartament fara sa plateasca chirie toata viata. Parea o situatie de tipul castig–castig; din cauza varstei ei avansate, el avea sa sfarseasca cu siguranta cu o achizitie ieftina, iar ea avea sa traiasca ultimii ei ani bucurandu-se de un venit ridicat. Spre marea nenorocire a avocatului, clienta sa, Jeanne Calment, avea sa devina cea mai longeviva persoana din istoria moderna. Ea a murit in 1997 (cu toate facultatile intacte) la varsta de 122 de ani si 164 zile. Avocatul ei a murit de batranete cu mult inainte ca ea sa moara. El (si averea sa) au sfarsit prin a-i plati doamnei pretul apartamentului de mai multe ori. Doi cercetatori francezi au urmarit recent genealogia lui Clement de-a lungul a cinci generatii in urma, pe linie materna si paterna. Fiecare din stramosii ei au trait in mod remarcabil cu 10,5 ani mai mult, in medie, decat varsta medie a mortii oamenilor din aceeasi regiune. Ei au concluzionat ca felul in care ea a trait sau ce a mancat nu au reprezentat factorii principali in varsta sa inaintata, ci mai degraba o constelatie rara de gene ale longevitatii s-a unit intr-o persoana. Evident si ea a evitat orice nenorocire care ar fi putut cauza o moarte mai timpurie.  Acest lucru se potriveste cu teza noastra conform careia exista factori de longevitate genetici. Prezenta lor intr-o rata mare la stramosii nostri dinainte de Potop poate explica usor durata de viata lunga, in timp ce pierderea lor poate explica scaderea ulterioara a duratei vietii. Combinatii genetice posibile mostenite de urmasi Pierderile genetice dupa Potop – o cauza pentru scaderea duratei vietii? Exista un fenomen simplu si bine cunoscut numit “deriva genetica”, prin care forme variate (alele) de gene (extinderi ale codarii ADN-ului pentru diverse caracteristici) se pot pierde la populatiile mici. Genele vin in perechi pe care le mostenesti una de la mama si una de la tata. In exemplul aratat mai sus sub forma de diagrama, forma “G” a genelor este prezenta la tata dar nu si la mama. Fiecare din copiii lor are doar sanse de 50% sa mosteneasca versiunea “G” a acelei gene speciale, asa cum e aratat. De aceea posibilitatea ca niciunul dintre urmasi sa nu mosteneasca aceasta gena nu este de fel una imposibila. (Daca parintii au doar trei copii, sansa este de 1 la 8). Intr-o situatie in care intreaga rasa umana a fost redusa la Noe, cei trei fii ai lui si sotiile lor, este pe de-a-ntregul posibil ca unele forme ale genelor prezente la Noe sa nu se fi transmis mai departe. Din moment ce se pare ca imbatranirea este in mare parte controlata genetic, pierderea unor gene ale longevitatii poate fi explicatia pentru scaderea lungimii vietii dupa Potop. Probabil o urmatoare stramtorare a populatiei (La Turnul Babel) a contribuit in continuare la aceasta eliminare genetica. [2]  “Invelisul” de la capatul fiecarui cromozom (numit telomer) este, la fel ca si invelisul de plastic din varful siretului, necesar pentru a preveni destramarea capetelor. Telomerul se scurteaza cu fiecare diviziune celulara – iar odata limita atinsa, celulele nu se mai pot divide. Acesta este probabil doar un mod in care durata de viata limitata este “programata” in interiorul nostru. Nu exista nici un motiv biologic care sa explice de ce oamenii nu pot trai mai mult decat in prezent, daca au avut structura genetica potrivita. Se stie de mult ca exista celule umane care pot diviza mereu si mereu celule cancerigene. Acestea se pare ca nu sunt prevazute cu “intrerupatorul” care spune celulelor sa opreasca divizarea, asa ca ele continua sa faca copii ale lor insele. De aceea laboratoarele medicale, care au nevoie sa foloseasca constant celula umana, pot fi aprovizionate continuu cu celule care sunt toate “urmasii” unui cancer de la o persoana nefericita. (Numite celulele HeLa, dupa Henrietta Lacks, doamna a carui cancer a fost folosit). Celulele HeLa sunt practic “nemuritoare” (ele ar muri doar daca toate celulele HeLa existente s-ar distruge in mod fizic). Recent, rezultate de laborator bazate pe o enzima [3] care este implicata in replicarea telomerului, au produs multa emotie. Linii de celule modificate s-au divizat de mai multe ori decat limita lor. Unii speculeaza ca asemenea manipulari pot face ca oamenii sa traiasca pana la varste mult mai mari, presupunand ca intre timp nu vor muri din cauza unor boli sau accidente. Imbatranirea este cu siguranta mult mai complexa decat ne dau de gandit aceste discutii simplificate, bazate pe constatari preliminare. Cu toate acestea, dovezile de pana acum sugereaza puternic ca genetica joaca un rol major in imbatranire.

Bibliografie/ lectura suplimentara

• New Scientist: 22 Noiembrie, 1997, p. 7; 3 Ianuarie, 1998, p. 6; 7 Februarie, 1998, p. 14; 28 Februarie, 1998, p. 23.
• ‘Poate stiinta invinge ceasul biologic?’ Sunday Times (London) 18 Januarie, 1998, p. 15.
• ‘Durata de viata extraordinara a furnicilor: o testare a teoriei evolutioniste despre imbatranire’, Nature 389:958–960, 1997.
• ‘De ce imbatranim?’ U.S. News & World Report, 18-25 August, 1997, pp. 55–57.
• ‘Genetica imbatranirii’ Science 278(5337):407–411, 1997.

Referinte si note

1. Simplificat pentru concizie – exista o fluctuatie in lungime, cu o scurtare neta. In celulele creierului, telomerul nu se scurteaza.
2. Aceasta presupune ca existau probabil variatii considerabile in durata vietii in lumea dinainte de Potop, cu doar cateva programate sa traiasca, sa zicem, maxim intre 400 si 500 de ani. Probabil de aceea fiii lui Noe nu au ajuns la mareata lui varsta.
3. Aceasta enzima, numita telomeraza, a fost descoperita in 1980 de catre castigatoarea din 1998 a Premiului Australia, Prof. Elizabeth Blackburn. Fara telomeraza, celulele nu pot copia “capetele” cromozomilor.

Arca lui Noe nu era rotunda

 Arca lui Noe nu era rotunda, dupa cum afirma “expertii” de la British Museum

Dupa cum specifica Biblia, Arca lui Noe avea 300 de coti lungime, 50 de coti latime si 30 de coti inaltime, un vas imens, stabil, in perfecta stare pentru a naviga.

O poveste babiloniana recent descoperita despre “Arca lui Noe” a tintuit de curand media din intreaga lume. [1] Are toate elementele unei “copii bune”. Un colectionar amator de relicve, ani de neglijare si, in sfarsit, traducerea impresionanta a unei tablite cuneiforme “dovedesc” (din nou) ca potopul mentionat in Geneza este doar o copie plagiata unei povesti, de origine babiloniana, despre un potop.

Declaratia de impact consta intr-o noua forma a geometriei Arcai. De fapt, aceasta versiune a Arcai a fost 

lipsita de unghiuri datorita formei ei rotunde. Era construita din trestie, captusita cu bitum si avea o usa care a sigilat inauntru oamenii si animalele. Cu alte cuvinte aceasta poveste contine cateva asemanari cu povestirea biblica despre potop.

Translatorul expert a fost Irving Finkel, un expert in scrierea cuneiforma de la British Museum. Iesind probabil din sfera lui de expertiza, el si-a exprimat de asemenea credinta ca relatarea despre potopul din Geneza a fost alcatuita din povesti babiloniene de catre exilatii evrei aflati in Babilon. Aceasta este un pic de fictiune dar, hei! nu conteaza atata timp cat este tagaduit caracterul istoric al relatarii din Geneza. Evident ca o asemenea dezicere nu este o optiune pentru crestini asa ca haideti sa punem cateva intrebari asupra problemei Babilon / Geneza.

Prima intrebare: care din relatari pune cel mai bine in evidenta un eveniment istoric?

Chiar si multi savanti liberali accepta ca relatarea din Geneza urmeaza formatul unei naratiuni istorice realiste. In contrast cu aceasta, povestile babiloniene despre potop sunt pline de elemente fantastice si irealiste. De exemplu, in timp ce relatarea din Geneza descrie un vas de marimi si materiale din care e construit potrivite pentru misiunea sa (si o forma extrem de stabila), povestile babiloniene vorbesc despre o Arca cubica (Ghilgames) care se rostogolea continuu – iar recent vorbesc despre aceasta fantezista “arca circulara din trestie”. Ele sunt cel mai bine explicate ca si exemple timpurii ale unui stil interesant – acela al fenomenului povestilor despre potop, extins la nivel mondial, pastrat in traditiile sutelor de gupuri tribale din toata lumea. [2] Desi aceste relatari au in ele unele aspecte irealiste, cum ar fi forma arcai descrisa mai sus, ele contin de asemenea destul de multe elemente obisnuite pentru a sfida explicatia in absenta unui eveniment istoric de baza. Si tocmai acest eveniment este inregistrat cu acuratete in cartea inspirata Geneza.

A doua intrebare: Societatea fara Dumnezeu in care traim are vreun motiv sa tagaduiasca potopul din Geneza?

Acesta este un lucru evident. Sumbra relatare din cartea Geneza despre o judecata de temut la nivel mondial facuta de Dumnezeu Creatorul este un pic prea aproape de os. Asemenea “povesti” trebuie prelucrate, prin tratarea Arcai lui Noe ca un posibil “Esop” – de tip fabula, sau chiar mai mult – o poveste de adormit copiii.  

Cu toate acestea, avand la baza aceste "mecanisme de copying" societatea arata o hotarare de oţel de a evita cu orice pret orice motive serioase care vin sa sprijine ideea ca potopul a avut loc cu adevărat.

Opriti lumea, vreau sa cobor!

Biblia spune ca “toata lumea zace in cel rau”. [3] Cu alte cuvinte, Satan manipuleaza societatea pentru a incerca sa impiedice “o intalnire de aproape” cu Dumnezeul nostru Creator. Totusi paradoxal indivizii pastreaza o “constientizare a lui Dumnezeu”. [4] De exemplu, acest articol despre “Arca circulara” il citeaza pe Douglas Simmons, fiul unui colectionar de relicve:

 “Este cel mai extraordinar lucru”, spune Simmons despre tablita. “O tii in mana, si instantaneu ai sentimentul ca esti direct conectat cu un trecut foarte indepartat – iar acest lucru face sa iti treaca un fior pe sira spinarii.”

Chiar aici avem un exemplu de “constientizare a lui Dumnezeu” directionata din pacate catre un mit babilonian. Cred ca parte din responsabilitatea noastra ca si crestini este sa-i prevenim pe oameni sa nu aplice aceasta “constientizare a lui Dumnezeu” la mituri, ci la Cuvantul lui Dumnezeu – in special la pasaje pertinente cum ar fi 2 Petru 3:5-7:

 “Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. ”

Top of Form

Bottom of Form

Referinte

2. Potop!
3. 1 Ioan 5:19
4. Romani 1:20

 Tradus cu acordul autorului. Originalul aici .

Dintii patriarhilor

Nu se intampla foarte des ca cineva sa scrie la CMI cu o intrebare privind problema originii care sa nu fi fost abordata intr-unul din miile de articole publicate deja. Corespondentul nostru din USA, Ann T., ne-a prezentat recent tocmai o astfel de intrebare:

"Ca si adepta a teoriei pamantului tanar, m-am intrebat cum au rezistat si au ramas functionali dintii patriarhilor care au trait atat de multi ani. Banuiesc ca nu erau carii pe atunci, dar cum s-au putut inlocui smaltul si dentina dupa atatia ani de folosire?"

Dr Carl Wieland de la CMI raspunde:

Draga Ann,

Ridici o intrebare interesanta, una care nu cred sa mai fi fost pusa inainte, si una care merita sa fie explorata un pic.

Inainte sa ajungem la subiectul principal, as vrea sa ma adresez comentariului tau despre faptul ca “nu existau carii”. Pentru ca patriarhii au trait dupa Cadere, s-ar prea putea ca si ei sa fi avut carii dentare – de ce nu? 

Dar din moment ce acestea depind si de lucruri cum ar fi dieta sau igiena dentara si nu depind direct de varsta (am cunoscut persoane tinere cu toti dintii cariati si persoane de 90 de ani cu dinti aproape perfect sanatosi) nu este un lucru pe care putem sa-l luam usor in considerare, asa cum sugerezi tu.

Asa ca primul lucru pe care l-as spune este: cum putem sa stim ca ei si-au pastrat dintii de-a lungul intregii lor vieti? Raspunsul este destul de simplu: nu stim. Totusi, chiar si in culturile putin dezvoltate din ziua de azi, se poate observa ca oamenii care au grija de dintii lor destul de bine si-i pastreaza in stare destul de buna pentru mare parte din viata. S-ar putea considera neobisnuit ca design-ul organismului in lumea dinainte de potop (vezi articolul Traind 900 de ani) sa fie potrivit pentru o viata de 600-900 ani, iar in ceea ce-i priveste pe oameni acestia sa aiba dintii doar pentru a 10-a parte din durata vietii lor. Asa ca aceasta premiza este o motivatie buna pentru aceasta explorare – nu ca ceva din relatarea biblica despre longevitatea dinainte de potop este amenintata daca nu venim cu un raspuns bun, dar este interesant sa aflam daca si-ar fi putut pastra dintii timp de cateva sute de ani. Putem presupune corect, pentru a simplifica, ca o igiena dentara buna si o dieta potrivita cer mult mestecat (opus dietei noastre moderne), dar nu o existenta atat de grea incat mancarea lor sa fie amestecata cu praf/nisip, etc. care maresc foarte mult tocirea. (Desigur, acest lucru putea deveni normal in perioada grea de dupa potop).

Dupa cate stiu, dentina secundara poate continua sa creasca de-a lungul vietii asa ca acest lucru pare fi raspunsul la intrebare. Pe de alta parte, se crede ca celulele care produc smaltul se opresc din momentul in care dintele este complet format. Rata medie de tocire (disparitia grosimii) a smaltului in ziua de azi este de aproximativ 8 miimi dintr-un milimetru pe an. Stiind grosimea smaltului la om azi (maxim 2.5mm, dar nu este la fel de gros pe toata suprafata dintelui) aceasta inseamna ca in aproximativ 200-300 de ani la o astfel de rata, ei nu ar mai fi avut smalt.

Totusi, aparent este o conceptie gresita ca smaltul se toceste in cea mai mare parte de la mestecat – de fapt, in timpul mestecarii, suprafetele dintilor nu se ating foarte mult. Smaltul fiind foarte tare, “tocirea” lui directa prezinta o mai mica problema decat fisurarea/ microfisurarea, si de aceea fragilitatea sa trebuie sa fie compensata de dentina care actioneaza ca un amortizor. 

In ziua de azi tocirea smaltului se datoreaza in mare parte altori factori decat mestecarii normale; acestia includ bruxismul (scrasnitul dintilor la oamenii care sunt stresati), bacteriile care cauzeaza carierea smaltului si acizii din mancare, ultimii doi evident asociati cu dieta. Chiar si perierea in sine, in ciuda beneficiilor, poate contribui la tocirea smaltului. Toti acesti factori care au fost enumerati sunt legati de modul nostru modern de viata, care poate explica existenta unor culturi indigene cu o sanatate a danturii surprinzator de buna la batranete.

Presupunem atunci ca lumea dinainte de potop avea cu mult mai putini din acesti “contribuabili ai stilului de viata” la tocirea smaltului, acest lucru putand sa acopere de 2-3 diferenta de rata de tocire necesara pentru a aduce durata de viata a smaltului pana la durata de viata a patriarhilor. 

Un alt lucru care merita mentionat este faptul ca multe dintre fosilele tipurilor umane disparute, cum ar fi Neandertal (categoric descendenti din Adam), scot la iveala dintii care sunt cunoscuti ca si molari taurodonti. 

Aceasta inseamna dinti “ca de taur”, iar acesti dinti sunt mai mari, cu o cavitate pulpara mai mare decat cea normala. Contrar lucrurilor pe care unii le citesc cateodata, acestia nu se intalnesc doar la fosilele umane, dar sunt o variabila genetica intalnita la un procent din oamenii de azi. (Cateodata, dar nu intotdeauna, in asociere cu dezechilibre genetice. Se pare ca sunt variabile genetice care erau mai des intalnite la inaintasii nostri.) S-a crezut mult timp ca asemenea dinti au facut dentitia sa reziste mai bine la dieta mult mai abraziva a “omului pesterii”. Nu este clar de se s-a crezut lucrul acesta, pentru ca smaltul si dentina sunt cam de aceeasi grosime la dintii taurodonti ca si la omologii lor. Dar s-a speculat ca asa-numita forma tertiara (“reparata”) a dentinei este mult mai usor de produs la acesti dinti. Acestia sunt fabricati ca raspuns la factori externi cum ar fi cariile dentare. 

Acesta este in mod evident un subiect complex, si nefiind dentist sunt deja in afara zonei mele de expertiza, si invit participarea altor cititori. Oricum, toate acestea cresc posibilitatea ca daca pierderea de factori genetici (discutati in articolul Traind 900 de ani) se poate lega de o pierdere (a frecventei aparitiei, cel putin) a genelor pentru dinti taurodonti care ar fi fost capabili sa reziste fortelor de eroziune a smaltului pentru mai mult timp. Poate ca cercetari asupra taurodontilor de azi ar putea face lumina in aceasta chestiune, desi nu cred ca acest subiect este printre primele chestiuni pe listele cu proiecte de cercetare ale creationistilor. [Nota autorului inserata ulterior corespondentei: un creationist ortodont tocmai a declarat intr-un email [1] ca in experienta lui de pana acum a intalnit putini copii cu “molari de tip Neandertal taurodonti” si ca acestia, interesant, “au in familiile lor o istorie de longevitate”. Asadar trasaturi genetice vs. o viata mai lunga se pot intr-adevar asocia cu dinti care dureaza mai mult. – C.W.]  

Stiu ca acest subiect a implicat o multime de elemente speculative, inevitabil, dar cel putin s-a pus in discutie. Cred ca chiar si fragmente ale lucrurilor discutate sunt indeajuns ca sa faca notiunea de dinti sanatosi la varste de sute de ani sa nu para atat de deplasata cum probabil pare la prima vedere.

Multumesc inca o data pentru o intrebare foarte interesanta.

Cu respect, cu sinceritate in Christos,

Carl W.

Director

Creation Ministries International Ltd (Australia)

Comentarii de la cititori: Stuart M. din Noua Zeelanda: Am citit cateva articole pe aceasta tema si toate discutau tocirea dintilor. O alta posibilitate care se pare ca nu a fost luata in calcul este ca poate oamenii aveau mai mult de doua dentitii pe acea vreme. In prezent avem doua dentitii, prima fiind inlocuita de a doua in totalitate cam in jurul varstei de 10 ani. Apoi cu asta ramanem. Cine poate spune totusi ca mai demult oamenii nu aveau 3 sau 4 dentitii de-a lungul unei durate de viata asa de extinsa? Raspuns de la Carl Wieland: Multumesc pentru comentariul tau foarte interesant. Bineinteles, o dentitie multipla ar insemna ca aceasta era parte a fondului comun de gene din vremea lui Adam, si prin urmare si in fondul comun de gene din vremea noastra. Deci, aceasta ar sugera ca aceste gene ar fi inactive sau distruse/ pierdute in zilele noastre. Sunt rare cazurile de oameni care prezinta o a treia dentitie – scrieti doar “a treia dentitie” pe Google, de exemplu. Din moment ce aceasta nu inseamna neaparat ca informatie in stare latenta a fost activata (anumite mutatii, in genele de control, gene homeotice, etc pot da “elemente extra” in anumite parti sau lucruri care cresc in locuri gresite, de exemplu), aceasta ramane o posibilitate intriganta.

Top of Form

Bottom of Form

Referinte

Dr. Jack Cuozzo, in corespondenta personala catre Dr. Don Batten, fara legatura cu acest subiect

Ziua cea lunga a lui Iosua

S-a intamplat cu adevarat – si daca da, cum?

Intrebarea cheie din fiecare discutie despre intelesul unor pasaje dificile din Biblie este: Ce a vrut sa trasmita autorul? Iosua inregistreaza in amanunt ocuparea Canaanului de catre Israel si despre repartizarea pamantului intre semintii, in jurul anului 1400 i.Hr., deci autorul scrie  in mod evident o relatare istorica despre ceea ce s-a intamplat. Evenimentul cu ziua cea lunga a avut loc intr-o batalie intre armatele unite ale celor cinci imparati amoriti si armata Israelului, la inceputurile campaniei de cucerire. [1] Cu ajutorul lui Dumnezeu, israelitii castigau batalia dar aveau nevoie de mai mult timp in acea zi pentru a desavarsi victoria.

In Iosua 10:11-13 citim: “Pe când fugeau ei dinaintea lui Israel, şi se pogorau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei nişte pietre mari până la Azeca, şi au pierit; cei ce au murit de pietrele grindinii au fost mai mulţi decât cei ucişi cu sabia de copiii lui Israel. Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe Amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: "Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!" Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, Până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului?[2] Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă. ”

Se pare ca era mijlocul zilei sau dupa-amiaza (ebraica: soarele era in mijlocul cerului). [3] Autorul ne spune ca soarele nu s-a grabit sa apuna timp de o zi, prin care multi comentatori inteleg o perioada de aproximativ 24 de ore si nu doar perioada cand e ziua.

Multe culturi au legende care par sa aibe la baza acest eveniment. De exemplu, exista o legenda greceasca despre fiul lui Apolo, Faenton, care a intrerupt mersul soarelui pentru o zi. Iar din moment ce Iosua 10 este o relatare istorica, culturile de pe cealalta parte a globului trebuie sa aiba legende despre o noapte foarte lunga. 

De fapt, poporul Maori din Noua Zeelanda are o legenda care vorbeste despre eroul Maui care, a incetinit soarele inainte sa apuna, in timp ce in Analele de la Cuauhtitlan din Mexic (istoria imperiului Culhuacan si Mexican) vorbesc despre o noapte care a durat mult timp. [4]

Trebuie de asemenea mentionat ca Amoritii se inchinau soarelui si lunii. Trebuie sa fi fost o experienta devastatoare pentru Amoriti ca aceste “deitati” sa fie fortate sa asculte de Dumnezeul lui Israel, si acesta s-ar putea sa fi fost si motivul pentru care Dumnezeu a facut acest miracol in mod deosebit cu aceasta ocazie, adica aproape de inceperea ocuparii tarii Canaan de catre Israeliti. [5]

Geocentrismul si limbajul aparentei

Porunca lui Iosua ca soarele sa stea pe loc inca nu isi gaseste explicatie in geocentrism, adica ideea ce soarele se invarte in jurul Pamantului. Biblia foloseste limbajul aparentei si al observatiei. [6]

Oamenii de astazi fac exact acelasi lucru. De exemplu, oamenii de stiinta care pregatesc rapoartele de vreme pentru televiziune anunta ora la care “rasare si apune soarele”. De fapt mentionarea lunii care s-a oprit si ea pe loc se pare ca vine sa confirme si autoritatea divina a relatarii si faptul ca Pamantul era cel care se misca. Din moment ce tot ceea ce avea nevoie Iosua era lumina solara pentru mai mult timp, iar majoritatea anticilor credeau ca soarele s-a miscat, nu Pamantul, un autor uman al unei relatari fictive trebuia doar sa faca referire la faptul ca soarele s-a oprit. (Vezi de asemenea Q&A: Galileo, Geocentrismul si Ziua lunga din vremea lui Iosua).

NASA si ziua lipsa

Se isca un zvon din cand in cand cum ca oamenii de stiinta de la NASA care “folosesc calculatoare” pentru a verifica pozitia planetelor au descoperit ca “lipseste” o zi din istorie. 

Aceasta poveste este un “mit urban”. Asa-zisa cercetare se pare ca nu a fost publicata niciodata – si nu e de mirare, pentru ca pentru a face asemenea calcule e nevoie sa stii pozitia planetelor inainte de ziua lipsa si de asemenea pozitia lor dupa ziua lipsa. Acest lucru este imposibil.

Motive similare se aplica si cartii Ziua cea lunga din zilele lui Iosua, scrisa in 1890 de catre Charles Totten, care incearca sa dovedeasca ca lipseste o zi, fara a reda insa calculele sale. Toate calculele de genul acesta pot arata doar unde ar fi trebuit sa se afle soarele si luna la un moment dat in trecut (bazat pe locul in care se gasesc acum, presupunand ca rata miscarilor nu s-a schimbat), si nu unde se aflau de fapt. (Vezi de asemenea Q&A: Galileo, Geocentrismul si Ziua lunga din vremea lui Iosua).

Ce s-a intamplat de fapt?

Raspunsurile propuse pot fi impartite in trei mari categorii:

1. O forma de refractie (deviere) a luminii de la soare si luna. Conform acestei perspective, Dumnezeu a facut ca in mod miraculos soarele si luna sa lumineze continuu in Canaan “aproape o zi intreaga”. Adeptii acestei perspective arata ca: [7]
1. E vorba de lumina de care avea nevoie Iosua si nu de incetinirea Pamantului.
2. Dumnezeu i-a promis lui Noe: “Cat va fi Pamantul nu va inceta ziua si noaptea” (Geneza 8:22). Aceasta ar putea insemna ca Dumnezeu a promis ca Pamantul nu se va opri din miscarea de rotatie in jurul axei proprii pana la sfarsitul istoriei omenirii. (Totusi, nu ar parea sa excluda incetinirea temporara a rotatiei Pamantului.)
3. Se pare ca ceea ce s-a intamplat in timpul domniei lui Ezechia atunci cand umbra de pe cadranul lui Ahaz s-a dat inapoi cu zece trepte a fost o anumita forma de refractie a luminii (2 Imparati 20:11) – un eveniment care se pare ca a avut loc doar in tinutul Palestinei (2 Cronici 32:31)
   
   
2. O schimbare a directiei axei de rotatie a Pamantului.

Aceasta implica o precesie [8] a axei Pamantului, deplasandu-se incet urmand forma literei “s” sau o forma circulara pe cer. Un asemenea eveniment ar fi facut sa i se para unui observator ca soarele si luna s-au oprit, dar nu implica neaparat o incetinire a rotatiei Pamantului. 

Una din idei a fost aceea ca acest lucru a fost cauzat de faptul ca orbitele Pamantului si ale Planetei Marte erau foarte apropiate la acea data. [1] Una din probleme este ca acesti autori pretind ca Marte avea pe vremea aceea o  alta orbita, diferita de cea din prezent, dar nu este nici o dovada ca acest lucru este adevarat. Altii au sugerat ca acest lucru s-a datorat impactului unor asteroizi cu Pamantul.  

3. O incetinire a rotatiei Pamantului

La Ecuator Pamantul se invarte cu aproximativ 1.600 km/h. Viteza necesara pentru a scapa de gravitatea Pamantului este de aproximativ 40.000km/h. Daca pamantul s-a rotit cu aceasta viteza, toti ar fi zburat in spatiu, indiferent daca Pamantul s-ar fi oprit brusc sau nu!  

Conform acestei perspective, Dumnezeu a facut ca rotatia Pamantului sa incetineasca astfel incat Pamantul a facut o miscare completa de revolutie in aproximativ 48 ore in loc de 24 ore. In acelasi timp Dumnezeu a oprit efectele catastrofale care ar fi avut loc in mod natural, ca de exemplu valuri de flux monstuoase. Unii oameni au obiectat la aceasta perspectiva pe presupunerea eronata ca, daca Pamantul a incetinit, oamenii si obiectele libere ar fi zburat in spatu. De fapt, aparenta forta centrifuga (care ar fi facut sa arunce lucrurile de pe Pamant) este de numai a treia sutime din forta gravitationala. Daca Pamantul s-a oprit din rotatie (brusc sau nu), aceasta “forta” exetrioara ar fi incetat, iar oamenii ar fi fost de fapt si mai ferm tinuti de forta gravitationala.

Ce se intampla insa cu inertia oamenilor si obiectelor de pe Pamant care se deplaseaza cu 1.600 km/h? Raspunsul: o masina care se deplaseaza cu 100 km/h poate fi oprita foarte confortabil pentru ocupanti in cateva secunde; ceva care se deplaseaza cu 1.600 km/h poate fi oprit foarte confortabil pentru pasageri in cateva minute.

Acest scenariu presupune doar ca Dumnezeu a incetinit simultan rotatia atmosferei, a oceanelor si a Pamantului pentru a preveni orice efect de maree, si orice acumulare de căldură în interiorul Pământului datorata frecării straturilor de lichid, încă in rotaţie din centrul Pamantului. Iar dupa ce ziua cea lunga s-a sfarsit, intregul proces trebuia sa reinceapa.

Cu siguranta este posibil ca Dumnezeu sa fi facut toate aceste lucruri, in ciuda faptului ca a reprezentat o intrerupere majora a ordinii naturale a lucrurilor de pe Pamantul creat de Dumnezeu, despre care se vorbeste in Geneza 1.

Concluzie

Crestinismul este o religie a miracolelor – de la actul creatiei a lui Dumnezeu din Geneza 1 pana la evenimentele minunate din Apocalipsa 22. Biblia nu ne spune cum s-au intamplat toate aceste lucruri, si nu stim decat ca Dumnezeu a vrut ca aceste lucruri sa se faca si ele s-au facut. Se poate ca El sa fi folosit (intensificat) unele legi naturale existente (ca si in potopul din vremea lui Noe), sau orice participare a naturii sa fie exclusa (ca si la Inviere). De cele mai multe ori efectul miraculos sta in planificarea providentiala a evenimentelor naturale (ca si in despartirea Marii Rosii de catre Dumnezeu printr-un vant puternic care a suflat toata noaptea – Exod 14:21).

Miracolele se bazeaza pe marturii si nu pe analize stiintifice. Chiar daca este interesant sa facem speculatii despre cum a facut Dumnezeu fiecare miracol din Biblie, inclusiv ziua lunga din vremea lui Iosua, in cele din urma aceia care afirma ca sunt ucenici ai lui Isus Hristos (care au autentificat natura divina a Bibliei) trebuie sa accepete minunile, prin credinta. [9] Nu exista nici un argument logic, stiintific pentru a afirma ca, avand un Dumnezeu destul de puternic ca sa creeze universul in sase zile, ziua cea lunga din zilele lui Iosua “nu are cum sa se fi intamplat”. Aceia care se impiedica in aceasta relatare sunt foarte probabil cei care deja au respins actul creatiei in 6 zile prin compromisul cu fictivele lungi ere ale evolutionismului, si au respins prin aceasta autoritatea Bibliei.

Referinte si note

1. Donald Patten, Ronald Hatch, Lorenc Steinhauer, Ziua cea lunga din vremea lui Iosua si alte sase catastrofe, Baker Book House, Michigan, 1973 ne ofera data de aproximativ 25 October 1404 i.Hr. Alti comentatori dau o alta data destul de diferita, de exemplu: C.A.L. Totten, 22 Iulie 1443, i.Hr.
2. Cartea Dreptului era o colectie de poeme scrise pentru a-i onora pe conducatorii Israelului (conform 2 Samuel 1:17-27). Cuvintele lui Iosua catre soare (care se pare ca sunt citate din aceasta carte) sunt in forma poetica si sunt inscrise in aceasta forma in majoritatea versiunilor moderne ale Bibliei. Folosirea poeziei aici nu anuleaza o interpretare literala a evenimentului, la fel cum acei Psalmi care descriu evenimente din viata lui David nu anuleaza caracterul literal al evenimentelor infatisate sub o forma poetica. In orice caz, versetul 13b se intoarce la proza ebraica pentru a descrie ce s-a intamplat ca raspuns la rugaciunea lui Iosua.
3. Nu ar fi avut nici un sens ca Iosua sa se fi rugat pentru lungirea zilei dimineata devreme, cand aveau toata ziua inainte pentru batalie.
4. Immanuel Velikonsky, Lumi in coliziune, Dell, New York, 1950, p.61 nota 3. Vezi de asemenea in aceasta carte alte referinte istorice la zile sau nopti lungi.
5. In loc sa foloseasca viespile bondaresti de exemplu (Exod 23:28) sau sa aduca confuzie in randul dusmanilor (2 Imparati 7:6)
6. In aceasta legatura, Henry Morris scrie: “Fiecare miscare este o miscare relativa, iar soarele nu este mai “fix” in spatiu dacat este Pamantul… modul corect de a preciza miscarea din punct de vedere stiintific este sa se aleaga arbitrar un punct ca fiind punctul la viteza 0 si apoi sa se masoare toate vitezele relative pana la acel punct. Cel mai potrivit punct care sa fie folosit este cel care este cel mai convenabil pentru observatori in scopul calculelor lor speciale. In cazul miscarilor corpurilor ceresti, in mod normal, cel mai potrivit punct este suprafata Pamantului la latitudinea si longitudinea observatorului, deci acesta este cel mai “stiintific” punct care poate fi folosit. David [Psalmul 19:6] si Iosua sunt mult mai stiintifici decat criticii lor in adoptarea unei astfel de conventii pentru relatariile lor” - Henry Morris cu Henry Morris III, Multe dovezi infailibile: dovezi practice si folositoare pentru credinta crestina, Master Books, Arizona, 1996, p. 253.
7. De exemplu, John C. Whitcomb, ‘Ziua cea lunga din vremea lui Iosua’, Brethren Missionary Herald, 27 Iulie, 1963, pp. 364–65.
8. Precesie: mișcare a unui corp solid în timpul căreia axa lui de rotație descrie un con cu vârful într-un punct fix.
9. A spune ca “miracolele nu pot avea loc” nu este o afirmatie stiintifica. Este o afirmatie prin credinta situata la acelasi nivel cu afirmatia unui crestin: “Isus poate face minuni” – Hugh Silvester, ‘Miracole’, Manualul Eerdman pentru credinţa creştina, Michigan, 1982, p. 90.